Bodog, validat ministru al Sănătății. USR a protestat cu cartonașe roșii

Bodog, validat ministru al Sănătății. USR a protestat cu cartonașe roșii
Publicat: 29/06/2017, 14:14
Actualizat: 29/06/2017, 15:28

În cadrul audierilor Bodog a vorbit despre Legea vaccinării, care urmează a fi citită într-o ședință viitoare de Guvern. El a spus că în acest moment actul normativ a fost transmis pentru avize la ministere, existând necesitatea de a fi reavizat, din cauza schimbării unor miniștri

„În prima ședință de Guvern care va fi săptămâna viitoare va intra HG cu privire la modifiarea plafonului pentru medicamentele compensate de 90%, de la 700 la 900″, a spus Bodog, pe de altă parte.

El a dat asigurări că în cursul săptămânii viitoare medicii de familie vor avea cantități suficente de vaccin ROR pentru tot anul.

Întrebat, pe de altă parte, ce reprizintă taxa pe produse nocive din noul program de guvernare, Bodog a spus că este o taxă care se discută la nivel european și se referă la zahăr și grăsimi.

În ceea ce privește evaluarea PSD, care a stabilit că Bodog avea 14 măsuri neîndeplinite din programul de guvernare, acesta a ținut să menționeze că această evaluare îl responsabilizează și va recupera „absolut toate” problemele pe care le-a avut.

Deputații USR Emanuel Ungureanu și Tudor Pop au protestat pe toată perioada audierilor, cei doi afișând pancarte pe care scria „30 de minute pentru audierea unui ministru care s-a declarat incompetent” sau „România e pe primul loc în Europa la mortalitate infantilă”. La final, la momentul votului, cei doi au ridicat în mână câte un cartonaș roșu.

„Este absolut incredibil, aveți imagini de acum câteva zile în care domnul Bodog punea bilele prin care recunoștea incompetența sa. Nu numai el recunoștea la moțiune că e incompetent, ci și partidul care l-a pus în funcția de ministru. Trăim într-un film horor. La 6 luni după ce un ministru declarat incompetent de propriul partid cu cifre, cu evaluarea lui Vâlcov, îl vedem repus ministru astăzi. Între timp nu s-a început niciun spatal în România”, a spus, după audiere, Emanuel Ungureanu, vicepreședinte din partea USR al Comisiei de sănătate.

După 30 de minute de audieri, Bodog a fost avizat favorabil în funcția de ministru al Sănătății, cu majoritate de voturi, fiind contabilizate 7 voturi „împotrivă” și o abținere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Câte zile e valabilă amiabila?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Céline Dion a dezvăluit că face terapie 5 zile pe săptămână și se antrenează „ca...