Raluca Pancu
no author
Raluca Pancu Liviu Dadacus - Mediafax
5667 vizualizări 10 oct 2017

„A fost o întâlnire bună şi necesară, o discuţie lămuritoare. Am avut o întâlnire bună şi necesară. Premierul ne-a prezentat câteva măsuri care trebuie luate pentru a nu fi probleme în implementarea programului de guvernare. Cred ca argumentele, dacă sunt prezentate şi în CEX, nu vor fi probleme”, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea, alături de premier, pe scările de la sediul partidului. 

Cu Liviu Dragnea aparent convins de „argumentele” prezentate , Mihai Tudose a anunţat că s-a stabilit „zona de remaniere”, iar decizia se la lua în şedinţa Comitetului Executiv de joi. „S-a hotărât ca decizia finală să se ia la Cex, pe direcţiile clare: raportul dintre guvern şi partid. Am stabilit împreună zona de remaniere, remaniabili. Nu o să vă facem fericiţi acum dând nume” a spus Tudose. 

Cât priveşte vizita la Cotroceni dinaintea şedinţei PSD, Tudose a spus că a vrut să ştie dacă preşedintele Klaus Iohannis este disponibil să „semneze actele” pentru remaniere.

Anterior, liderul PSD, Liviu Dragnea, în cadrul primei sale reacţii de la izbucnirea scandalului, a declarat că nu se pune problema de iniţierea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Tudose şi că nu există nicio criză în interiorul PSD, lăsând să se înţeleagă, în schimb, că o decizie în privinţa unei remanieri va fi luată în cadrul şedinţei CExN al PSD, programată joi.

În timp ce social-democraţii discutau, la partid, despre scandalul declanşat în urma declaraţiilor făcute de premierul Mihai Tudose, preşedintele executiv al partidului, Niculae Bădălău, a adus prima confirmare: da, va exista o remaniere guvernamentală, însă nu se pune problema ca Mihai Tudose să îşi dea demisia din fruntea Executivului.

"Va exista o remaniere atâta timp cât Mihai Tudose spune că avem, în anumite zone, rămâneri în urmă şi asta se datorează miniştrilor (...) În Comitetul Executiv vom lua decizia şi vom veni cu alte nume", a spus Bădălău, la sediul PSD.

"Domnul premier e bărbat, e un om matur, înţelept care ştie ce înseamnă guvernarea unei ţări", a ţinut să precizeze Bădălău.

Potrivit acestuia, Mihai Tudose e "extrem de supărat", iar declaraţia făcută cu o seară în urmă, privind o eventuală demisie, nu a reprezentat o ameninţare.

"Domnul premier e supărat pentru că unele lucruri nu funcţionează în Guvern şi e normal să fie aşa (...) Ieri am avut o discuţie de două ore şi jumătate cu domnul premier pe aceleaşi subiecte (...) Nu mi-a spus niciodată mie personal că îşi dă demisia", a spus Bădălău.

Bădălău spune că nu poate fi vorba de "niciun scandal" în PSD.

"Nu a gresit nimic (...) Dânsul consideră că unii miniştri au încetinit ritmul",  a mai spus liderul executiv al PSD.

În plus, Bădălău a precizat că Tudose "nu îi reproşează nimic preşedintelui de partid" şi că, mai mult, "sunt la masă amândoi şi discută chiar amical".

"Nu relaţiile personale contează aici, ci cele profesionale", a mai spus Bădălău.

Social-democraţii s-au reunit, la ora 13.30, la sediul PSD, într-o şedinţă informală, pentru a discuta situaţia creată după declaraţiile premierului Mihai Tudose privind remanierea care va viza mai mulţi miniştri cu probleme de percepţie la nivelul opiniei publice şi al CE. Sursele citate au arătat, marţi, pentru Mediafax, că la această întâlnire informală se va discuta în privinţa remanierilor solicitate de Tudose, în condiţiile în care „nimeni nu e de neînlocuit”. 

Dragnea: "De remanieri se poate discuta dacă sunt argumente"

Înainte să participe la această întâlnire, Liviu Dragnea a declarat, în cadrul primei sale reacţii de la izbucnirea scandalului, că nu se pune problema de iniţierea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului Tudose şi că nu există nicio criză în interiorul PSD, spunând că a vorbit "cu aproape toţi colegii" săi, azi. Totodată, Dragnea şi-a exprimat speranţa că nu se va ajunge la o criză guvernamentală.

"Din partea mea nu există tensiune, sunt relaxat (...) De remanieri se poate discuta dacă sunt argumente", a spus Dragnea.

În acelaşi timp, liderul PSD a subliniat faptul că astăzi nu va fi luată "nicio decizie", având loc doar "o discuţie", fiind convocată o şedinţă a CExN al PSD, pentru joi, iar anterior o şedinţă a coaliţiei PSD-ALDE.

"La partid se fac discuţii politice, nu discuţii bărbăteşti. Am convocat CEX pentru joi, am vorbit şi cu domnul preşedinte Tăriceanu, joi, la 4, o să facem o coaliţie, şi pentru că, fiind vorba de intenţii de remaniere, astea sunt structurile statutare unde se discută, în partid. Discutăm în partid", a spus Dragnea.

Întrebat dacă PSD ar fi dispus să renunţe la Tudose ca premier, în urma unei eventuale demisii, Dragnea a replicat: "Eu vreau să punem în practică programul şi să continuăm cu actualul Guvern, actualul premier".

Dragnea nu a dorit să comenteze întâlnirea pe care Tudose a avut-o, la Cotroceni, cu Iohannis. "Nu comentez, e bine să se întâlnească".

În ceea ce priveşte relaţia sa cu Tudose, Dragnea a spus că este "la fel ca la început, de susţinere".

Întrebat dacă ar fi dispus să îşi dea demisia din fruntea PSD ca să rămână actualul Guvern în funcţie, Dragnea a răspuns: "Pot să plec şi din ţară dacă e cazul, dacă eu sunt cuiul lui Pepelea".

Tudose, la Cotroceni pentru a discuta cu Iohannis

De cealaltă parte, premierul Mihai Tudose a mers la Palatul Cotroceni, pentru a discuta cu Klaus Iohannis. Prezenţa sa a fost confirmată de purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, arătând că „e în normalitate o întâlnire între preşedinte şi premier în, contextul unor astfel de tensiuni pe care le vedem cu toţii şi din acest punct de vedere pot să dau informaţia că a avut loc o întâlnire, dar nu pot oferi date suplimentare", a transmis Dobrovolschi.

Aceasta a reiterat şi mesajul pe care şeful statului doreşte să-l transmită în mijlocul crizei guvernamentale, a doua din ultimul an: „PSD ar trebui să-şi rezolve problemele, PSD ar trebui să-şi vadă de guvernare, pentru că românii au votat pentru rezultate, pentru o guvernare performantă, în niciun caz românii nu au votat pentru scandaluri de partid".

Referitor la remanierea anunţată de Tudose, purtătorul de cuvânt de la Cotroceni a ţinut să sublinieze încă o dată că părerea lui Klaus Iohannis rămâne neschimbată şi că oamenii care au probleme cu legea nu ar trebui să ocupe funcţii importante în stat. Datoria lor ar fi fost să se retragă sau ar fi trebuit retraşi de partid, iar în caz contrar premierul are tot dreptul să decidă dacă se impun schimbări în echipa guvernamentală, a mai spus Dobrovolschi.

Premierul Mihai Tudose s-ar fi întâlnit, luni, la Guvern, cu preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, secretarul general al PSD, Marian Neacşu, vicepremierul Marcel Ciolacu şi liderul PSD Olt, Paul Stănescu, cei patru solicitându-i să nu demisioneze, potrivit unor surse PSD.

Tensiunea pe axa Kiseleff-Palatul Victoria a izbucnit după apariţia în presă a unui sondaj în care echipa de la Guvern, în frunte cu Tudose, s-ar fi prăbuşit în încrederea românilor. Despre cercetarea făcută de Avangarde, premierul a comentat, la Antena 3, că este „o făcătură”, dar care este susţinută chiar de oameni din partid nemulţumiţi. „Dacă nu ai mâncat nişte copii cruzi dimineaţă, nu ai cum să cazi în două săptămâni de la 48 la 20%. Mai mult, târgu-i mic, se află cine a comandat şi cum l-a comandat (sondajul - n.red.)”, a declarat premierul.

Şeful Guvernului a recunoscut că , într-un cerc restâns, „am spus că iau în calcul să-mi dau demisia, dacă lucrurile stau atât de rău şi ne-am prăbuşit, plecăm acasă”. 

 Mihai Tudose a admis că lucrurile nu stau foarte bine în relaţia pe care o are cu Liviu Dragnea, chiar dacă şeful PSD a negat vreun conflict cu premierul, pe parcursul zilei de luni.

„Nu aş putea spune că suntem într-un moment fericit al relaţiei dintre noi. O să ne lămurim mâine”, a spus Tudose, precizând, totodată, că  că „trebuie să umblăm la Guvern şi să stabilim clar relaţia dintre Guvern şi partid”. 

Un prim pas ar fi „o mini remaniere” în această săptămână. „Voi lua nişte decizii dure, dar necesare”, a declarat premierul. Pe lista remaniabililor, Tudose i-a pus pe trei miniştri cu probleme penale şi care creează „probleme de percepţie la nivelul opiniei publice şi, în unele situaţii, la nivelul Comisiei Europene”.  Întrebat dacă înlocuirea unor membri ai cabinetului a fost sugerată de la Bruxelles, Tudose a spus: ”Nu ştiu dacă «sugerat» e cuvântul. Când cineva spune clar un lucru, aia nu-i sugestie, este un mesaj foarte clar.”

Chiar dacă nu i-a nominalizat, în acest moment, în echipa de la Palatul Victoria, probleme cu legea au vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul delegat pentru Fondurile Europene, Rovana Plumb, şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie. Shhaideh şi Plumb sunt însă oameni de încredere ai lui Liviu Dragnea, ambele implicate în dosarul Belina. 

Cei trei nu sunt singurii de pe lista neagră a lui Tudose. „Sunt cel puţin încă doi miniştri pe care am să-i rog să părăsească Guvernul”, a spus el. Nici în acest caz premierul nu a dat nume însă câţiva ministri au fost ţinta nemulţumirii sale exprimate public până acum: Floran Bodog, de la Sănătate, Alexandru Cuc, de la Transporturi, sau Liviu Pop de la Educaţie. Potrivit Mediafax, vizat ar fi si Ilan Laufer, de la IMM-uri. 

 

 

Citește și: