Încă 60 de zile de anchetă pentru Comisia de investigare a alegerilor din 2009

Încă 60 de zile de anchetă pentru Comisia de investigare a alegerilor din 2009
Publicat: 13/06/2017, 15:47

„Birourile Permanente au fost de acord cu prelungirea programului comisiei de anchetă și cu suportarea cheltuielilor pentru unele dintre persoanele invitate care nu își pot permite financiar drumul și cazarea, când sunt invitați la comisie. A fost o cerere oficială, am înțeles că atunci când a fost audiat unul dintre invitați a spus că nu are bani, că s-au găsit soluții, s-a făcut o chetă. Ca să nu ne mai trezim cu astfel de situații, pentru oameni cum e domnul Berceanu sau alții, se pot deconta cheltuielile în condițiile în care o persoană invitată spune că nu își poate permite cheltuielile. Activitatea comisiei a fost prelungită cu 60 de zile”, a spus vicepreședintele Senatului, la finalul ședinței Birourilor Permanente reunite.

Comisia de Anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009 s-a constituit la începutul lunii mai, după ce a fost întors de la plen în vederea clarificării obiectivelor comisiei de anchetă, ca urmare a faptului că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a deschis o anchetă cu un obiectiv similar.

Aceasta a fost decisă de PSD ca urmare a dezvăluirilor lui Dan Andronic potrivit cărora, în seara celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din 2009, acesta a mers la locuința lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alții, George Maior, șef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, și Laura Codruța Kovesi, la momentul acela procuror general al României.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”