Bodog, salvat de colegii săi din Camera Deputaților. Moțiunea „PSD dăunează grav sănătății”, respinsă

Bodog, salvat de colegii săi din Camera Deputaților. Moțiunea PSD dăunează grav sănătății, respinsă
Publicat: 11/10/2017, 13:17
Actualizat: 11/10/2017, 14:28

Opoziția a cerut, marți, demisia ministrului Sănătății, Florian Bodog, la dezbaterea moțiunii simple îndreptată de PNL împotriva acestuia, cerându-i să dea explicații pentru acuzațiile de plagiat și să oprească „dricul” pe care îl conduce, în timp ce UDMR a anunțat că se va abține.

Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, i-a cerut ministrului Sănătății, Florian Bodog, să dea explicații în Parlament cu privire la acuzațiile de plagiat, afirmând că acesta ar trebui să se afle pe lista membrilor Guvernului care vor fi remaniați.

„PNL vă cere demisia domnule ministru al Sănătății și, în același timp, vă solicităm expres ca prima dumneavoastră explicație de la această tribună să fie referitoare la acuzațiile de plagiat. Nu puteți pleca din Parlamentul României până nu explicați dacă ați plagiat sau nu ați plagiat în lucrarea dumneavoastră de doctorat. Nu mai aveți niciun fel de autoritate în domeniul pe care îl conduceți, sunt copii care au murit cu zile în România și dumneavoastră nu aveți vocația răspunderii. Nimeni nu răspunde pentru fărădelegile din sănătate și credem că pe lista de remaniere a premierului Tudose, în cazul în care nu demisionați, ar trebui să vă aflați, domnule ministru al Sănătății, cu prioritate”, a declarat liderul deputaților PNL Raluca Turcan, în plen, la dezbaterea moțiunii simple pe Sănătate.

Activitatea ministrului Sănătății a fost criticată și de USR și PMP. Deputatul USR Rareș Pop a declarat că ministrul Sănătății a fost „în prima linie într-o singură luptă, cea a plagiatului”. „Cred că (plagiatul-n.r.) este un motiv suficient pentru a demisiona din funcția de ministru al Sănătății (…) Fac un apel la conștiința dumneavoatră, când vă gândiți la sănătate, gândiți-vă și la milioanele de români care nu au acces la privilegiile dumneavoastră, care nu își pot rezolva problemele cu un singur telefon și nu pot zbura la Viena pentru un tratament de urgență (…) Domnule Bodog, stimați colegi, opriți dricul, România vrea să coboare!”, a declarat Rareș Pop.

PMP i-a dat ministrului Sănătății un cartonaș roșu. „PMP acordă, domnule ministru, cartonașul roșu pentru activitatea de până acum a Ministerului Sănățății și va vota această moțiune”, a declarat deputatul PMP Petru Movilă.

Deputatul UDMR Vass Levente a declarat formațiunea pe care o reprezintă se abține și nu va susține moțiunea simplă pe sănătate depusă de PNL.

Social-democratul Florin Buicu a venit în apărarea ministrului Bodog susținând că partidul din care face parte nu dăunează grav sănătății, așa cum se spune în titlul moțiunii, și că a îndeplinit mai multe obiective asumate în programul de guvernare. „Sunt foarte dezamăgit pentru că mă aflu în fața dvs. pentru a combate o moțiune simplă semnată de colegi care nu au citit textul moțiunii (…) PSD nu dănuează grav sănătății, fumatul de obicei dănunează grav sănătății”, a declarat deputatul social-democrat Florin Buicu, precizând că social-democrații nu vor vota moțiunea simplă îndreptată împotriva ministrului Sănătății.

ALDE a susținut că nu va vota moțiunea simplă, deputatul Mihai Niță afirmând că formațiunea pe care o reprezintă consideră că moțiunea a fost depusă de PNL „în încercarea de a demonstra că acest partid mai există încă pe scena politică și din când în când poate să mai facă și valuri”.

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, marți, în plenul Camerei Deputaților, la finalul dezbaterii moțiunii simple îndreptată împotriva sa, că PNL – „un partid istorie” – depune moțiune pentru că „strugurii sunt prea acri”.

„Stimați colegi din PNL, depuneți astăzi moțiune pentru lucruri pe care nu ați fost capabili să le rezolvați în timpul guvernării dumneavoastră. Este ușor ca un partid-istorie ca PNL, că istoric nu mai este demult, să depună moțiune pe principiul strugurii sunt prea acri pentru că nu am ajuns la ei”, a declarat ministrul Sănătății, Florian Bodog, în plenul Camerei Deputaților, la finalul dezbaterii moțiunii simple depusă de PNL împotriva sa.

Răspunzând acuzelor din textul moțiunii, Florian Bodog a afirmat că Ministerul Sănătății a inclus în programul pe care îl are cu Banca Mondială achiziția a 100 de ambulanțe, precizând că se lucrează la întocmirea caietului de sarcini. Ministrul a susținut că proiectul legii vaccinării nu este unul „slab”, făcut de „amatori”, ci de cei care „lucrează în fiecare zi cu acctivitatea de vaccinare”.

Bodog le-a reproșat liberalilor că fac „o confuzie” când spun că în majoritatea țărilor dezvoltate boli considerate banale au fost eradicate. „Singura boală infecțioasă eradicată este variola, despre unele putem vorbi doar că au fost eliminate”, a spus ministrul.

Bodog le-a spus liberalilor că dau dovadă de tupeu, prin acuzațiile pe care i le-au adus. „De câte ori ați guvernat fie ați tăiat, fie ați înghețat veniturile din sănătate. Cu excepția guvernului Tăriceanu, guvernele dumneavoastră au suferit de boala cronică a austerității. Acum, reproșați acestui Guvern că nu crește salariile din sănătate suficient de repede. Aveți tupeu”, a spus Bodog.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc!...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul...
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Ioana Dichiseanu, în lacrimi. Ce semne a primit de la regretatul Ion Dichiseanu la scurt...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Obligatoriu până pe 25 mai. Decizie pentru proprietarii de apartamente din România
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
EL e ucigașul Ana-Mariei?! Gravida, găsită îngropată în pădure! Dezvăluiri de ultimă oră
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns...
Imagini incendiare cu Celine Dion! Starul a apărut pe coperta Vogue France la bustul gol
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Bursa din New York ar putea fi prima mare bursă cu tranzacții 24/7