Gabriela Firea îl atacă pe premierul Tudose: O manieră incorectă și necolegială de a mă admonesta public

Gabriela Firea îl atacă pe premierul Tudose: O manieră incorectă și necolegială de a mă admonesta public
Publicat: 04/12/2017, 17:08
Actualizat: 05/12/2017, 18:33

„Domnul prim-ministru a găsit o manieră incorectă, consider eu, și necolegială, de a mă admonesta public pentru o decizie care a fost luată de instituțiile din subordinea Primăriei. Mă așteptam, dacă avea ceva de comunicat și o opinie, colegial, să-mi dea un telefon sau să solicite o întâlnire. Sper ca din acest moment domnul prim-ministru să înțeleagă faptul că o manieră colegială și corectă de comunicare cu noi, colegii săi – încă colegii săi – trebuie să fie una directă, nu cu apropouri, insinuări prin presă”, a spus Firea, sâmbătă, la Antena 3.

Precizarea a fost făcută după ce premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că amplasarea unui Târg de Crăciun în Piața Victoriei nu este „cea mai inspirată decizie”, afirmând că și primarul general, Gabriela Firea, va înțelege acest lucru.

„Târgul de Crăciun, apropo că veni vorba, nu cred că este cea mai inspirată decizie un târg în mijloc. Am aflat astăzi și eu despre acest lucru. În primul rând, spuneți-mi cum ajunge omul acolo că nu prea sunt treceri de pietoni. Este complicat. Eu cred că (primarul general, Gabriela Firea-n.r.) își va da seama că nu este cea mai inspirată alegere. Mai mult se și interpretează, am înțeles că se face târg ca să nu mai nu mai vină nu știu cine. Nu, dom’le, să vină!”, a declarat premierul Mihai Tudose.

Primăria Municipiului București (PMB) a anunțat că va organiza între 5-17 decembrie, în Piața Victoriei, un târg de sărbători, în condițiile în care legea organizării adunărilor publice nu permite desfășurarea a două manifestații în același loc. Protestatarii au anunțat că nu pleacă din Piața Victoriei și nu renunță la manifestații.

În cursul zilei de sâmbătă, însă, mai multe persoane au protestat în Capitală față de această decizie a Municipalității, reclamând faptul că Firea vrea să blocheze mitingurile din Piața Victoriei.

În urma incidentelor, primarul Capitalei a decis să schimbe locul de amplasare a acestui târg.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Semnele care prevestesc sfârșitul. Când moartea se apropie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Mesajul postat de Oana Roman de ziua de naștere a Mioarei Roman, care ar fi...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului