Anunțul lui Gabriel Oprea despre revenirea în politică

Anunțul lui Gabriel Oprea despre revenirea în politică
Publicat: 12/03/2017, 14:13
Actualizat: 27/03/2019, 10:39

„În ultima perioadă au fost publicate materiale de presă potrivit cărora aș fi implicat în organizarea, alături de foști colegi din UNPR, a unor acțiuni politice. Aceste informații sunt false. Nu intentionez să revin în politică”, a scris Gabriel Oprea pe contul său de Facebook.

El susține că întâlnirile cu foștii săi colegi de partid sunt de natură personală și nu vizează revenirea sa la activitatea politică.

„Îmi exprim speranța că astfel de informații false, care au ca scop dezinformarea opiniei publice, nu vor mai fi difuzate în presă”, a adăugat fostul lider al UNPR.

Gabriel Oprea a demisionat de la ședia UNPR la începutul lunii martie 2016. Pe 26 septembrie 2016, el a demisionat și din Senat, pe fondul protestelor declanșate de respingerea de către plenul Senatului a cererii DNA de începere a urmăririi penale pentru ucidere din culpă în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului