Iohannis amenință cu CCR, dacă Parlamentul nu renunță la modificarea procedurii de numire a șefului „Doi și-un sfert”

Iohannis amenință cu CCR, dacă Parlamentul nu renunță la modificarea procedurii de numire a șefului „Doi și-un sfert
Publicat: 18/05/2017, 17:58

„Așa ceva nu se poate, este o eroare, o greșeală, cum doriți. Atâta vreme cât instituția este una militarizată, nu poate să funcționeze fără aviz CSAT. Punct. Iar, indiferent ce dorește Senatul sau Camera Deputaților, așa funcționează instituțiile în România, conform Constituției și dacă se menține această soluție, care este una neconstituțională, după părerea mea, evident că speța va merge la Curtea Constituțională. (…) În ultimă instanță voi ataca eu la Curtea Constituțională, dar deocamdată așteptăm să-și revină Parlamentul și să intre în normalitate”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului este de părere că atât în cazul ordonanței care modifică procedura de numire a șefului DGPI, cât și cea privind conducerea ANCOM, este vorba de o „rațiune politică” a puterii, de a „elimina președintele, respectiv CSAT, din anumite proceduri”.

„Eu văd aici o rațiune politică din partea PSD. Este destul de evident după speța cu ANCOM acum speța cu acest serviciu al Ministerului de Interne, se încearcă din partea PSD să se elimine instituția președintelui, respectiv CSAT din anumite proceduri. Este o eroare”, a conchis președintele.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
De ce trebuie să țină cont seniorii atunci când vine vorba de majorarea pensiilor. Află...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Studiu: Aproape jumătate dintre români preferă să aibă în case între 22 şi 24°C
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Șansă istorică pentru SIMONA HALEP. Anunț venit astăzi, 18 APRILIE: Se fac demersuri
Vica Blochina, în pragul sinuciderii. Ce a făcut fiul ei cu Pițurcă
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Cel mai bizar vulcan de pe Pământ, poate chiar din Sistemul Solar, este o anomalie