SECRETELE Coreei de Nord: Nouă lucruri pe care trebuie să le știi despre țara aflată sub DICTATURA lui Kim Jong-un – INFOGRAFIC

Publicat: 26/09/2017, 09:18

Țara este descrisă ca fiind izolată și total lipsită de accesul la tehnologia secolului 21. Statisticile sunt greu de obtinut și sunt bazate, de cele mai multe ori, pe estimări, explică BBC, într-o analiză care prezintă nouă infografice cu cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știm despre Coreea de Nord.

Dinastie vs. democrație

Kim Il-sung a înființat efectiv Coreea de Nord în 1948, iar dinastia familiei sale a domnit încă de atunci, controlul puterii fiind preluat din tată în fiu.

În aceeași perioadă, Coreea de Sud a reușit să unească șase republici, a trecut printr-o revoluție, dar și prin tranziția la alegeri libere. În total, 12 președinți au condus țara, acoperind 19 mandate.

Telefoanele mobile, un lux

Trei milioane de telefoane mobile ar putea părea o cifră considerabilă, dar pentru o țară cu 25 de milioane de locuitori, procentul este foarte mic: aproximativ una din zece persoane are acces la un telefon mobil. Majoritatea deținătorilor de astfel de aparate se află, cel mai pobabil, printre cei care trăiesc în capitala țării, Phenian.

Cu o singură rețea de telefonie, Koryolink, piața din Coreea de Nord este limitată, dar în creștere. Înființată inițial ca un parteneriat cu firma egipteană de telecomunicații Orascom, aceasta a fost multă vreme și singura opțiune. În 2015, Orascom a descoperit că regimul de pa Phenian a creat o rețea rivală, Byol, și a fost nevoită să dezvăluie investitorilor că a pierdut efectiv controlul asupra celor trei milioane de abonați ai serviciului. Prin urmare, sunt destule motive ca statistica abonaților din Coreea de Nord să fie privită cu scepticism.

Pe lângă o lipsă de mobilitate, marea majoritate a nord-coreenilor au acces numai la „internetul privat” al țării – un intranet închis care funcționează la scară națională. Rapoartele din 2016 au sugerat că Coreea de Nord are doar 28 de domenii înregistrate.

Bărbații din Coreea de Nord sunt mai scunzi

Poate suna ca un mit urban, dar există unele cercetări care sugerează că bărbații din Coreea de Nord sunt în medie mai scunzi decât cei sud-coreeni.

Profesorul Daniel Schwekendiek de la Universitatea Sungkyunkwan din Seoul a studiat înălțimile refugiaților nord-coreeni și a remarcat că există o diferență medie de 3-8 cm. Bărbații au fost măsurați atunci când au trecut granița în Coreea de Sud.

Schwekendiek subliniază că diferența de înălțime nu poate fi atribuită geneticii, deoarece cele două populații sunt aceleași. De asemenea, el respinge criticile care sugerează că refugiații sunt mult mai probabil să fie săraci și, prin urmare, de statură mai mică. Lipsa de hrană este considerată a fi principalul factor în care nord-coreenii sunt, în general, mai scunzi.

Drumurile din Coreea de Nord sunt proaste

Imaginile de propagandă prezentate de regimul de la Phenian arată lumii existența unor autostrăzi și șosele largi, curate, neocupate de trafic, dar în afara orașului este o altă poveste.Coreea de Nord are în jur de 25.554 km de drumuri, conform cifrelor din 2006, dar doar 3% sunt de fapt pavate, ajungând la o distanță de 724 km.

Se estimează că numai 11 din cei 1.000 de nord-coreeni dețin o mașină, ceea ce înseamnă conzi imense în stațiile de autobuz pentru majoritatea celor care au nevoie să călătorească.

Cărbunii sunt de „aur”

Coreea de Nord se bazează pe exporturile de cărbune pentru a-și menține economia pe linia de plutire, dar este greu de estimat la cât se ridică cifrele, deoarece datele provin din țările care primesc cărbunele.O mare parte din cărbunii din Coreea de Nord ajung în China, care a interzis importurile în februarie 2017. Cu toate acestea, unii analiști pun la îndoială natura sancțiunii.

„Există oameni care urmăresc traseul navelor și au văzut cum vapoarele din Coreea de Nord au ajuns la terminalele de cărbune din porturile chinezești chiar și după emiterea interdicției. Cred că China a blocat importurile de cărbune, dar nu complet”, a explicat Kent Boydston, analist la Institutul Peterson pentru economii internaționale.

Nivelul de bunăstare

Până în 1973, Coreea de Nord și Coreea de Sud au fost relativ pe același palier în privinta bunăstării. De atunci, Coreea de Sud a început să se transforme într-unul dintre cei mai importanți producători industriali din lume, companii precum Samsung și Hyundai devenind nume de uz casnic la nivel mondial.

Coreea de Nord a stagnat la nivelul din 1980, deoarece țara a fost blocată regimul dictatorial care a aplicat un sistem rigid.

Puterea militară

Ca număr de locuiitori Coreea de Nord este pe locul 52 în lume, dar se consideră că are cea de-a patra armată a lumii.
Cheltuielile militare, se estimează că, reprezintă până la 25% din PIB și aproape fiecare bărbat nord-coreean face stadiu militar.

Speranța de viață: Oamenii din Coreea de Nord trăiesc mai mult

Foamentea de la sfârșitul anilor 1990 a provocat o scădere bruscă a speranței de viață în Coreea de Nord, dar chiar și fără acest factor, Nordul rămâne cu aproape 12 ani în urma Sudului.

Deficitul de alimente persistă și este unul dintre motivele pentru care sud-coreenii trăiesc mai mult.

Rata natalității: În Coreea de Nord se nasc mai mulți copii

În 2017, rata natalității din Coreea de Sud a atins un nivel record. Acest lucru s-a datorat faptului că timp de un deceniu s-a aplicat o politică susținută pentru a stimula rata natalității țării. Statul a cheltuit aproximativ 70 miliarde de dolari acordând bonusuri pentru copii, îmbunătățind concediul de paternitate și decontând tratamentul infertilității.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Scandal uriaș în showbizul românesc. Protagoniști, Smiley, Damian Drăghici și Dinu Maxer
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Patru sulițe aborigene, returnate Australiei după 250 de ani