Dragnea anunță data la care va avea loc congresul extraordinar al PSD: Voi cere și un vot de reconfirmare

Dragnea anunță data la care va avea loc congresul extraordinar al PSD: Voi cere și un vot de reconfirmare
Publicat: 14/02/2018, 20:18

UPDATE: Convocarea Congresului extraordinar al PSD se va face în data de 10 sau de 17 martie, a precizat, miercuri, liderul PSD Liviu Dragnea, după ședința CExN al PSD, el menționând că urmează a se stabili locația pentru această reuniune.

„Despre Congres – 10 sau 17 martie, urmând ca în zilele următoare să identificăm în care din cele două date găsim o locație unde să putem să facem un Congres serios”, a spus Dragnea.

El a precizat că în CExN al PSD s-a discutat și despre eventualitatea organizării unor alegeri pentru vicepreședinți.

„Eu am spus că voi fi de acord (cu organizarea unor alegeri pentru vicepreședinți, n.r.) doar în situația în care modificăm structura BPN și competențele și modul de alegere pentru vicepreședinți”, a spus Dragnea.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, înainte de ședința Comitetului Executiv PSD, că va propune convocarea unui congres extraordinar, dorind redefinirea și relansarea programului de guvernare.

Dragnea a precizat că va cere și un vot de reconfirmare în funcția de președinte PSD.

Vicepreședintele PSD Ecaterina Andronescu a declarat, la rândul său, după CExN, că există posibilitatea ca acest Congres al PSD să fie organizat în Ardeal.

„Voi propune colegilor din CEx convocarea unui congres extraordinar. Vă spun și principalele motive pentru care o să le cer asta. Asistăm de o bună perioadă de timp la dezbateri aprinse în societatea românească, care este plină de turbulențe, și PSD trebuie să aibă o poziție foarte bine definită în aceste dezbateri. De asemenea, vreau să redefinim și să relansăm programul de guvernare. Vreau să eliberăm societatea românească de presiunile pe care le pun grupurile nedemocratice și nelegitime asupra instituțiilor democratice. Să punem instituțiile de forță în matca lor constituțională (…) Categoric da,( voi cere și un vot de reconfirmare în funcția de președinte -n.r.)”, a declarat Dragnea.

„Azi definim o comisie de organizare a congresului, dacă e cazul, și o comisie pentru modificarea statutului. Principalul motiv pentru care vreau să fac acest Congres este că este cadrul cel mai bun ca și cei care au făcut și transmis scrisori să vină să le dezvolte”, a completat președintele PSD.

Liderii social-democrați au fost luați prin surprindere, miercuri, înaintea ședinței Comitetului Executiv Național al PSD, de propunerea președintelui partidului, Liviu Dragnea, privind organizarea unui congres extraordinar în luna martie, unii dintre ei exprimându-se împotriva acesteia.

„Congres cred că mă întrebați, nu?”, a fost prima reacție a vicepreședintelui PSD Doina Pană.

Când jurnaliștii i-au spus că Liviu Dragnea a făcut acest anunț, Pană a afirmat că este „prima oară” când aude de această propunere.

Întrebată dacă este nevoie de organizarea unui congres extraordinar, ea a spus: „Având în vedere că urmează un an electoral, e posibil. Nu știu. Nu m-am gândit, dar sigur vom discuta la CExN”.

Liderul PSD Argeș, Șerban Valeca, a fost un alt lider surprins de întrebarea jurnaliștilor.

„O să vedem care este motivația. Am aflat și eu – acum vin de la Parlament în mașină. O să vedem care este motivația și dacă… s-ar putea să fie nevoie pentru să spunem revigorarea documentelor programatice ale partidului. N-are legătură neaparat cu guvernul sau… Nu știu care este motivația… Trebuie să ne spună motivația”, a declarat Valeca.

Fostul ministru al Transporturilor, Felix Stroe, s-a exprimat împotriva organizării congresului extraordinar: „Nu este nevoie. Partidul este unit, avem un președinte ales… Pentru ce ne trebuie congres?”.

O poziție similară a avut și liderul PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu: „A fost congres!”.

Dumitru Buzatu, președintele PSD Vaslui, a afirmat că nu a auzit propunerea lui Liviu Dragnea.

„N-am auzit să fie vreo nevoie atât de presantă în momentul acesta, dar, dacă știți ceva, să-mi spuneți și mie”, a spus Buzatu.

După ce a fost informat de anunțul liderului social-democraților, Dumitru Buzatu a afirmat că propunerea va fi analizată în cadrul CExN.

„Atunci va propune lucrul acesta și vom discuta. Evident dacă va propune lucrul acesta ne va da și motivația necesară. Nu e propunerea mea și nu aș vrea să iau pe seama mea această propunere. Depinde ce se dorește. Dacă dorim să accelerăm (n.r. programul de guvernare), au fost niște momente foarte complicate care au dus la unele întârzieri și din punctul acesta de vedere”, a reacționat Buzatu.

De asemenea, el a precizat că nu s-a pus problema unui vot de încredere.

În schimb, Rovana Plumb a susținut necesitatea organizării unui congres extraordinar.

„România are nevoie de un proiect major și eu susțin propunerea pe care a făcut-o dl președinte Liviu Dragnea și sper să avem un congres care să aibă un rezultat al construcției pentru România”, a spus Rovana Plumb.

Ea a afirmat că printre punctele de pe ordinea de zi a congresului nu se va afla alegerea președintelui executiv și a vicepreședinților.

„În niciun caz. Partidul are deja conducere, inclusiv președintele partidului care e ales de toți membrii PSD”, a mai punctat Plumb.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Legea care se aplică OBLIGATORIU în orice bloc din România. Asociațiile de PROPRIETARI nu o...
Muncă până la moarte. Raportul real dintre speranța de viață și vârsta de pensionare
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață