Ambasadorul SUA, despre tactica Kremlinului în România. Care este strategia folosită de ruși în țara noastră

Ambasadorul SUA, despre tactica Kremlinului în România. Care este strategia folosită de ruși în țara noastră
Publicat: 06/12/2017, 15:48
Actualizat: 02/10/2018, 19:02

Hans Klemm a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca la dezbaterea „Preparing for the 21st century threats” („Pregătiri pentru amenințările secolului al XXI-lea”) organizată de Facultatea de Studii Europene a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB), că Rusia caută influența asupra opiniei publice, și deseori, asupra alegerilor, prin propagarea de „fake news” folosind mijloace media de stat cum ar fi televiziuni rusești, Sputnik și rețelele de socializare.

„Câțiva aliați, în special România, manifestă îngrijorări serioase față de influența Rusiei și intențiile sale în Republica Moldova, din cauza trupele militare din Transnistria, dar și implicării Rusiei în domeniile cibernetic și al informațiilor. (…) În completarea abuzului cibernetic, Rusia a dus o propagandă continuă și campanii de dezinformare în încercarea de a crea confuzie și de a promova agenda strategică a Kremlinului. Este clar că este o metodă preferată a Rusiei pentru a semăna discordie și a crea dezbinare între aliații NATO și alții pe care îi consideră adversari. Profitând de societățile noastre democratice, Rusia caută influența asupra opiniei publice, și deseori, asupra alegerilor, prin propagarea de fake news folosind mijloace media de stat cum ar fi televiziuni rusești, Sputnik și rețelele de socializare. În anumite locuri, cum ar fi România, unde populația este prudentă față de motivele Rusiei, tacticile Kremlinului sunt mai subtile. În loc să încerce să convingă oamenii să susțină politica Rusiei, ei încearcă să rupă încrederea populației în UE, NATO și parteneriatul nostru strategic”, a spus Klemm.

Potrivit acestuia, apărarea față de propagandă și dezinformare este dificilă în țările democratice unde libertatea de exprimare a înflorit.

„Propaganda este de obicei împrăștiată prin site-uri obscure care postează informații false, care își găsesc apoi calea spre rețele de socializare și spre presa de calitate, ceea ce induce confuzie în rândul opiniei publice asupra a ceea ce este adevărat, iar asta duce la atingerea țelurilor celor care au creat propaganda”, a explicat diplomatul american.

În discursul său, Hans Klemm a vorbit și despre corupție, spunând că este o amenințare non convențională, iar a clădi o rezistență înseamnă menținerea și întărirea unui sistem de justiție capabil să lupte împotriva corupției.

„Guvernul SUA și-a manifestat îngrijorarea față de propunerile legislative care au fost prezentate de Ministerul Justiției și se află în dezbatere parlamentară. Propriile instituții ale justiției, asociații profesionale, societatea civilă și simpli cetățeni, dar și UE și câteva guverne europene, și-au exprimat îngrijorările în legătură cu aceste propuneri. Din punctul nostru de vedere, în ultima decadă și mai mult, România a crescut credibil în lupta sa împotriva corupției incluzând aici și o justiție independentă. Trebuie să apărăm valorile democratice pe care le împărțim, care înseamnă forța oricărui guvern care caută încrederea cetățenilor săi. Păstrarea unei justiții independente clădită în ultimii 15 ani în România reasigură poporul român și aliații NATO de forța și rezistența României”, a mai spus ambasadorul SUA.

Dezbaterea „Preparing for the 21st century threats” a fost organizată de Grupul de Reflecție și Analiză Internațională „Citadel”, un think-tank de analiză în domeniul politicii internaționale al Facultății de Studii Europene a UBB.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
Anunț-îngrijorător despre Kate Middleton, după ce a spus public că are cancer! Starea ei de...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte...
Un papă pentru care sexualiatea și desfrâul erau „virtuți”
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Cum vrea să scape ucigașul Mirelei de închisoare? Ireal la ce metodă ar putea să...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Motivul pentru care doi tineri au ales să se căsătorească în avion
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ce au descoperit astronomii după ce au studiat o galaxie masivă din Universul primordial