Băsescu, atac la Grindeanu și Augustin Lazăr: „Mor copiii și bolnavii de cancer. S-a dezincriminat abuzul în serviciu?”

Băsescu, atac la Grindeanu și Augustin Lazăr: Mor copiii și bolnavii de cancer. S-a dezincriminat abuzul în serviciu?
Publicat: 29/04/2017, 12:35

„Domnule Sorin Grindeanu, Domnule Augustin Lazăr, mor copii, mor înainte de vreme oameni bolnavi de cancer. Oare s-a dezincriminat abuzul în serviciu? > este un drept fundamental, iar omisiunea de a asigura vaccinurile pentru copii și medicamentele pentru cei bolnavi de cancer este un abuz în serviciu. Statul Român și-a asumat prin Constituție această responsabilitate”, a declarat președintele PMP, Traian Băsescu, pe Facebook.

Traian Băsescu a precizat că, potrivit Comisiei de la Veneția, prevederile penale naționale cu privire la abuzul în serviciu, „trebuie interpretate în sens îngust și aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi spre exemplu: infracțiuni grave împotriva proceselor democratice naționale, încălcarea drepturilor fundamentale”.

Președintele PMP a afirmat că dreptul la ocrotirea sănătății este prevăzut și în Constituția României, la articolulul 34, dar și de CEDO, la articolul 7.

„Alin 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării și pedepsirii unei persoane vinovate de o acțiune sau de o omisiune care, în momentul săvârșirii, era considerată infracțiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate”, adaugă Traian Băsescu.

Liderul PMP susține că în ciuda prevederilor legale „nimeni nu este acuzat de abuz în serviciu pentru lipsa vaccinurilor pentru copii și nici pentru lipsa din farmacii a citostaticelor”.

„Totuși, Domnule Grindeanu, mor copii, mor oameni. Avem în schimb parte de declarații idioate ale lui Liviu Dragnea și ale ministrului sănătății. Sau poate, abuzul în serviciu ca sancțiune penală, este bun pentru vânătoarea selectivă și nu prezintă nici un fel de interes a fi aplicat acolo unde chiar este cazul”, a conchis Băsescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”