Ce a înțeles Dragnea din conferința de presă a lui Kovesi. „Sunt foarte liniștit”

Ce a înțeles Dragnea din conferința de presă a lui Kovesi.  „Sunt foarte liniștit
Publicat: 15/02/2018, 13:12

„Sunt foarte liniștit. Probele nu s-au falsificat, legea nu a fost încălcată”, a răspuns Dragnea, în timp ce se îndrepta spre ședința Birourilor permanente reunite.

La finalul ședinței, Dragnea a evitat să facă declarații suplimentare și s-a retras în biroul său, împreună cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, a declarat, miercuri, că DNA a acționat conform legii, nefiind falsificate probe, susținând că informațiile din ultima perioadă reprezinta un atac care vizează îngenuncherea statului român și umilirea societății.

Aproape două ore, cât a durat conferința de presă, șefa DNA a insistat asupra calității de inculpat sau condamnat al celor care au lansat acuzațiile împotriva procurorilor DNA Ploiești și a sa, evitând sub acest pretext să dea explicații concrete depre faptele prezentate de aceștia. Kovesi a admis că structura pe care o conduce nu e o pădure fără uscături, susținând că atunci când au fost semnalate derapaje a luat măsuri.

Șefa DNA a declarat că Vlad Cosma, cel care a făcut publice înregistrările cu procurorii Negulescu și Onea, a avut calitatea de martor în 12 dosare și a venit la DNA din proprie inițiativă și a făcut denunțuri. În dosarul Ghiță-Ponta, acesta avut calitate de martor protejat, la care s-a renunțat în momentul dezvăluirilor. Kovesi a evitat un răspuns concret în privința autenticității înregistrărilor furnizate de Cosma, precizând că acestea au fost făcute când Negulescu era procuror pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dar și că Inspecția Judiciară derulează verificări în acest caz. „În dosarul despre care se face vorbire este o verificare a Inspecției Judiciare în curs. Am spus că procurorii nu falsifică probe, dacă concluzia Inspecției Judiciare e alta, o să vedem”, a spus ea, negând că a avut vreo discuție cu Onea, Negulescu sau Cosma în privința unei eventuale înțelegeri. Kovesi a adăugat că nu are în acest momen „toate elementele ca să-i cer domnului Onea să plece”.

Șefa DNA a fost pusă în dificultate când a fost întrebată despre stenogramele pe care instituția pe care o conduce le-a făcut publice în comunicatul de presă de luni pentru a susține varianta șantajului la adresa procurorilor, susținând că nu știe dacă înregistrările respective au fost făcute cu mandat de la judecător sau nu. „Nu vă confirm sau infim dacă este autorizare din partea judecătorului. Codul de procedură penală prevede mai multe posibilități de a face înregistrări, unele urgente. În comunicarea publică respectăm ghidul, ocazie cu care apreciem ce informații pot fi publice și ce nu (…)Procurorul care face anchetă va decide ce probe pot fi utilizate în cauză. Nu pot spune dacă vor fi folosite (n.r. în dosarul de șantaj)”, a spus ea.

„Nu am niciun motiv să-mi dau demisia. (…)Nu cred că acest atac e întâmplător. Asistăm la un festival al inculpaților. Acest atac nu e despre Kovesi, vizează îngenuncherea statului român și umilirea cetățenilor. Justiția e sub un asalt”, a afirmat Kovesi.

Șefa DNA a precizat că nu a avut nicio disicuție cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, de la izbucnirea scandalului încoace, iar acesta nu i-a cerut nicio informare pe această temă. Kovesi a negat că ar fi avut vreo discuție cu președintele Klaus Iohannis, cel care are ultimul cuvânt în ceea ce privește o eventuală cerere de schimbare a sa de la șefia DNA. Ea a evitat să răspundă la întrebarea dacă crede că va fi revocată.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”