După ce a auzit „tot felul de zvonuri la televiziune”, Dragnea așteaptă un răspuns de la șeful Comisiei SRI

După ce a auzit „tot felul de zvonuri la televiziune, Dragnea așteaptă un răspuns de la șeful Comisiei SRI
Publicat: 20/02/2017, 17:40

„Personal mi s-a părut ciudat ca un șef de bancă cu capital străin să protesteze împotriva Guvernului. Am auzit tot felul de zvonuri la televiziune cum corporații multinaționale, chiar și naționale, au finanțat și au stimulat și au îndemnat propriii angajați să iasă la aceste manifestații”, a afirmat Dragnea, la România Tv.

Întrebat dacă dincolo de zvonuri are și informații în acest sens, Dragnea a spus că așteaptă astfel de informații de la președintele Comisiei de control SRI, social-democratul Adrian Țuțuianu.

„Aștept și eu în continuare de la domnul președinte Țuțuianu să spună informațiile pe care le poate spune și pe care publicul trebuie să le știe”, a spus Dragnea.

Președintele Comisiei SRI, social-democratul Adrian Țuțuianu, a precizat, acum două săptămâni, că a cerut Serviciului să verifice informațiile privind implicarea în proteste a conducerii unor companii cu capital extern, dar și românesc, în condițiile în care aceste aspecte țin de securitatea națională.

„Au fost informații – și am cerut ca ele să fie verificate – privind activitatea unor conduceri de companii – și ca să fim foarte echilibrați, și cu capital extern, dar și cu capital românesc – care s-au implicat în aceste proteste”, a spus Țuțuianu.

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a solicitat, duminică, PSD să renunțe la intimidarea și șantajarea companiilor private care susțin bugetul de stat, ea acuzându-i pe premier și pe liderii PSD și ALDE că se comportă ca „blatiștii de serviciu”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Hammer time”: O bombă de fabricație franceză lansată de ucraineni distruge o clădire plină de...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Tatăl Andreei, studenta la Medicină, ucisă cu bestialitate, nu s-a putut dezlipi de sicriul cu...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Intră în vigoare de la 1 APRILIE. Schimbarea care afectează direct extrem de mulți români
Capcana STB pentru șoferii nesimțiți. Nimeni nu mai scapă
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Tatăl lui Mirel Dragomir, despre crima sângeroasă comisă de fiul său: "Nu pot să-l privesc...
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Test de cultură generală. Care a fost prima țară care a trecut la ora de...