CNA aplică cea mai dură sancțiune posibilă: OTV mai poate emite doar până la 28 septembrie 2012. Dan Diaconescu se pregătește „să iasă la luptă”

CNA aplică cea mai dură sancțiune posibilă: OTV mai poate emite doar până la 28 septembrie 2012. Dan Diaconescu se pregătește să iasă la luptă
Publicat: 24/04/2012, 18:33
Actualizat: 04/05/2012, 09:53

CNA a aplicat, marți, OTV cea mai dură sancțiune posibilă -înjumătățirea licenței audiovizuale-, pentru că televiziunea difuzează continuu publicitate politică la Partidul Poporului Dan Diaconescu, în afara perioadei de campanie electorală. Astfel postul mai poate emite doar până la 28 septembrie, relatează Mediafax.

SUNTEȚI DE ACORD CU SANCȚIUNEA APLICATĂ LUI DAN DIACONESCU? DA/NU

Dan Diaconescu amenință cu manifestații de protest

„Oamenii lui Băsescu – un domn Jucan, o doamnă, Narcisa Iorga, un domn, Răzvan Popescu – au cerut închiderea postului și au și votat această propunere, aproape în unanimitate. Doar doi oameni s-au opus propunerii reprezentantului președintelui – Mihai Mălaimare și reprezentantul UDMR -, în consecință fiind luată decizia de închidere; un demers unicat în România, și cred că în toată lumea. Acum urmează să închidă postul, până atunci, timpul de emisie urmând să fie redus la jumătate” a declarat Dan Diaconescu pentru gândul, imediat după aflarea veștii. Întrebat ce va face în continuare, președintele PP-DD a spus că este sigur că oamenii se vor mobiliza. „O să ieșim în stradă, la București și în toată țara. Până la alegeri nu avem ce să facem”.

Sancțiunea – cea mai severă pe care Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) o poate aplica conform Legii audiovizualului – a fost propusă de Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, și a fost adoptată cu șapte voturi „pentru” și unul „împotrivă” (Mihai Mălaimare).

De asemenea, sancțiunea a vizat mai multe emisiuni difuzate pe OTV în lunile noiembrie, decembrie 2011 și ianuarie 2012. În această perioadă, pe OTV au fost transmise, sub diferite forme, mesaje de publicitate politică pentru „viitorul președinte al României” Dan Diaconescu, dar și pentru formațiunea politică pe care acesta o conduce – Partidul Poporului.

Decizia de sancționare a OTV cu înjumătățirea perioadei licenței televiziunii a fost aplicată în baza articolului 95 din Legea audiovizualului.

Licența audiovizuală a OTV ar fi expirat pe 1 aprilie 2013, fapt pentru care înjumătățirea perioadei licenței sale face ca televiziunea lui Dan Diaconescu să mai poată emite până pe 28 septembrie 2012, după cum au spus membrii CNA, care inițial anunțaseră că postul mai poate emite până pe 1 octombrie.

CNA a stabilit această sancțiune drastică după ce, în ultimul an, tot pentru difuzarea de publicitate politică în afara campaniei electorale, Consiliul a aplicat OTV următoarele sancțiuni: o somație publică, o amendă de 5.000 de lei, una de 10.000 de lei, una de 50.000 de lei, două de 100.000 de lei. Aceste amenzi au fost urmate de o decizie de întrerupere a emisiei obișnuite a OTV pentru 10 minute, între orele 19.00 – 19.10 (stabilită de CNA pe 4 octombrie 2011), o altă decizie de întrerupere a emisiei televiziunii lui Dan Diaconescu, tot pentru 10 minute, în același interval orar (aplicată de CNA pe 19 ianuarie 2012), dar și o decizie de întrerupere a emisiei OTV pentru trei ore, între orele 18.00 – 21.00 (stabilită de CNA pe 15 martie).

Dan Diaconescu, către Narcisa Iorga, membru CNA: „Vă lăsați folosită de Traian Băsescu”

Prezent la ședința CNA, Dan Diaconescu, patronul televiziunii OTV și realizator al emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, a spus că nu a făcut publicitate politică în emisiunile sale.

„Nu sunt membru în PPDD, nu am nicio funcție în PPDD. În emisiunile mele au fost prezenți și alți reprezentanți ai altor partide”, a spus Dan Diaconescu. Acesta a precizat că el dă doar numele acestui partid PPDD. „Nu am nicio legătură directă în acte și nu pot fi invocat într-un asemenea raport (raportul de monitorizare al CNA, n.r.)”, a spus Dan Diaconescu.

El a precizat că problemele pe care le are cu CNA vin ca urmare a „luptei” pe care o are cu Traian Băsescu, dar și ca urmare a faptului că membrii CNA sunt reprezentanții unor partide politice.

„Este o luptă între mine și Traian Băsescu, iar dumneavoastră vă lăsați folosită de Traian Băsescu”, i-a spus Dan Diaconescu Narcisei Iorga, membru al CNA.

„Eu visez la un CNA format din oameni de televiziune”, a mai spus Dan Diaconescu.

În final, el i-a rugat pe membrii CNA să judece obiectiv cazul său și să respecte libertatea de exprimare a jurnaliștilor.

Mădălina Cerban, Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață