După ce telefonul i-a fost ascultat patru luni, Tăriceanu a cerut procesele verbale de redare. Răspunsul-surpriză primit de la DNA. „Nu există riscul ca aceste informații să fi avut alți beneficiari?”

După ce telefonul i-a fost ascultat patru luni, Tăriceanu a cerut procesele verbale de redare. Răspunsul-surpriză primit de la DNA. „Nu există riscul ca aceste informații să fi avut alți beneficiari?
Publicat: 20/02/2018, 20:42

„Da. Comisia nu este în măsură să dea răspunsul. Comisia va face demersurile pe care le consideră necesare pentru a afla amănunte. Nu numai în 2014 am avut telefonul sub ascultare, în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, l-am avut pus sub ascultare și în 2012 când au fost campaniile electorale și referendumul pentru suspendarea președintelui de atunci. Și nu știu dacă nu am și astăzi telefonul pus sub ascultare”, a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, întrebat dacă a solicitat informații Comisiei pentru controlul SRI cu privire la baza legală a mandatului de ascultare care a fost emis pe numele său în campania electorală din anul 2014.

Călin Popescu Tăriceanu a precizat că în anul 2012 a fost ascultat în dosarul în care ulterior s-a disjuns acuzația și acțiunea împotriva sa de mărturie mincinoasă.

Președintele Senatului a afirmat că DNA i-a comunicat, la cerere, că nu au existat informații relevante în legătură cu dosarul în care au fost făcute cercetări.

„Am cerut, în urma comunicării pe care mi-a făcut-o DNA, că am fost monitorizat cu atenție timp de 4 luni în anul 2014, am cerut procesele verbale de redare a acestor convorbiri. Am primit comunicarea pe 18 ianuarie și am cerut imediat legal procesele verbale de redare și am primit un răspuns de la DNA că nu există procese verbale de redare. Patru luni de zile am fost ascultat cu grijă și nu numai ascultat că mandatul inițial prevedea și localizare și fotografiere, ca în final să nu existe procese verbale de redare”, a precizat Tăriceanu.

Președintele Senatului se întreabă dacă nu cumva au existat alți beneficiari în afara de DNA în ceea ce privește informațiile pe care SRI le-a obținut în cazul său în anul 2014.

„Ca să vă explic ce înseamnă lucrul acesta, că nu au găsit nimic relevant în legătură cu dosarul în care au făcut cercetări în ceea ce mă privește. Eu îmi pun întrebarea în 2014 eram înscris în cursa electorală, eram candidat la alegerile prezidențiale, nu există cumva riscul ca aceste informații să fi avut alți beneficiari, în afară de DNA care să spunem era beneficiarul legal? Au existat alți beneficiari în afară de DNA în legătură cu aceste informații pe care le-a obținut SRI la vremea respectivă? (…) Asta este una dintre problemele pe care le-am ridicat”, a spus președintele Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că nu numai politicienii au fost interceptați.

„Este normal să existe o astfel de intruziune în viața privată? Nu este vorba numai despre politicieni când discutăm despre 300.000 de cetățeni. Politicienii reprezintă probabil nici 1%, restul sunt cetățeni care nu au nicio legătură cu politica”, a spus Tăriceanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un studiu arată că vitamina D ar putea crește rezistența la cancer