Bușoi și Dumitrescu, în cursa pentru postul de secretar general interimar al PNL. Vechii liberali negociază pe cine vor susține

Bușoi și Dumitrescu, în cursa pentru postul de secretar general interimar al PNL. Vechii liberali negociază pe cine vor susține
Publicat: 26/02/2017, 17:07
Actualizat: 28/03/2019, 14:26

Liderul PNL București, europarlamentarul Cristian Bușoi și senatorul Iulian Dumitrescu au intrat în cursa internă pentru funcția de secretar general interimar după de Dan Motreanu a decis să nu preia această funcție, deși a fost susținut de președinții de filiale, convocați la sfârșitul lunii ianuarie de Raluca Turcan și Marian Petrache, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.

Vechiul PNL ar comunice decizia pe care o va lua BPN, în ședința care va avea loc luni, la ora 11:00.

Liderul PNL București, Cristian Bușoi este susținut de Teodor Atanasiu, Mihai Voicu și alți liberali cu „state vechi” partid, în timp ce senatorul Iulian Dumitrescu este mai puțin cunoscut, au precizat surse din rândul liberalilor.

Funcția de secretar general aparține aripii vechiului PNL, potrivit Protocolului de fuziune PNL-PDL.

Desemnarea unui nou secretar general interimar este o prioritate pentru noul PNL, în situația în care partidul trebuie să organizeze alegeri interne și să își desemneze o conducere legitimă la Convenția Natională care va avea loc la jumătatea lunii iunie, cel mai probabil în data de 17 iunie, dar și să organizeze referendumul inițiat de președintele Klaus Iohannis, privind continuarea luptei împotriva corupției.

Marian Petrache, secretar general interimar al PNL și președintele CJ Ilfov, este acuzat de procurorii DNA de șantaj și luare de mită, acesta precizând, după ce a fost informat că este învinuit, că va demisiona din funcțiile pe care le are în PNL, însă, nu și de la conducerea Consiliului Județean.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Ana Maria, tânăra ucisă în Orhei, ar fi ieșit din casa presupusului criminal pe picioarele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
E panică mare pe piața imobiliară. Se forțează creșterea prețurilor
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului