14 iulie 201715:51778

Dragnea nu are "nicio explicaţie" pentru blocarea proiectelor iniţiate de Guvernul Ponta cu China, dar are o soluţie: un comitet interministerial

Deşi nu deţine "nicio explicaţie" pentru care proiectele pe care Guvernul Ponta le-a iniţiat cu China au fost blocate şi nu s-a investit niciun dolar, până în prezent, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, vine cu o soluţie: înfiinţarea unui comitet interministerial pentru relaţia cu China, decizia fiind luată de premierul Mihai Tudose.

„Primul ministru a decis să înfiinţeze un comitet interministerial. O să stabilească cine îl coordonează, o să fie, de asemenea, un consilier al premierului care să fie în legătură permanentă cu Ambasada Chinei pentru a începe să se spună substanţă pe această dorinţă reciprocă de colaborare trebuie să se întâmple şi fapte concrete care pot aduce dezvoltare serioasă pentru România şi pentru români”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, la finalul întâlnirii avute cu reprezentanţii Chinei, aflaţi în România, la evenimentul "Dialogul partidelor politice China - Ţările Europei Centrale şi de Est 2017", organizat de PSD la Palatul Parlamentului.

Dragnea a subliniat că a discutat "proiecte concrete" cu oficialii chinezi, care sunt foarte interesaţi de investiţii serioase în infrastructură – cale ferată de mare viteză, autostrăzi.

„Este vorba despre proiectul mare, reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, despre termocentrala de la Rovinari, Hidrocentrala Tarniţa Lăpunşeşti, o hidrocentrală pe Dunăre, două poduri pe Dunăre. De asemenea, s-a discutat despre reluarea cursei Bucureşti-Beijing, despre organizarea mult mai bună a exporturilor de produse alimentare, nu numai către China”, a precizat liderul PSD.

Potrivit liderului PSD, proiectele pe care Guvernul Ponta le avea cu China vor fi luate "exact din faza" în care au fost lăsate pentru că au fost blocate, după plecarea sa din Guvern. Întrebat dacă s-a învestit vreun dolar de atunci, Dragnea a răspuns negativ.

"Din păcate, nu. După ce am plecat eu din Guvern, a plecat şi Victor Ponta şi toate acele proiecte care erau aproape finalizate, Cernavodă, Rovinari, exportul de carne de porc şi alte produse de carne către China. Din păcate, după ce s-a terminat guvernarea noastră, atunci toate aceste proiecte au fost suspendate, blocate. Eu nu am nicio explicaţie şi nici dumnealor nu au avut nicio explicaţie. O să se reia proiect cu proiect (....) Chinezii nu pun condiţii, ei doresc să investească în alte ţări, au început să investeasca în mod serios", a spus Dragnea.

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.