17 iulie 201720:52304

Fostă consilieră în Guvernul Ponta, numită consilier în Guvernul Tudose

Premierul Mihai Tudose a numit-o în funcţia de consilier de stat în aparatul de lucru al Guvernului pe Rozalia Dana Varga, secretar executiv al Departamentului ALDE pentru minorităţi naţionale, ea având aceeaşi funcţie şi în 2015, în timpul Executivului condus de Victor Ponta.

Decizia de numire în funcţia de consilier de stat în aparatul de lucru al Guvernului a Rozaliei Dana Varga, semnată de premierul Mihai Tudose, a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial.

Rozalia Dana Varga a mai fost consilier de stat la Secretariatul General al Guvernului condus de Victor Ponta, în 2015, consilier în Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Turismului, în 2013, Consilier în M.A.I. 2012-2013, dar şi secretar personal al prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu, în 2008. Ea este secretar executiv al Departamentului ALDE pentru minorităţi.

Tot în Monitorul Oficial a fost publicată luni şi decizia de încetare a calităţii de consilier al premierului a lui Eugen Teodorovici.

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.