Codurile penale ar putea fi modificate prin OUG. Opoziția cheamă la proteste

Publicat: 23/06/2018, 00:09
Actualizat: 26/03/2019, 00:54

Vicepreședintele PSD Gabriela Firea a anunțat vineri, după ședința Comitetului Executiv Național al PSD, că săptămâna viitoare se va lua o decizie cu privire la posibilitatea ca modificarea Codurilor penale să se facă prin ordonanță de urgență. Până atunci, liderii partidului se vor consulta cu experți din domeniu juridic.

„Se va lua o decizie în acest sens, nu pot să fac speculații”, a spus Gabriela Firea, întrebată dacă s-a discutat în cadrul CEx posibilitatea emiterii unei ordonanțe de urgență pentru adoptarea Codurilor penale.”După CEx, când s-au stabilit principiile de bază care au fost deja transmise în comunicatul de presă și explicate de domnul președinte, săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire a experților din domeniul juridic, a colegilor noștri parlamentari, miniștri și se va lua o decizie în acest sens.”

Gabriela Firea, vicepreședinte PSD

Gabriela Firea, vicepreședinte PSD: Modificarea Codurilor penale se va face prin OUG

Proiectele PSD-ALDE, blocate în Parlament de Opoziție

Președintele PSD Liviu Dragnea s-a arătat revoltat după ședința de vineri, că Opoziția blochează în Parlament toate proiectele PSD-ALDE. Din acest motiv, modificările Codurilor penale nu se mai pot adopta în procedură normală.

„Îmi cer iertare acum miilor de români care unii stau în pușcărie pe un articol neconstituțional, alții sunt târâți în tribunale pe baza aceluiași articol sovietic, iar alții sunt târâți pe la DNA și mai sunt și alte mii sau zeci de mii care nici măcar nu știu că au dosar. Îmi cer iertare că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului Penal. Probabil că nu o să mă ierte. Maniera pe care noi am avut-o, pe care eu am avut-o, de a avea o abordare procedural corectă, în Parlament, s-a dovedit că a fost una greșită, pentru că în Parlament nu se mai poate vorbi de adoptarea cu procedură normală – dezbateri, adoptare și promulgare,” s-a plâns Dragnea, care acuză că legile propuse de majoritatea parlamentară sunt blocate.

„Orice lege, dacă e vorba de Fondul Suveran de Dezvoltare sau alte legi cu influențe economică pozitivă sau socială, legile Justiției, toate sunt atacate, toate sunt retrimise, doar-doar să nu se mai pună în practică, doar-doar până atunci reușesc să dea guvernul jos, doar-doar reușesc să distrugă PSD și majoritatea parlamentară”, a apreciat liderul PSD.

Liviu Dragnea, președinte PSD

Liviu Dragnea, președinte PSD: Prin procedură normală, PSD-ALDE nu-și pot trece legile prin Parlament

În război pentru salvarea democrației românești

Președintele PNL Ludovic Orban a găsit în confruntarea cu PSD „războiul pentru salvarea democrației românești” și îi acuză pe social-democrați că s-au transformatîntr-un grup infracțional organizat aflat sub controlul absolut al lui Liviu Dragnea.

„Toți românii care sunt preocupați de soarta acestei țări trebuie să devină extrem de atenți la ceea ce urmează în perioada următoare din partea PSD. Liviu Dragnea și gruparea sa nu se vor da în lături de la nimic pentru a-l scăpa de pușcărie. Nu mai există nicio limită pentru acest individ, care este dispus să sacrifice orice și pe oricine îi va sta în cale”, a declarat președintele PNL într-un comunicat de presă remis Mediafax.

„Confruntarea cu această grupare infracțională s-a transformat într-un război pentru salvarea democrației românești. Din acest motiv, considerăm că nu există zone neutre în raport cu ceea ce va încerca în perioada următoare Partidul Social Democrat. Ultima ocazie pe care o mai au acei parlamentari PSD care se mai consideră reprezentanți ai cetățenilor, și nu stăpâni ai acestora, pentru a se delimita de Liviu Dragnea, este MOȚIUNEA DE CENZURĂ inițiată de PNL. Le sugerăm să cumpănească foarte bine asupra acestui moment.”

Ludovic Orban, președinte PNL

Ludovic Orban, președintele PNL, conduce războiul pentru salvarea democrației românești

Ordonanța pentru dezincriminarea lui Dragnea

Președintele USR Dan Barna apreciază mai pragmatic situația: „Există riscul ca acest „Guvern marionetă” să dea o ordonanță de urgență care să-l dezincrimineze pe Liviu Dragnea.” El crede că a venit momentul ca PSD să renunțe la actualul președinte.

„România este astăzi aici, în locul în care se află acum, pentru că a fost posibil să ajungem să avem penali în funcții publice. României i s-a furat un an și jumătate de dezvoltare și de viață socială, pentru că în fruntea partidului care guvernează acum în România, PSD, este un condamnat penal. Mesajul meu pentru membrii PSD este SĂ RENUNȚE LA LIVIU DRAGNEA, să accepte că România este mai mult decât interesul unui condamnat penal, România trebuie să fie mai mult. Decizia de ieri a instanței a arătat exact acest lucru, că România este încă un stat european, este încă un stat care respiră și este un stat în care justiția este independentă și a rămas independentă după un an și jumătate de presiuni fără precedent. Timp de un an și jumătate, această guvernare condusă de Liviu Dragnea nu a făcut decât să acționeze ca și casa de avocatură privată a lui Liviu Dragnea. Guvernul a fost casa sa de avocatură, Parlamentul a fost casa sa de avocatură și de alaltăieri, Jandarmeria s-a transformat în ciomagul lui Liviu Dragnea”, a afirmat Dan Barna.

„Liviu Dragnea trebuie să plece de la conducerea Camerei Deputaților și acest Guvern ar trebui să se retragă, să cadă prin moțiunea de cenzură de miercuri, când invităm toată societatea la un PROTEST MASIV, pentru că este de neacceptat ca într-un stat european, al șaptelea ca stat ca mărime din Europa, să aibă în conducerea sa o persoană dublu condamnată și să rămână în această poziție. Eu am credința că există încă maturitate în PSD și vor avea înțelepciunea să înțeleagă că Liviu Dragnea nu mai poate să fie un reprezentant al României”, a declarat Dan Barna.

„Există riscul ca acest Guvern, care este Guvernul marionetă, purtător de interese al lui Liviu Dragnea, să dea o ordonanță de urgență prin care să-l dezincrimineze. În momentul în care se va întâmpla o OUG în zilele următoare, ea intră în vigoare în trei zile. (…) Practic, Liviu Dragnea va fi în situația să elimine din legislație faptele pentru care a fost condamnat. De aceea e necesar, legitim și firesc ca întreaga societate să-i ceară DEMISIAdin funcția de președinte al Camerei Deputaților, pentru că el este acum în situația să-și dea în mod explicit o lege pentru el însuși. A fost condamnat pentru infracțiunea de abuz în serviciu și dezincriminând abuzul în serviciu, stă în puterea lui să facă lucrul acesta, practic își va face legea pentru sine însuși. Parlamentul acesta nu face decât să distrugă legislația tocmai ca să scape el”, avertizează Dan Barna.

Dan Barna, președinte USR

Dan Barna, președinte USR: Invităm toată societatea la un protest masiv

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Șase pași pentru un gazon perfect. Sfaturile unui grădinar
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este, de fapt, relația dintre Mariana Ionescu Căpitănescu și sora sa, Marcela Fota, dincolo...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel...