Băsescu îl somează pe Iohannis să o demită pe Kovesi: „La încălcarea Constituției, tai cu bisturiul”

Băsescu îl somează pe Iohannis să o demită pe Kovesi: „La încălcarea Constituției, tai cu bisturiul
Publicat: 20/03/2017, 13:43

„O astfel de conduită, referitor la anchetarea Guvernului pentru OUG 13, echivalează cu o încălcare gravă a principiului separației puterilor în stat. (…) Presupun că domnul președinte n-a citit foarte atent Constituția, dar acest principiu al separației puterilor în stat este în articolul 1 al Constituției”, a declarat Traian Băsescu într-o emisiune televizată.

Fostul președinte al României a spus că dacă ar fi fost în locul lui Klaus Iohannis, i-ar fi demis deja pe Augustin Lazăr și pe Laura Codruța Kovesi.

„La încălcarea Constituției nu mai este variantă. Se taie precum tai cu bisturiul. Aș fi făcut demult lucrul ăsta. Probabil a doua zi după ce apărea în Monitorul oficial îi chemam, le spuneam că nu există nicio altă soluție, oricât ați fi de buni, decât revocarea voastră”, a mai spus fostul președinte.

Traian Băsescu susține că dacă Iohannis nu îi va demite pe Kovesi sau pe Lazăr va crea un precedent extrem de periculos.

„Dacă pentru domnul președinte încălcarea definiției statului român nu este suficientă, (…) ce vrei mai grav decât atât? Și nu e încălcată de oricine, ci la vârful statului, la vârful puterii. Dacă va fi tratat cu indiferență acest lucru se creează precedentul încălcării Constituției la vârful statului. Dacă România trece peste acest episod spunând ‘dă-i că merge și așa’, facem din statul ăsta statul lui Dorel”, a mai spus Băsescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat...
Vești TRISTE despre Kate Middleton! Starea de sănătate a Prințesei de Wales nu este deloc...
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui...
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a...
Reacția lui Teo Trandafir când a auzit mărturiile surorii Mirelei Biftoi, femeia al cărei cadavru...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Devine OBLIGATORIU în România. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 16 Aprilie
Răzbunarea lui Traian Băsescu. Nu uită și nu iartă
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13...
Cine este tânărul de 23 de ani care a încetat din viață într-un cumplit accident...
Patrick nu crede în atracția lui Robi față de Julia! Ce au spus Virginia și...
"Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată". Gheorghe Turda, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult