Ultimul episod din „Game of Thrones”, o surpriză uriașă pentru fani. „Niciunul dintre actori nu a primit scenariul”

Ultimul episod din „Game of Thrones, o surpriză uriașă pentru fani. „Niciunul dintre actori nu a primit scenariul
Publicat: 15/03/2018, 18:22

Potrivit Variety, Francesca Orsi, Senior Vice President HBO, se afla la o conferință în Israel, alături de directorul de programe Casey Bloys, când a povestit cum a trăit experiența lecturii scenariului ultimului episod.

„A fost un moment puternic în viețile noastre și în carieră”, a spus aceasta, adăugând: „Niciunul dintre actori nu primise anterior scenariul și unul câte unul au căzut răpuși”.

Orsi a mai spus că, după ce ultimele replici au fost citite, toți din sală i-au ovaționat, timp de 15 minute, pe creatorii serialului, David Benioff și D.B. Weiss.

Producătorii executivi ai serialului i-au asigurat pe fani că producțiile spin off (inspirate din serial, n.r.) – confirmate anul trecut – se vor ridica la nivelul seriei originale.

Al optulea și ultim sezon al serialului TV „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” va fi difuzat pe micile ecrane în 2019, a anunțat, la începutul lunii ianuarie, postul HBO, care nu a precizat, însă, și luna în care este programată premiera. Serialul va fi difuzat pe HBO și Sky Atlantic.

Ultimele șase episoade ale serialului vor fi difuzate la mai mult de un an de la încheierea sezonului al șaptelea.

Serialul este cel mai mare succes al postului HBO, cu aproximativ 30 de milioane de telespectatori în SUA și o armată de fani la nivel mondial.

Sezonul final va dezvălui familia de războinici care va câștiga controlul asupra Tronului de Fier din cele șapte Regate din Westeros.

Producția pentru acest ultim sezon a început în octombrie 2017 și va continua până la jumătatea acestui an.

Directorul de programe de la HBO, Casey Bloys, a spus că vor fi filmate mai multe finaluri pentru a evita eventualele scurgeri de informații.

Creatorii show-ului, David Benioff și D.B. Weiss, au declarat pentru site-ul Entertainment Weekly, în 2016, că doresc să realizeze un final al serialului cât mai spectaculos posibil.

HBO a anunțat, totodată, că Benioff și Weiss vor și regiza sezonul final.

Cel de-al șaptelea sezon al producției s-a încheiat în august 2017, înregistrând în SUA, în medie, 30 de milioane de spectatori pe episod, pe platforme media variate. Unele dintre episoadele sezonului al șaptelea au avut o durată de peste o oră.

Pauza lungă dintre sezoanele al șaptelea și al optulea îi va permite scriitorului George R. R. Martin, ale cărui cărți au stat la baza show-ului TV, să termine unul sau două volume noi ale seriei, la care spunea că lucrează în iulie 2017. Acțiunea serialului a devansat-o deja pe cea din cele cinci cărți publicate de Martin în seria „Cântec de gheață și foc/ A Song of Ice and Fire”.

În 2017, „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” a fost cel mai piratat serial, pentru al șaselea an consecutiv. În luna septembrie 2017, cel de-al șaptelea sezon al serialului „Game of Thrones” fusese piratat de un miliard de ori, potrivit datelor furnizate de Muso, o companie care colectează și analizează date privind pirateria online. Primul și penultimul episod al sezonului sunt cele care au fost descărcate ilegal de cele mai multe ori, de 187 de milioane de ori, respectiv 185 de milioane de ori.

Încă de la lansare, „Urzeala tronurilor” a devenit un fenomen global și cel mai iubit serial din istoria HBO. „Game of Thrones” a primit foarte multe premii de la lansare, inclusiv 38 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani și un Peabody Award.

Inspirat din seria de romane „Cântec de gheață și foc/ A Song of Ice and Fire”, de George R.R. Martin, serialul „Urzeala tronurilor” are o acțiune amplasată într-un regat fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice și elementele fantastice vin în completarea acțiunii din „Urzeala tronurilor”.

Scriitorul George R.R. Martin a început să lucreze la această serie în 1991, primul volum fiind publicat în 1996. Planificată inițial ca trilogie, seria cuprinde până în prezent cinci romane publicate și încă două aflate în stadiul de proiect. Romanele din această serie au fost traduse în 47 de limbi străine, inclusiv în română, și s-au vândut în peste 60 de milioane de exemplare pe plan mondial.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Trei zodii, weekend agitat. Vin probleme peste probleme
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cercetătorii au găsit o genă care protejează împotriva Alzheimer