10494 vizualizări 26 iun 2017

UPDATE 18:55 La ora 20:00, preşedintele Klaus Iohannis va anunţa decizia pe care a luat-o cu privire la viitorul premier al României, în urma consultărilor care au avut loc la Cotroceni cu partidele parlamentare. 

UPDATE 18:50 Consultările la Palatul Cotroceni au luat sfârşit odată cu încheierea discuţiilor pe care Klaus Iohannis le-a avut cu grupul minorităţilor. Liderul formaţiunii, Varujan Pambuccian, a transmis că partidul pe care îl reprezintă nu a avut nicio propunere de premier şi că la votul în Parlament probabil că grupul va merge la fel de neunitar ca şi în cazul moţiunii de cenzură împotriva lui Grindeanu.

„Evident că nu am avut niciun fel de propunere de prim ministru, ar fi absurd ca un grup mic să aibă o asemenea variantă, pentru că nu ar întruni majoritate. A fost o discuţie de informare reciprocă. Grupul nostru probabil că va merge la fel de neunitar ca votul cu moţiunea, deci mare lucru nu am ce să vă spun. (...) Persoana primului ministru e importantă, sigur, dar e extrem de important cabinetul. (...) Propunerea PMP nu are cum să întrunească o majoritate. Apropo, noi n-am negociat cu nimeni în zona asta, nici cu PSD, nici cu opoziţia. Cea mai mare încredere o avem în acest moment în decizia preşedintelui", a explicat Pambuccian. 

UPDATE 18:30 Discuţiile cu delegaţia UDMR s-au încheiat. Liderul Uniunii, Kelemen Hunor, a ţinut să specifice că partidul său nu a venit cu nicio propunere de premier pentru că majoritatea este cea care are dreptul să avanseze o variantă pentru conducerea Executivului, iar pentru UDMR nu se pune problema intrării la guvernare, chiar dacă există acel protocol de colaborare cu cele două partide, PSD-ALDE.

„Majoritatea trebuie să aibă posibiltatea şi dreptul de a propune un premier, de aceea noi nu avem nicio propunere pentru că nu facem parte din majoritate şi nu se pune problema să intrăm în coaliţie, să facem parte din Executiv. Este adevărat că avem o înţelegere cu PSD-ALDE de colaborare parlamentară şi vom face o primă analiză după 30 iunie. Noi nu excludem să susţinem guvernul la învestitură şi să avem o colaborare punctuală, pentru că relaţia majorităţii cu comunităţile etnice este de actualitate, dar nu se rezolvă de la o zi la alta", a declarat liderul UDMR după încheierea discuţiilor cu Klaus Iohannis. 

Kelemen Hunor a adus în discuţie controversele iscate pe marginea celor trei proiecte de lege care au fost introduse în procedură de urgenţă, apoi scoase de pe ordinea de zi a comisiilor parlamentare cu puţin timp înaintea votului pe moţiunea pentru demiterea lui Sorin Grindeanu, arătând că UDMR trebuie să poarte un dialog cu toate formaţiunile de pe scena politică şi că ceea ce s-a discutat săptămâna trecută rămâne de actualitate, pentru că sunt iniţiative vechi care trebuie să fie dezbătute. 

„Trebuie să purtăm un dialog cu cei aflaţi la guvernare, dar şi cu opoziţia, pentru că este un subiect care ne interesează pe toţi. Noi am spus domnului preşedinte condiţiile noastre cu privire la ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, noi nu am negociat nimic imoral, ilegal, neconstituţional, toate aceste proiecte sunt pe agenda Parlamentului. Sunt convins că dacă am fi venit cu un singur proiect, isteria anti-maghiară ar fi fost la fel. Trebuie să existe un dialog şi el trebuie purtat cu toţi cei de pe spectrul politic, dar şi cu formatorii de opinie şi cu societatea civilă. Cea mai mare răspundere o are majoritatea, coaliţia de guvernare. Aceste proiecte sunt pe ordinea de zi de foarte mult timp şi rămân pe agenda Parlamentului până când se va lua o decizie. 

Aritmetica nu e grea, PSD şi ALDE au majoritate. Eu am zis, în politică e bine să ai şi răbdare, e bine să fii şi insistent, e adevărat. 

Pe termen lung trebuie rezolvat printr-un pact între români şi minorităţile etnice, dar şi prin dialog. Că eu mă uit spre viitor, ca om politic, asta este misiunea noastră, să vedem spre viitor, nu neapărat spre trecut". 

UPDATE 17:46 PMP a terminat negocierile la Cotroceni, iar Traian Băsescu anunţă, contrar informaţiilor vehiculate până acum, că partidul a mers cu o propunere de premier în persoana lui Siegfried Mureşan. 

„Are 37 de ani, a absolvit ASE Bucureşti, a urmat un program de master în Berlin, Germania, a fost bursier la mai multe programe internaţionale. Eu cred că propunerea noastră reprezintă generaţia Macron, dar şi Trudeau. Cred că am făcut o propunere care să corespundă nu doar portretului-robot al domnului Dragnea sau al domnului Iohannis. Este un politician tânăr de succes, un politician care deja este foarte experimentat pentru alocarea fondurilor europene, care s-a bătut foarte mult pentru alocarea de bani spre Republica Moldova", l-a descris Traian Băsescu pe Mureşan.

Fostul preşedinte a spus despre propunerea PSD că aceasta este menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană, dar nici măcar Liviu Dragnea nu speră că şeful statului va pica în plasă şi va merge pe această variantă. „Eu cred că dacă suntem politicieni responsabili nu avem decât o singură variantă dintre cele două propuse, în cazul în care UDMR şi minorităţile nu vin cu o altă propunere. (...) Ar fi inadmisibil să-i laşi cale liberă lui Tudose, mai ales că acesta reprezintă PSD-ul, care din punctul meu de vedere este un partid incapabil de guvernare, dacă au fost în stare să-şi dea jos guvernul pentru nişte ambiţii interne", a mai spus Traian Băsescu.  

Acesta a făcut referire la argumentele coaliţiei de guvernare care a invocat în orice circumstanţă numărul de voturi primit la parlamentare şi i-a avertizat pe liderii PSD-ALDE că, hotărârea lui Klaus Iohannis este de două ori mai puternică, pentru că a fost ales cu şase milioane de voturi, şi ţine de responsabilitatea sa să dea un guvern credibil. 

„Majorităţile nu se povestesc, se demonstrează la vot în Parlament. Mesajul meu către domnul preşedinte Iohannis este "încercaţi-l pe domnul Siegfried Mureşan, să vedem dacă reuşeşte să adune majoritate în Parlament", a încheiat Băsescu. 

UPDATE: 17:29 Discuţiile cu cei de la USR s-au încheiat, membrii Uniunii reiterând că nu sunt de acord cu propunerea Mihai Tudose şi că şi-ar dori ca în viitorul cabinet să primească ministerul Justiţiei: „Guvernul Grindeanu a căzut din pricina justiţiei, din cauză că asaltul la statul de drept nu a reuşit. USR este cel mai în măsură să aibă ministerul Justiţiei", a precizat Vlad Alexandrescu. 

Aceeaşi ipoteză este susţinută de purtătorul de cuvânt al partidului, Dan Barna, care a spus şi la Cotroceni că Mihai Tudose „împinge România cu 20 de ani în spate.  Este exemplarul clasic pentru ce înseamnă incompetenţa PSD. Este o persoană care nu e legitimată prin nimic pentru calitatea de premier al României. Miza căderii guvernului Grindeanu a fost rezolvarea problemei din justiţie a domnului Dragnea. Noul guvern este aşteptat să rezolve această problemă". 
 
La această oră, delegaţia PMP, din care face parte şi Traian Băsescu, discută cu preşedintele Klaus Iohannis, iar surse din partid au precizat anterior pentru Mediafax că formaţiunea va înainta şi o propunere de premier chiar în persoana fostului preşedinte Băsescu. 

UPDATE 17:00 Membrii USR care fac parte din delegaţia ce a primit din partea partidului mandat pentru a merge la negocierile de la Cotroceni aşteaptă chiar în aceste momente să fie întâmpinaţi de preşedintele Klaus Iohannis. Anterior, purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, a declarat, luni, că propunerile avansate de PSD şi PMP pentru funcţia de premier - Mihai Tudose şi Traian Băsescu, sunt „nefericite”, afirmând că Dacian Cioloş a dovedit că este o variantă bună şi că USR va susţine un premier decent propus de Iohannis.

„Dincolo de aceste propuneri, ambele nefericite pentru România, care sunt vehiculate până în prezent în spaţiul public, preşedintele are posibilitatea de a nominaliza o persoană integră şi corectă şi noi contăm pe această abilitatea preşedintelui de a identifica o astfel de alternativă. USR va susţine o alternativă non-PSD care îndeplineşte criteriile de integritate, foarte importante aceste criterii pe care şi preşedintele le-a menţionat”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna.
 
Dan Barna a susţinut că Dacian Cioloş ar fi „o varianta bună pentru România”: „Experienţa guvernării Cioloş comparativ cu ceea ce s-a întâmplat în ultimele şase luni de guvernare grandioasă PSD arată că în mod clar aceasta ar fi o soluţie, dar este exclusiv decisia preşedintelui să nominalizeze o alternativă la o guvernare PSD. (...) Dacian Cioloş a dovedit în guvernarea anterioară că este o variantă bună pentru România (...) USR acceptă faptul că preşedintele României este acela care are prerogativa de a nominaliza o persoană care să încerce constituirea unei majorităţi în Parlament, alternativă la PSD”, a spus Barna.

UPDATE 16:27 Preşedintele PMP, Traian Băsescu, este propunerea cu care liderii formaţiunii se vor prezenta la consultările de la Cotroceni pentru desemnarea noului premier, au declarat pentru MEDIAFAX surse din interiorul partidului.

„Aceasta (Traian Băsescu - n.r.) este propunerea cu care va merge delegaţia noastră la Cotroceni”, au declarat surse din interiorul PMP pentru MEDIAFAX.
 
Potrivit surselor, liderii PMP mizează pe faptul că preşedintele Klaus Iohannis va respinge nominalizarea lui Mihai Tudose, propus PSD şi ALDE, iar Traian Băsescu va rămâne singurul candidat în cursă.
 
„Nu este singura propunere a noastră”, au ţinut să mai precizeze sursele.
 
Numele celor doi preşedinţi executivi, Eugen Tomac şi Valeriu Steriu, au mai fost vehiculate în interiorul partidului pentru a fi desemnaţi de PMP pentru funcţia de premier.

UPDATE 16:20 Liberalii au ieşit de la consultări. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că liberalii sunt oricând pregătiţi „să îşi asume răspunderea guvernării, dar doar în baza unei majorităţi parlamentare".

„Poziţia noastră a fost aceea că PNL este oricând pregătit să îşi asume răspunderea guvernării, dar doar în baza unei majorităţi parlamentare solide, corente care să permită punerea în practică a unui program de guvernare liberal, care să asigure dezvoltarea României. În negocierile pe care le-am purtat cu formaţiuni politice, altele decât PSD, nu s-a reuşit degajarea unei astfel de majorităţi. Ca atare aşteptăm decizia preşedintelui", a declarat Ludovic Orban, la ieşirea de la consultări.

Întrebat de ce nu s-au dus la consultări cu o propunere de premier, Orban a răspuns că liberalii nu fac politică ca să se afle în treabă.

„PNL, prin decizia Biroului Politic (....) am hotărât că vom vota împotriva oricărui Guvern care conţine PSD în el (...) Am spus, în decizia BP e cuprinsă şi eventualitatea ajungerii la anticipate în condiţiile în care reuşim să împiedicăm învestirea unui eventual Guvern în care să fie PSD. Încî nu e desemnat un premier şi decizia noastră e clară, de a ne implica în împiedicarea investirii unui Guvern PSD", a mai precizat Orban.

În plus, liderul PNL a admis că a purtat discuţii, anterior, şi cu cei de la UDMR, dar că acestea nu s-au soldat cu răspunsurile pe care le aştepta.

UPDATE 16:00 Membrii delegaţiei PNL - Ludovic Orban, Raluca Turcan, Ilie Bolojan, Mircea Hava şi Iulian Dumitrescu - au intrat la discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis referitor la desemnarea viitorului prim ministru, fără o propunere proprie însă, liderul liberalilor arătând anterior că s-au purtat discuţii cu partidele de opoziţie, dar că ipoteza coagulării unei majorităţi este încă îndepărtată. 

UPDATE 15:37 Partidul Uniunea Salvaţi România cere retragerea propunerii PSD – ALDE pentru funcţia de premier, formaţiunea politică susţinând că Mihai Tudose nu respectă criteriile de integritate şi competenţă profesională. USR solicită preşedintelui României să respingă propunerea.

„Nominalizarea lui Mihai Tudose pentru această funcţie nu respectă criteriile enunţate public de Preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru acceptarea unei astfel de propuneri, atât în ceea ce priveşte condiţia de integritate, dar şi în privinţa capacităţii dovedite de a conduce Guvernul", transmite USR printr-un comunicat de presă.
 
USR face referite la acuzaţiile de plagiat în lucrarea de doctorat susţinută la Academia Naţională de Informaţii,
 
„Mihai Tudose este acuzat că a plagiat în lucrarea de cercetare pentru doctorat, realizată sub coordonarea lui Gabriel Oprea la Academia Naţională de Informaţii, plătind drepturi de autor pentru textul plagiat. Uniunea Salvaţi România consideră că o astfel de explicaţie reprezintă o atitudine reprobabilă cu privire la cerinţele de integritate impuse de exigenţele unei lucrări de doctorat şi o desconsiderare a condiţiilor obligatorii de onestitate intelectuală cerute de comunitatea academică", se arată în comunicat.
 
De asemenea, formaţiunea politică se referă şi la evaluarea făcută de PSD în ceea ce priveşte activitatea lui Mihai Tudose în funcţia de ministru al Economiei, susţinând că „în evaluarea proprie a partidului a fost constatată o performanţă „zero a ministrului Tudose în îndeplinirea măsurilor asumate prin programul de guvernare."

UPDATE 15:20 După aproximativ 15 minute de discuţii, Dragnea şi Tăriceanu au încheiat negocierile cu Klaus Iohannis şi vor părăsi Palatul Cotroceni fără să facă declaraţii. Şeful PSD va susţine o conferinţă de presă după ce preşedintele îşi va anunţa decizia în ceea ce priveşte noul premier al României. 

UPDATE 15:00 Liderii PSD-ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăruceanu, au ajuns la Palatul Cotroceni şi discută chiar în aceste momente cu preşedintele propunerea de premier pe care au pus-o pe masa lui Klaus Iohannis: Mihai Tudose, fostul ministrul al Economiei din Guvernul Grindeanu. 

UPDATE 13:29 Mihai Tudose a fost votat oficial de majoritatea membrilor CExN al PSD, fiind înregistrate doar patru abţineri, şi va fi propunerea PSD şi ALDE pentru funcţia de premier, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. Cei patru care s-au abţinut de la vot au fost: Nicolae Bădălău, Codrin Ştefănescu, Paul Stănescu şi Marian Minea.

Ceilalţi membri ai CExN al PSD au votat pentru Mihai Tudose. Acesta va fi propunerea de premier cu care PSD şi ALDE vor merge la consultările de la Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat luni partidele la consultări la Cotroceni, acolo unde urmează să se stabilească cine va fi noul prim ministru al României, după debarcarea lui Sorin Grindeanu de la Palatul Cotroceni. De la ora 15:00 au fost chemat la discuţii PSD şi ALDE, iar de la 16:00 - PNL. USR, PMP, UDMR şi grupul minorităţilor sunt aşteptate la Cotroceni începând cu ora 17:00, iar întrevederea cu fiecare dintre aceste formaţiuni va dura o jumătate de oră.

Klaus Iohannis a trimis joi o scrisoare liderilor partidelor politice din România care au reprezentanţi în Parlament, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, pentru desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim ministru. Fiecare formaţiune va fi reprezentată de o delegaţie de cel mult 5 persoane. 
 
Programul consultărilor va fi următorul:
 
• Ora 15:00 - Partidul Social Democrat (PSD) şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE);
• Ora 16:00 - Partidul Naţional Liberal (PNL);
• Ora 17:00 – Uniunea Salvaţi România (USR);
• Ora 17:30 – Partidul Mişcarea Populară (PMP);
• Ora 18:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
• Ora 18:30 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.
 
Marţi seară, seful statului a precizat că atunci când va desemna un nou premier va ţine cont de criteriile de integritate, menţionând că România are nevoie de un guvern stabil.
 
„Premier în România, nominalizat de mine poate să fie numai o persoană integră şi nu am absolut deloc de gând să fac rabat de la criteriile pe care cred că vă amintiţi încă din toamna anului trecut că le tot enunţ. România are nevoie de un guvern stabil, are nevoie de un premier integru”, a mai spus Iohannis.
 
Mihai Tudose, propunerea de premier a lui Dragnea, este unul dintre „doctorii” Academiei de Informaţii a SRI, care au cerut să renunţe la doctorat
 
Cu toate că a declarat iniţial că va merge la Cotroceni cu mai multe variante de premier, pentru că simte şi acum „usturimea" unei singure propuneri, Liviu Dragnea a avansat luni în CEx o opţiune unică pentru funcţia de prim ministru în persoana lui Mihai Tudose, ministru al Economiei în Guvernul Grindeanu. Acesta este absolvent de drept şi a mai deţinut portofoliul economiei în perioada 2014-2015, în Guvernul Ponta. În ultimul an, Tudose a fost implicat în scandalul „doctorilor lui Gabriel Oprea”, el cerând Academiei de Informaţii a SRI să renunţe la titlul academic. Deşi îşi făcuse doctoratul cu Gheorghe Onişoru, Tudose a semnat o cerere de renunţare la doctorat alături de alţi opt demnitari care îşi făcuseră tezele cu Oprea.
 
Tudose, în vârstă de 50 de ani, a terminat facultatea în 1994 şi a deţinut pe rând funcţia de şef birou senatorial, în perioada 1992-1999, apoi, timp de un an, a fost jurist la SC Farex SA Brăila şi consilier judeţean, iar din 2000 până în prezent a fost deputat.
 
După ce, în 2006 a urmat cursurile Colegiului Superior de Securitate Naţională, Serviciul Român de Informaţii, în 2007 a obţinut un master în Politici Economice Europene la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, iar în 2007 a devenit doctor al Academiei Naţionale de Informaţii. Mihai Tudose este unul dintre „doctorii” Academiei Naţionale de Informaţii, dintre care opt şi-au făcut tezele sub coordonarea lui Gabriel Oprea, care au făcut cerere de renunţare la titlul academic. 
 
Mihai Tudose a fost membru al FDSN din 1992, apoi timp de patru ani a fost secretar organizatoric, preşedinte al filialei Brăila a PSD şi lider al organizaţiei municipale, fiind ales recent lider al filialei judeţene. 
 
La sosirea la şedinţa CEx al PSD, Liviu Dragnea confirmase că ministrul demisionar de la Interne, Carmen Dan, este dintre propunerile pentru funcţia de premier, care vor fi dezbătute cu membrii forului. 
 
„Carmen Dan a fost una din propuneri si am rugat-o să vină (n.r - la şedinţa CExN)", a declarat liderul PSD, precizând faptul că toţi cei care au fost propuşi pentru a-i urma lui Sorin Grindeanu, la Palatul Victoria, sunt de faţă la această şedinţă.
 
Dragnea a mai declarat că a avut şi în cursul zilei de duminică, dar şi astăzi discuţii „cu aproape toţi preşedinţii de organizaţie, cu două excepţii, care sunt plecaţi din ţară, cu o serie de parlamentari, cu colegi din ţară şi au reieşit cinci-şase variante pentru postul de premier".
 
„Am discutat aseară, azi-noapte şi azi-dimineaţă cu fiecare dintre ei şi împreună şi se degajează o soluţie pe care aş vrea să o propun în CEx şi cei care au ieşit din discuţiile cu preşedinţii de organizaţie vor vorbi şi ei", a mai spus Dragnea.
 
Întrebat ce va face dacă prima propunere de premier va fi respinsă de preşedintele Klaus Iohannis, Dragnea a răspuns că „teoretic", având în vedere ultimele sale luări de poziţie, ar trebuie să accepte.
 
„Poziţia mi s-a părut corectă. Nu s-a implicat, chiar dacă au fost tentaţii în această speţă şi cred că vrea stabilitate ca şi noi", a mai spus liderul PSD.
 
Orban admite că formarea unei noi majorităţi „este foarte dificilă în momentul de faţă". „Trebuie să hotărâm dacă mergem cu o propunere de premier"
 
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, înainte de şedinţa Biroului Politic Executiv, că liberalii nu s-au apropiat de obiectivul lor privind o majoritate parlamentară şi că urmează să decidă dacă se duc la Cotroceni cu o variantă de premier.
 
„În funcţie de rezultatul acestor discuţii, să spun 'exploratorii' pe care le-am avut, vom lua o decizie, dar am discutat cu reprezentanţii formaţiunilor din Opoziţie sau ne-PSD", a declarat Orban.
 
Deşi nu exclude formarea unei majorităţi în jurul PNL, Orban a precizat că liberalii că nu s-au apropiat „încă" de acest obiectiv.
 
„Este foarte dificilă. Eu v-am spus că purtăm aceste discuţii şi investigăm această posibilitate, să zic, sunt câteva semne încurajatoare, dar încă nu ne-am apropiat de acest obiectiv", a spus Orban.
 
„Trebuie să hotărâm dacă vom merge cu o propunere de premier până să discutăm de nume de persoane. Întâi trebuie să hotărâm acest lucru", a mai spus preşedintele PNL.
 
Orban a admis că a purtat discuţii cu reprezentanţi ai PMP, la care nu ar fi participat Traian Băsescu.
 
Întrebat dacă anticipatele rămân o variantă, Orban a răspuns afirmativ.
 
„Cu siguranţă, cei care au fost votaţi masivi în 11 decembrie şi-au pierdut legitimitatea de a mai conduce România", a mai afirmat Orban.
 
Surse parlamentare au declarat, luni, pentru Mediafax, că liderul PNL, Ludovic Orban, va avea o întâlnire cu preşedintele executiv al PMP, Eugen Tomac, înainte de sedinţa Biroului Executiv al liberalilor, anunţată pentru ora 12:00, pentru a vedea în ce măsură partidele de dreapta ar putea forma o majoritate parlamentară pentru a merge la consultările de Cotroceni cu o propunere de premier.
 
Ludovic Orban declara, joi, că va purta discuţii inclusiv cu ALDE pentru a încerca să formeze o majoritate parlamentară care să scoată PSD de la guvernare.
 
La rândul său, preşedintele PMP, Traian Băsescu, declara, miercuri seară, că preşedintele Klaus Iohannis „ştie să facă socotelile" şi că în situaţia de faţă mandatul de prim-ministru trebuie dat liberalilor.
 
Traian Băsescu: Dacă liberalii nu vor nominaliza un candidat de premier, o va face PMP
 
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, duminică seara, că, dacă liberalii nu vor nominaliza un candidat de premier la consultările de la Palatul Cotroceni, o va face PMP, deoarece preşedintele Klaus Iohannis trebuie să aibă şansa de a analiza mai multe opţiuni, nu doar pe cea a PSD-ALDE.
 
„Sper că şi PNL va face o nominalizare. (…) Dacă PNL va avea laşitatea de a nu propune un premier, o va face PMP propunere de candidat pentru funcţia de prim-ministru. (…) Dacă Opoziţia nu propune un candidat, ceea ce nu se va întâmpla, o vom face noi. O vom face noi, chiar dacă va părea lipsită de substanţă, dar o vom face măcar pentru respectarea principiului”, a declarant preşedintele PMP, Traian Băsescu, la România TV. El a spus că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să aibă şansa de a analiza şi o altă opţiune.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat oficial partidele parlamentare la consultări pentru luni, 26 iunie. El a trimis liderilor acestora un desfăşurător al discuţiilor la care fiecare partid va putea trimite o delegaţie alcătuită din cinci persoane.
 
Condiţiile lui Iohannis pentru noul premier. „Vă spun luni, în detaliu, dacă PSD şi ALDE mai au majoritate”
 
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că va desemna un premier după ce va asculta „toate părţile" şi va trage concluziile, afirmând că majoritatea va fi verificată în Parlament.
 
„O să rezolv această problemă foarte repede. Voi desemna o persoană şi acea persoană va prezenta o listă de miniştri şi se va duce în faţa Parlamentului. Acolo se votează. Este simplu, nu este nicio complicaţie.(...) Preşedintele nu poate să facă altceva decât să asculte toate părţile şi să tragă propriile concluzii. Acelea pe urmă se verifică real în Parlament", a declarat preşedintele Klaus Iohannis, întrebat cum va „testa" majoritatea parlamentară.
 
Acesta precizase deja că majoritatea parlamentară se testează prin vot, iar dacă PSD şi ALDE o mai deţin „vă spun luni, în detaliu, după consultări”, a precizat el, răspunzând unei întrebări. În plus, Iohannis a dat de înţeles că nu şi-ar dori alegeri anticipate, în condiţiile în care ar fi posibile în contextul instalării unei crize profunde.
 
Prezent la lucrările Consiliului European, de la Bruxelles, Iohannis a glumit, în cadrul conferinţei de presă, în momentul în care a fost întrebat de unde va desemna premierul care îi va urma lui Sorin Grindeanu la Palatul Victoria.
 
„Dintre politicienii de la Bucureşti. Asta a fost o glumă. Voi avea discuţii luni cu toate partidele, după care o să fac o evaluare proprie şi o să mă întâlnesc şi cu dvs. Bănuiesc că, între timp, aţi aflat programările pentru consultări şi am chemat pe toată lumea, toată lumea însemnând toate partidele parlamentare. Vreau să cunosc toate opiniile, după care voi trece la desemnare unei persoane", a declarat şeful statului.
 
Iohannis a reiterat faptul că nu va desemna în funcţia de premier o persoană cu probleme penale: „Premierul trebuie să fie o persoană integră, fără probleme penale, care mă convinge că are capacitatea să conducă un Guvern şi cu o majoritate parlamentară în spate", a subliniat şeful statului.
 
În ceea ce priveşte alegerile anticipate, Iohannis a dat de înţeles că nu şi le-ar dori, în condiţiile în care ar fi posibile în contextul instalării unei crize profunde.
 
„Alegerile anticipate sunt o soluţie prevăzută de Constituţie, dar pentru a ajunge la alegeri anticipate, trebuie să intrăm într-o criză profundă şi nu îmi doresc aşa ceva, dar ele nu pot fi excluse şi, în fond, aici depinde foarte mult de voturile din Parlament", a spus Iohannis.
 
În acest sens, invocând scenariile care se fac la Bucureşti cu privire la majoritatea parlamentară, în urma votului din Parlament pe moţiunea de cenzură, Iohannis a subliniat faptul că "o majoritate se stabileşte prin vot".
 
„Am văzut că în ţară se fac tot felul de scenarii, politicieni îmi dau sfaturi cum să numesc şi pe cine să numesc. În realitate, aceste lucruri despre cine are o majoritate se stabileşte prin vot, majoritatea se stabileşte prin vot în Parlament", a spus Iohannis.
 
Şeful statului a evitat să dea un răspuns clar în momentul în care a fost întrebat dacă PSD-ALDE mai deţin majoritatea parlmantară, având în vedere că au avut nevoie de voturile minorităţilor pentru a trece moţiunea de cenzură: „Asta o să vă spun în detaliu, luni, după consultări", a răspuns şeful statului.
 
În plus, Iohannis a specificat faptul că a vorbit la telefon, cu premierul Sorin Grindeanu, „dintre toţi cei implicaţi în această chestiune", pentru că a vrut să ştie „dacă înţelege să continue cu responsabiltiate până la stabilirea unei alte formule guvernamentale".
 
Referindu-se şi la chestiunea retragerii demisiilor, înaintate de 20 din cei 27 de miniştri demisionari ai Cabinetului Grindeanu, şi ulteriori demişi prin moţiune de cenzură, Iohannis a precizat că discuţia, pe acest subiect, este una „inutilă": „Discuţia e artificială. E evident că nu mă voi apuca să numesc miniştri pentru două zile", a spus Iohannis.
 
 
 
 
 
 

Citește și: