Gorghiu nu îl mai vrea pe Cioloș. „Nu l-aș mai aprecia dacă ar intra în PNL acum”

Gorghiu nu îl mai vrea pe Cioloș. Nu l-aș mai aprecia dacă ar intra în PNL acum
Publicat: 27/09/2016, 12:42
Actualizat: 31/10/2016, 21:55

„Nu l-aș mai aprecia pe Dacian Cioloș dacă ar intra în PNL acum pentru că ar însemna să-și încalce cuvântul de onoare”, a afirmat Alina Gorghiu, luni seară, în cadrul unei emisiuni televizate.

În acest context, liderul liberal a ținut să precizeze că Cioloș a declarat, în momentul în care a preluat mandatul de premier, că nu se va înrola într-un partid și că-și va păstra echilibrul față de toate partidele, iar dacă ar face altfel, ar avea multe de pierdut, inclusiv echilibrul.

„Nu vreau să se înscrie în PNL, dar s-ar putea găsi într-o formulă viitoare de guvernare dacă ne compatibilizăm proiectele”, a adăugat Alina Gorghiu, subliniind că este prematur să spună ce decizie va lua în luna octombrie.

Totodată, Gorghiu a susținut că nu sunt miniștri tehnocrați pe listele PNL. Totuși, până se închid listele PNL pentru alegerile parlamentare, Gorghiu a precizat că „e posibil ca vreun coleg într-o filială județeană să aibă discuții cu vreun ministru” și că nu spune „nu” la nimic.

Jocul de-a candidatura cu miniștrii lui Cioloș. Lider PNL: „Este aproape exclus să candideze pe listele partidului”

Deși acum susține că nu ar vrea ca premierul Dacian Cioloș să se înscrie în partidul său, Alina Gorghiu a afișat o altă poziție, în declarațiile anterioare. De exemplu, pe 3 martie, Alina Gorghiu declara că Dacian Cioloș are ”ușa deschisă” dacă va dori să devină membru al PNL, afirmând că partidul este deschis unei ”infuzii de capital tehnocrat, dacă performează în Guvernul Cioloș”.

”Noi avem un premier desemnat în persoana lui Cătălin Predoiu, nu vă ascund că suntem deschiși către orice infuzie de capital tehnocrat dacă performează în cabinetul Cioloș, este un foarte clar >, domnul Cioloș are oricând deschisă ușa în Partidul Național Liberal dacă va dori să devină membru al acestui partid, înțeleg că opțiunea domniei sale este rămână tehnocrat și să nu se implice în viața politică. Dar viața este lungă și până la sfârșitul anului sunt multe lucruri care se pot întâmpla”, declara, la acel moment, Alina Gorghiu, la Vâlcea, întrebată dacă în situația în care PNL va câștiga alegerile, este posibil să susțină în continuare Cabinetul Cioloș

Ulterior, întrebată, pe 3 aprilie, la Pro TV, dacă l-a invitat pe premier să facă parte din PNL, copreședintele liberal a spus: „Categoric, categoric da”.

„Este o opțiune care îi aparține. Bănuiesc că e prematur să formuleze un răspuns, dar sunt absolut convinsă că toamna se decantează mult mai bine ideile. Nu are timp acum să cugete la o eventuală candidatura politică alături de PNL, dar la sfârșit, când tragi linia mandatului de prim-ministru, sunt convinsă că poți să analizezi serios, pragmatic, toate opțiunile pe care le ai la îndemână”, mai spunea Gorghiu.

Totodată, pe 5 iulie, Alina Gorghiu declara că, din punctul ei de vedere, Dacian Cioloș ar fi un bun premier din partea PNL.

”Domnul Cioloș, din punctul meu de vedere, este un profil corect de prim-ministru pentru Partidul Național Liberal. Dacă și când vom lua decizia legată de prim-ministru, vă anunțăm (…) Domnul Cioloș a dat un răspuns că își dorește continuarea proiectelor ca prim-ministru tehnocrat până în luna decembrie, că înțeleg că în decembrie vor fi alegerile, 4 sau 11 decembrie sunt datele preconizate de Guvern”, declara, la acel moment, Alina Gorghiu.

În schimb, Dacian Cioloș a spus în repetate rânduri că nu va candida la alegerile din 11 decembrie. Pe 31 august, în cadrul unui interviu acordat televiziunii publice, Cioloș sublinia faptul că își menține decizia de a nu se înscrie într-un partid și de a nu candida la alegerile parlamentare. Întrebat dacă este posibil, totuși, să fie premier și după alegeri, Cioloș a replicat: „Nici nu interpretez un ‘dacă sau un parcă’. Obiectivul meu e să mă duc la capăt cu acest mandat”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași:...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Secretele neștiute ale NASA: De la inovații medicale la cultivarea plantelor în spațiu
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier