Silviu Munteanu mută „Balta Albă” la Berlin

Silviu Munteanu mută „Balta Albă la Berlin
Publicat: 27/09/2016, 08:38
Actualizat: 02/10/2016, 01:32

De ce muzicală? Pentru că, spune realizatorul filmului, „una dintre particularitățile acestui cartier este apariția unui foarte mare număr de muzicieni, în decursul a 30 ani, ceea ce a făcut din Balta Albă un cartier unic în România, depășindu-și condiția de simplu dormitor comunist. Nimeni nu și-ar fi putut imagina că într-un un perimetru de câțiva kilometri pătrați există hard rock, new wave, avangardă, hip-hop, jazz, electro, muzică clasică și lăutarească (…) Balta Albă, prin prisma numărului mare de muzicieni, merita o poveste. Trebuia cineva s-o facă. Am fost eu ăla. Așa a fost să fie.”

Conform legendei, actualul cartier, mahala pe atunci, Balta Albă, își are obârșia din vremea în care Bucureștii erau bântuiți de ciuma „lui Caragea” (al cărei devastator „debut” a avut loc la anul 1812). Cei răpuși de cumplita boală ar fi fost aduși aici iar peste ei se presăra piatră de var, pe care o stingeau ploile, astfel încât împrejurul lor se formau bălți albe.

Prin anii 1960, pe acele locuri apărea unul dintre cartierele selecte ale Bucureștilor. În majoritatea blocurilor nou construite locuiau cadre militare, profesori, oameni de cultură, dar și oameni din temuta securitate a regimului ceaușist. În vecinătatea cartierului au apărut și foarte multe fabrici și uzine, astfel încât în anii ʼ80 aici s-au stabilit și foarte mulți muncitori. Cartierul a devenit pestriț, un model în mic al societății românești din acea vreme.

Inventar de „Balta Albă” (trei generații de muzicieni, într-o ordine oarecare): Artan, Răzvan Moldovan (Timpuri Noi / Partizan), Nelu Dumitrescu (Iris), Sorin Dănescu, Iordache, Oigan (Kumm), Florin Dumitrescu (textier), Dan Stoica (Blue Pulse), Mike Godoroja, Nimeni Altu”, Marijuana, Sișu, Ras Dawa, Bean (Subcarpați), Gabriel Grigore (Oedip Piaf), Florin Iordan (3 Parale), Maria Balabaș (Avant”n”gard), C-nyk (Il-egal), David Pistrui (Terminal White), Angi (Secret), Cristi „Zăpadă” Ioniță (Metrock), Mihai Ionuț Andrei (Breathelast), Maxim Belciug, Brazda lui Novac, Marius Țeicu.

„Balta Albă” – un film de Silviu Munteanu (producție 2016, 60 de minute). Producător: FRAI (Fundația Românească pentru Artă și Informație) în colaborare cu TNT Studio;

Imagine: Dan Ciobanu, Sunet: Andrei Șocherel, Muzică: Dan Ciobanu, Camera: Cristian Georgescu, Cătălin Butufei, Dan Ciobanu.

Filmul a fost proiectat la:

– Serile filmului românesc Iași

– Doc&Roll Brașov

– TIFF Cluj, Sibiu

Miercuri și joi (28, 29 septembrie) „Balta Albă” va participa în competiția Docuart Fest (Festivalul Documentarului Românesc) cu proiecții la Cinemateca Eforie și Muzeul Național al Țăranului Român.

Duminică, 2 octombrie, „Balta Albă” se mută la Berlin, unde va fi proiectat în cadrul Festivalului „Easterndaze”, care își propune să promoveze arta și scena muzicală din Estul Europei.

Silviu Munteanu (n. 1975 ) este jurnalist de radio, cu o experiență de 20 de ani în domeniu. Acesta este primul lui film, dar promite să nu se oprească aici.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O femeie era milionară de cel puțin o lună, dar nu și-a dat seama. Descoperirea...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
Regele Charles e din ce în ce mai rău! S-au activat planurile de înmormântare! Apropiații...
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Ultimele informații despre starea de sănătate a Regelui Charles. Palatul Buckingham se așteaptă la ce...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Criza climatică crește frecvența valurilor oceanice mortale, indică un studiu