Fostul deputat Adrian Gurzău, condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare

Fostul deputat Adrian Gurzău, condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare
Publicat: 28/03/2017, 11:52

„În perioada 8 aprilie 2015 – 1 noiembrie 2015, inculpata Toncescu Angela, membru și începând cu data de 2 iulie 2015, președinte al Consiliului de Administrație al SC Carpatica Asig SA, i-a promis inculpatului Gurzău Adrian, deputat în Parlamentul României și administrator în fapt al unei firme, care a și acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între firma respectivă, în calitate de prestator și SC Carpatica Asig SA, în calitate de beneficiar”, a anunțat DNA într-un comunicat de presă la momentul începerii urmăririi penale.

Potrivit sursei citate, contractul a fost încheiat la data de 2 noiembrie 2015, iar obiectul acestuia îl constituia „furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de „relații clienți, info-line, contact center vânzare și marketing”, pe o durată minimă de 5 ani”, valoarea totală fiind de 270.000 de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Care este cea mai mare sumă plătită pentru o daună RCA! Un tir românesc a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
De ce Gică Popescu a refuzat să îi cumpere fiicei sale, Maria, o mașina scumpă:...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte