Un simbol al Everestului a dispărut. Cât de greu de cucerit va fi de acum cel mai înalt vârf din lume

Un simbol al Everestului a dispărut. Cât de greu de cucerit va fi de acum cel mai înalt vârf din lume
Publicat: 22/05/2017, 16:02

Pasul Hillary a fost botezat după numele primului alpinist care a cucerit vârful Everest în 1953, Sir Edmund Hillary. Acesta a reușit performanța alături de Tenzing Norgay.

Hillary este o formațiune stâncoasă verticală de 12 metri, situată pe creasta sudică a muntelui. Pasul Hillary se află la o altitudine de 8.790 de metri și era ultimul cel mai greu traseu pe care alpiniștii erau nevoiți să-l treacă înainte de cucerirea vârfului Everest. Era o secțiune îngustă și abruptă.

Dispariția ei a fost confirmată de alpinistul britanic Tim Mosedale, care a reușit să ajungă în vârful everestului pe 16 mai.

Primele informații despre dispariția formațiunii apăruseră încă de anul trecut, însă nu au fost confirmate pentru că zona era acoperită cu zăpadă.

„Anul acesta, pot spune cu siguranță că Pasul lui Hillary nu mai este acolo”, a scris Tim Mosedale pe Facebook.

Acesta consideră că prăbușirea stâncii este o mare pierdere pentru traseul de cucerire a Everestului și crede că totul a fost provocat de cutremurul care a devastat Nepalul în 2015.

Alpinistul apreciază, totodată, că acum traseul va fi și mai greu de escaladat pentru temerari, însă este contrazis de alți colegi de breaslă care consideră că Everestul va fi mai ușor de cucerit, deoarece Pasul Hillary reprezenta un obstacol.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde...
Afirmații revoltătoare făcute de preotul Nicolae Tănase despre femeile agresate sexual: ,,Fetele nu sunt chiar...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Este legal să circuli cu o copie a talonului auto?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Pepe, relație de prietenie cu Ibrahim Ibru, actualul soț al Ralucăi Pastramă: "Vorbim aproape zilnic,...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Inteligența Artificială a găsit originea psihozei în creier