Falcă, acuzat că a aprobat contracte pentru o firmă la care este asociat. ANI a sesizat Parchetul. Reacția primarului

Falcă, acuzat că a aprobat contracte pentru o firmă la care este asociat. ANI a sesizat Parchetul. Reacția primarului
Publicat: 27/02/2017, 16:38
Actualizat: 27/02/2017, 16:48

„În exercitarea atribuțiilor de serviciu, Falcă Gheorghe a semnat și aprobat 31 certificate de urbanism, patru autorizații de construire, două avize de oportunitate, două autorizații de desființare și o expunere de motive pentru 27 de beneficiari ale căror proiecte au fost realizate de aceeași societate comercială – Pro Arhitectura Arad SRL, societate în cadrul căreia persoana evaluată și soția sa dețin calitatea de asociați. De asemenea, soția persoanei evaluate deține și funcția de administrator la societatea comercială Pro Arhitectura Arad SRL. Cele 40 de acte materiale au fost semnate și aprobate de Falcă Gheorghe, în calitate de primar al municipiului Arad, pe perioada mandatelor 2008 – 2012, respectiv 2012 – 2016. În perioada evaluată, SC Pro Arhitectura Arad SRL a distribuit dividende în cuantum de 403.000 Lei. Astfel, procedura de semnare și aprobare a documentelor sus-menționate a generat, în mod indirect, un folos material atât pentru Falcă Gheorghe, cât și pentru soția acestuia”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

În acest context, Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Gheorghe Falcă a fost informat de inspectori.

„Eu am mai fost cercetat de către ANI și am primit răspunsuri favorabile, de aceea nu știu de această analiză. Firma este dinainte de a fi eu primar și este aceeași firmă. Și în 2005 am fost cercetat și în 2006 și toate lucrurile au fost corecte. Sunt contracte private, nu sunt contracte ale Primăriei. Și dumneavoastră dacă cereți un Plan Urbanistic Zonal îl aprobă Consiliul Local, nu Primăria”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Turcan:Criteriul integrității în PNL se respectă, analizăm situația

Referitor la situația în care se găsește Gheorghe Falcă, președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că în partid trebuie respectate criteriile de integritate și că acest caz este în analiză, adăugând că se pleacă, la fel ca întotdeauna, de la prezumția de nevinovăție, și că nu crede că acum ar fi momentul să-i ceară ceva în mod public lui Falcă.

„Eu nu cred că trebuie să-i cer ceva public domnului Falcă. Criteriul integrității în PNL se respectă, statutul este, de asemenea, foarte limpede, și o să comunicăm decizia publică în această situație. (…) trebuie să vedem exact situația juridică și dacă se încadrează pe statut și pe criteriile de integritate. Dar și în cazul domnului Falcă și în cazul altor colegi, am plecat de la prezumția de nevinovăție cu respectarea criteriilor de integritate ale PNL și cu încrederea că adevărul va ieși la iveală, că Justiția va funcționa corect și că adevărul va fi cel care va domina”, a spus Turcan.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia