Iohannis, despre comisia de anchetă: Nu aș avea niciun lucru interesant să le spun

Iohannis, despre comisia de anchetă: Nu aș avea niciun lucru interesant să le spun
Publicat: 18/05/2017, 17:12
Actualizat: 21/05/2017, 16:15

„După părerea mea, alegerile nu au fost fraudate, cum nici alte alegeri nu au fost fraudate, dar cu siguranță e un exercițiu democratic nu neapărat important, dar interesant ce se întâmplă cu comisia de verificare”, a declarat șeful statului, joi, la Palatul Cotroceni.

În schimb, întrebat dacă, în calitatea sa de premier propus la acea vreme, s-ar prezenta la o audiere în Parlament, Iohannis a sugerat că nu s-ar duce în fața comisiei pentru a da explicații cu privire la alegerile din 2009, în condițiile în care acum este președinte al României și are „altă calitate”.

„Nu aș avea niciun lucru interesant să le spun. Atunci am participat la campanie, nu am fost ceea ce se numește un „insider”, dar la niciun moment nu mi s-a părut că s-ar fi întâmplat lucruri care nu sunt în regulă”, a declarat Iohannis.

În plus, șeful statului a refuzat să comenteze cele dezvăluite de jurnalistul Dan Andronic privind reuniunea care ar fi avut loc în seara celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din 2009, la locuința lui Gabriel Oprea.

„Nu comentez deloc. Nu am fost în acest cerc intern care s-a întâlnit. Cum nu am fost acolo, nu am ce comenta”, a spus Iohannis.

Iohannis a continuat în aceeași linie în momentul în care a fost întrebat dacă i se pare normală prezența șefilor de instituții, din acea seară, acasă la fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, Iohannis, replicând că „aceste lucruri vor fi lămurite de această comisie parlamentară”.

În ceea ce privește obligativitatea persoanelor citate de a se prezenta în fața comisiei de anchetă, Iohannis a opinat că „e bine” să fie lămurite aceste lucruri, dacă tot a fost înființată comisia de anchetă.

„Anumite persoane pot fi obligate prin lege, alții care nu pot fi obligați, pot face declarații dacă consideră că ajută în demersul găsirii adevărului”, a mai punctat Iohannis.

Pe de altă parte, având în vedere desfășurarea concomitent a unei anchete la Parchetul General pe aceeași temă, întrebat dacă i se pare oportună înființarea comisiei de anchetă, Iohannis a declarat că „parlamentarii găsesc tot felul de temeiuri pentru a se face interesanți”.

„La noi parlamentarii și, în general, politicienii dacă nu prea au succes în demersurile de zi cu zi, găsesc tot felul de temeiuri pentru a se face interesanți și așa putem să explicăm și aceasă comisie”, a mai spus șeful statului.

Comisia specială a Camerei Deputaților și Senatului, care anchetează alegerile prezidențiale din 2009, va începe audierile, luni dimineață, cu jurnalistul Dan Andronic, urmând să fie chemați, marți, Mircea Geoană, Dan Șova și Viorel Hrebenciuc, iar miercuri Vasile Blaga, conform calendarului decis în prima ședință a comisiei, condusă de senatorul PSD, Mihai Fifor. La audieri vor fi chemați și responsabili ai AEP, de la vremea respectivă, inclusiv fosta șefă a instituției, Ana Maria Pătru. În ceea ce privește lipsa accesului presei în sala de ședință, în timpul audierilor, Firor a promis că membrii comisiei vor încerca să asigure „o transparență totală”, fără să spună exact cum. Asta în contextul în care, la debutul ședinței de miercuri, jurnaliștii nu au fost lăsați să asiste la lucrări, deși doar s-a stabilit calendarul de lucru, neavând loc nicio audiere.

„Vreau să repet și să subliniez faptul că această comisie e o comisie deschisă, în sensul că oricine are informații legate de la evenimentele din 2009 e chemat să sesizeze comisia. Vom analiza și vom sta de vorbă cu cât mai multă lume pentru că scopul comisiei este să aflăm adevărul”, a spus Mihai Fifor, la finele ședinței, anunțând calendarul audierilor pentru săptămâna viitoare și menționând că membrii comisiei nu vor întreprinde vreo acțiune în cadrul comisiei care să se suprapună cu ancheta pe care Parchetul o are în desfășurare.

Concret, programul audierilor, anunțat de MIhai Fifor, va arăta astfel:

– luni: Dan Andronic (autorul dezvăluirilor potrivit cărora, în seara celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din 2009, la locuința lui Gabriel Oprea se aflau, printre alții, George Maior, șef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, Vasile Dîncu și Laura Codruța Kovesi, la momentul acela procuror-general al României) dar și Ana Maria Pătru (fosta șefă a AEP);

– marți: Mircea Geoană (candidat la prezidențiale la acea vreme), Dan Șova (senator PSD) și Viorel Hrebenciuc (coordonatorul de campanie al PSD în 2009);

– miercuri: Vasile Blaga (ministru de Interne la acea vreme), Marian Tutilescu, Mihai Capră (secretari de stat), generalul Marcel Opriș (director STS la alegerile prezidențiale din 2009).

Așa cum arată proiectul de hotărâre pentru înființarea comisiei de anchetă, adoptat săptămâna trecută de plenul reunit, parlamentarii și-au arogat o serie de competențe pentru a lămuri o serie de aspecte care țin de alte instituții. Mai exact, potrivit unor amendamente ale aleșilor PSD, comisia ar trebui să verifice legalitatea unor reglementări privind organizarea alegerilor, să determine implicarea unor instituții și persoane în procesul electoral, să verifice legalitatea atribuirii contractului pentru softul pentru alegeri și chiar să facă o expertiză în cazul secțiilor de votare din străinătate. Mai mult, ei vor să oblige pe oricine va fi citat să se prezinte la comisie, în caz contrar putându-se alege cu dosar penal. Liberalii acuză PSD că „și-a făcut o procuratură paralelă în Parlament”.

Comisia de anchetă a fost decisă de PSD ca urmare a dezvăluirilor lui Dan Andronic potrivit cărora, în seara celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din 2009, acesta a mers la locuința lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alții, George Maior, șef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, și Laura Codruța Kovesi, la momentul acela procuror general al României.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și...
Cine este Mihaela, tânăra de 24 de ani care s-a aruncat în gol de la...
De ce trebuie să țină cont seniorii atunci când vine vorba de majorarea pensiilor. Află...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Studiu: Aproape jumătate dintre români preferă să aibă în case între 22 şi 24°C
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
BANII AU INTRAT deja în conturi. Informația a fost deja confirmată oficial
Vica Blochina, în pragul sinuciderii. Ce a făcut fiul ei cu Pițurcă
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
Este sau nu 2 mai 2024 zi liberă legală? Angajații care vor avea parte de...
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani