no author
Ana Petrescu
1138 vizualizări 14 apr 2018

"Un om care simte că e hăituit are dreptul să se apere prin toate mijloacele, un om care simte şi, mai ales, care ştie că nu are parte de o judecată corectă, are dreptul să se apere prin toate mijloacele", a afirmat, vineri seară, Traian Băsescu, într-o intervenţie telefonică la postul B1Tv.

Întrebat dacă are încredere în judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Traian Băsescu a spus: "După ce am văzut că este introdus Ionuţ Matei în complet şi înlocuită singura judecătoare care a spus că acest inculpat, Elena Udrea, are dreptul la o expertiză independentă. A fost înlocuită imediat cu un executant. Cred că orice om are dreptul la un proces corect."

Elena Udrea a declarat, vineri, că a fost vizitată de mama ei în Costa Rica de Paşte, însă în rest este singură acolo. Ea a precizat că ţine legătura prin mesaje pe telefon cu fostul preşedinte Traian Băsescu şi discută cu el "lucruri fireşti".

Întrebată dacă mai ţine legătura cu fostul şef al statului, Traian Băsescu, Elena Udrea a răspuns: "În toată perioada de când sunt aici, da, am vorbit de câteva ori, dar prin mesaje pe telefon. Discutăm lucruri fireşti pe care doi oameni care au lucrat împreună atâţia ani de zile le discută. Aproape toţi cei care mă cunosc mi-au dat mesaje."

Fostul ministru al Turismului a explicat de ce a cerut în Costa Rica statut de refugiat politic.

"Motivaţia pe care eu am oferit-o şi aprobat-o în faţa autorităţilor din Costa Rica fiind abuzurile care se petrec în România. Am arătat toate lucrurile pe care le-am văzut cu toţii în ultimii ani: existenţa unei grupări formate din foşti şi actuali generali SRI, şefii Justiţiei din România, şefii Parchetelor, judecători din instanţele de judecată. O grupare care foloseşte Justiţia pentru a-şi elimina adversarii. Am arătat cazuri concrete de oameni care au fost condamnaţi doar pentru că au fost adversari ai acestui sistem creat în ultimii ani în România. Am arătat cum judecătorii sunt numiţi în funcţii la recomandarea generalilor SRI. Am spus despre cazul meu particular, de ce eu simt că în România îmi sunt încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale, de ce îmi este încălcat dreptul la un proces echitabil, cum sunt schimbaţi judecătorii în funcţie de opiniile pe care şi le exprimă în proces. Toate abuzurile care mi s-au întâmplat de când a început această nebunie, această luptă a mea cu Kovesi şi cu toţi acoliţii lor, ia în baza acestor documente şi probe, inclusiv documente internaţionale în care România este condamnată pentru abuzurile şi încălcările drepturilor şi libertăţilor fundamentale, am fost audiată", a explicat Elena Udrea.

Ea a adăugat că este dispusă să se întoarcă în România cu condiţia ca cei care au comis abuzuri în ţara noastră să fie traşi la răspundere şi înlocuiţi din funcţii. În caz contrar, Elena Udrea spune că va încerca să-şi construiască o viaţă în Costa Rica.

Avocatul Veronel Rădulescu a spus, vineri, la instanţă, că Elena Udrea are carnet de refugiat valabil pe un an şi că acest statut o protejează de eventuale cereri de extrădare.

Magistraţii Curţii Supreme au decis, după ce au deliberat aproximativ o oră, că Elena Udrea nu a primit statutul de refugiat politic întrucât actele depuse de către aceasta nu arată acest lucru, ci doar că a formulat către autorităţile din Costa Rica o cerere de acordare a statutului de refugiat politic. De asemenea, judecătorii i-au respins cererea fostului ministru de a fi audiată prin videoconferinţă sau prin comisie rogatorie.

Instanţa supremă a hotărât, vineri, amânarea ultimului termen în dosarul "Gala Bute" pentru data de 9 mai, având în vedere că Adrian Gărdean, martor denunţător în această cauză, nu s-a prezentat, acesta urmând să fie adus la instanţă cu mandat.

Ambasada României la Ciudad de Mexico nu a fost notificată de către autorităţile din Costa Rica în legătură cu vreo cerere de acordare a statutului de azilant politic în această ţară formulată de către Elena Udrea, a transmis, ulterior, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

--

Citește și: