Ce a uitat să scrie Iohannis în decretul de desemnare a Vioricăi Dăncilă în funcția de premier. Anunțul Administrației Prezidențiale

Ce a uitat să scrie Iohannis în decretul de desemnare a Vioricăi Dăncilă în funcția de premier. Anunțul Administrației Prezidențiale
Publicat: 18/01/2018, 16:47
Actualizat: 14/02/2018, 17:58

În documentul publicat în Monitorul Oficial scrie că Viorica Dăncilă a fost desemnată de șeful statului pentru a ocupa funcția de premier, dar în actul oficial nu este trecut numele complet al acesteia, așa cum ar fi trebuit.

„Se desemnează doamna Viorica Dăncilă în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituția României, republicată”, se arată în decretul semnat de Klaus Iohannis, care a omis, însă, faptul că numele din buletin al premierului desemnat este Vasilica Viorica Dăncilă.

Din punct de vedere juridic, însă, aceasta nu este o problemă gravă, a declarat pentru Gândul Radu Carp, profesor de drept constituțional, iar dacă cineva ar contesta actul, soluționarea situației ar dura foarte mult.

„Nu cred că este vreo problemă, cred că este doar o scăpare. Decretele președintelui nu pot fi contestate decât în condiții foarte restrictive. Dacă cineva ar dori să conteste, o eventuală rezolvare ar dura până vine al cincilea Guvern”, a explicat acesta.

Pe de altă parte, întrebat de MEDIAFAX dacă acest lucru ar putea fi o problemă, senatorul PNL, Daniel Fenechiu, membru al Comisiei Juridice, a declarat: „Este, pentru că persoana fizică se identifică cu numele pe care îl poartă în actele de stare civilă. Toretic, Mugur Isărescu, când semnezează ceva, trebuie să semneze cu numele întreg. Din punctul meu de vedere, neidentificarea corectă cu numele în actul de stare civilă generează o anumită problemă de validitate a decretului respectiv, pentru că Viorica Dăncilă pot să existe alte trei persoane în România. Problema este, în principal, o problemă de atenție și de raportare la niște cerințe ale legii, pentru că în ultimă instanță se poate opera o rectificare, n-ar fi o problemă, dar decretul trebuia să conțină numele din actul de stare civilă. Părerea mea este că netrecerea integrală a numelui lipsește actul de eficiență juridică, pentru că Vasilica Viorica Dăncilă nu e una și aceeași persoană cu Viorica Dăncilă”.

Administrația Prezidențială a transmis rectificarea decretului, explicând că a fost vorba despre o„eroare materială”

„Administrația Prezidențială a transmis în cursul acestei zile către Monitorul Oficial o rectificare a Decretului nr.55/2018 privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, cu următorul conținut: ‘În articolul unic se va scrie doamna Vasilica-Viorica Dăncilă, în loc de doamna Viorica Dăncilă’. Îndreptarea acestei erori materiale nu este de natură să afecteze conținutul decretului emis și, implicit, valabilitatea acestuia”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Ieri, președinteleKlaus Iohannis a acceptat propunerea PSD și a desemnat-o pe Viorica Dăncilă prim ministru. Șeful statului a transmis că, deși a cântărit și argumentele oamenilor simpli și a analizat opiniile apărute pe rețelele de socializare, trebuie să respecte Constituția, iar în acest caz lucrul care contează cel mai mult este aritmetica parlamentară, acolo unde PSD are majoritate. „Am decis să dau PSD-ului încă o șansă și să desemnez persoana propusă, pe doamna Dăncilă. Dar acum trebuie să performeze”, a declarat Iohannis.

Viorica Dăncilă este noul prim ministru al României. Președintele Klaus Iohannis a acceptat propunerea PSD, avertizând însă că social-democrații trebuie să fie foarte atenți la modul în care guvernează de acum înainte și că trebuie să demonstreze că respectă promisiunile făcute românilor în campania electorală.

Înaintea de a-și anunța decizia, șeful statului a discutat cu toate formațiunile parlamentare, a ascultat opinia celor de la PNL care au cerut alegeri anticipate și a primit și alte două propuneri de premier din partea PMP. La finalul unei zile în care a analizat toate opțiunile, dar și reacțiile apărute pe rețelele de socializare și argumentele românilor, Iohannis a transmis că principalele elemente care trebuie să conteze în luarea acestei hotărâri sunt Constituția și deciziile CCR, așa că a decis să dea PSD-ului „o nouă șansă”.

„Am ascultat foarte multe opinii legate de formarea noului Guvern, de desemnarea primului ministru. Astăzi am ascultat opiniile și argumentele politicienilor, dar am reușit ieri, aseară, astăzi între întâlniri să ascult și opiniile oamenilor simpli, să citesc mesaje inclusiv pe rețele de socializare. Sunt foarte multe opinii și foarte multe argumente. Sunt argumentele legate de politica partidelor, evident, sunt multe argumentele legate de politica internă a României, legate de politica externă și de securitatea României.

Am ascultat și am citit cu atenție toate aceste opinii și argumente și le-am cântărit, fiindcă acum trebuie să decid. Dar ce fel de decizie este aceasta pe care trebuie să o iau? În primul rând, această decizie trebuie să fie conformă cu Constituția și cu deciziile CCR în materie de desemnare, și aici argumentul cel mai puternic este aritmetica parlamentară. PSD-ul dispune de majoritate. Și atunci cântărind toate argumentele, am decis să dau PSD-ului încă o șansă și să desemnez persoana propusă, pe doamna Dăncilă. Dar acum trebuie să performeze. Românii au mari așteptări, și eu am mari așteptări, au promis în campanie lucruri importante: școli, manuale, spitale, infrastructură, dar până acum prea puțin s-a realizat. PSD-ul trebuie să dovedească că ce a promis, face”, a transmis Klaus Iohannis de la Cotroceni.

Șeful statului a lansat totuși și un avertisment către coaliția de guvernare, care, într-un singur an, a dărâmat două guverne, subliniid că acum e momentul să lucreze „repede și bine”: „Avem, la un an de la alegerile parlamentare care au fost câștigate de PSD, două guverne PSD eșuate. Acum primesc șansa de a dovedi că știu ce vor și știu cum se face. În continuare invit pe toți cei implicați în procedură să se mobilizeze și să lucreze repede și bine. Este posibil ca până la 1 februarie întreaga procedură să fie finalizată și noul guvern să se apuce de treabă și se rezolve problemele mai degrabă decât să le încurce.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Mesajul dureros al mamei care și-a pierdut fetița din cauza biluțelor magnetice: „Părinții să nu...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna