Povestea tânărului care a protestat singur o noapte întreagă în fața Guvernului. FOTO

Publicat: 13/02/2017, 15:33

Andrei Popa povestește, într-o postare amplă făcută pe contul său de Facebook, cum a fost această experiență inedită. Acesta spune că mai multe persoane s-au oferit să îl ajute și chiar au plâns lângă el. Tânărul susține că a recurs la această inițiativa mai puțin obișnuită deoarece „strigătul în mulțime” nu i se potrivește.

„O noapte de neuitat

Cred că a început ca un curaj stupid ce s-a transformat mai apoi într-un sentiment, iar mai apoi într-un simbol al rezistenței mele.

Am (rezi)stat în Piața Victoriei 12 ore aseară începând cu ora 20.

Da, a fost foarte frig, da a bătut vântul, și da, am fost singur în mare parte. De ce am făcut toate astea și ce am vrut să dovedesc? Întâi să vă povestesc ce s-a întâmplat acolo.
După ce am ajuns în mulțime, am mers țintit în față la grilaje, acolo unde se aflau jandarmii, unde mă duc de obicei să arunc o privire sfidătoare guvernului. Dar seara trecută a fost ceva diferit. M-am uitat la guvern și am spus că în seara asta nu, în seara asta nu am să strig nimic de niciun politician, nimic despre nimic.

Sunt un om introvertit, strigătul în mulțime nu mă caracterizează

Eu sunt un om introvertit, și strigatul din mulțime nu este plăcerea mea ascunsă, așa că am adoptat un protest ce mi se potrivește mie, m-am așezat pe asfalt și am tăcut.

Așa se face că nici nu mă pusesem bine jos și deja 4 oameni au încercat să vadă daca mă simt bine, să îmi spună că am să răcesc, sau poate mai rău, că nu merită, și tot așa încercând să mă convingă să mă ridic. Erau ca niște părinți ce încercau să aibă grijă de mine, printre care și un jandarm. Iar de aici totul s-a schimbat. Începeam să nu mai am 4 părinți grijulii, începeau să fie mai mulți. Oameni venind la mine și punându-mi mâna pe umăr în semn de solidaritate, oameni stând lângă mine și empatizând cu mine, vizibil îngrijorați.

O femeie plângea. A spus că nu poate să mă lase

Iar de aici oamenii parcă au înțeles și s-au schimbat. A apărut primul ceai, oameni care întrebau fără să ezite dacă am nevoie de orice, alt ceai, lacrimile unei femei care spunea că nu poate să mă lase acolo fără să facă nimic, și m-a convins să îmi aducă ceva pe care să stau, căci asfaltul nu era tocmai prietenos. Și i-am spus că accept, și a plecat în căutare. După 20 de minute, după alte ceaiuri, vine o domnișoară care îmi oferă o folie de încălzire ca să o pun sub mine, poate mă ajută. Am acceptat-o. După încă câteva minute apare și persoana care mi-a spus că îmi caută ceva de pus sub mine, nu îmi venea să cred. Îmi povestește cum a fost și la un magazin și nu au vrut să îi dea un carton, și s-a dus la un prieten să o ajute (prietenul fiind chiar băiatul ce proiecta pe clădire, acela de a primit amendă). Am rămas blocat, deși nu se vedea din cauza bluzei ce îmi acoperea fața. Mi-a spus că nu poate pleca și să mă lase acolo toată noaptea. La un moment dat am convins-o să plece, având și slujbă de dimineață, și mi-a lăsat steagul ei tricolor, un fel de spirit al ei care să nu mă lase singur în noaptea aceia.

Îmi luaseră cea mai frumoasă priveliște, Guvernul văzut printre gratii

După încă câteva ceaiuri și o refuzare de a îmi spune părerea în fața camerelor de filmat, jandarmii au început să strângă gardurile metalice. Am fost puțin trist, îmi luaseră cea mai frumoasă priveliște, guvernul văzut printre gratii. Am depăși momentul și m-am consolat cu gândul că empatizez cu viitorii pușcăriași, așa la răcoare. Trebuie să ne punem și în locul lor să vedem cum e, nu putem fi atât de inumani.

Am rămas doar cu o mână de oameni, care mi-au mai dat vreo 2 ceaiuri înainte să plece și un sandwich. Și așa am rămas eu cu încă un băiat. După vreo 30 de minute vine la mine și îmi spune că el nu mai rezistă și că se retrage. Și de aici am rămas singur, sau cel puțin așa am crezut. La 1:15 oprește un taximetrist foarte aproape de mine, pune pe avarii, se dă jos, și se îndreaptă spre mine cu ceai și ceva de mâncare (aveam în gând și scenariul cu un par). Mi le-a oferit și mi-a spus că nu știe ce să îmi spună după ce a aflat că stau toată seara acolo. Nici eu nu știam ce să îi spun. Omul chiar nu s-a zgârcit, a adus acolo pentru toată noaptea să am. Am rămas amândoi fără cuvinte și ne-am luat la revedere, puțini șocați de ceea ce s-a întâmplat. Peste 10 minute oprește o altă mașină cu tineri, zâmbind larg, bucurându-se parcă de prezența mea acolo și întrebându-mă dacă nu am nevoie de cevă de mâncare. Le-am mulțumit frumos, surprins de ceea ce se întâmpla si le-am arătat că am primit nu de mult mâncare. În urma lor oprește un biciclist, un francez, care a stat cu mine 10 minute încercând să mă încurajeze și spunându-mi să am grijă de mine să nu pățesc ceva.

Multe mașini, claxoane, rezistență, frig, apare pe la 2:30 o altă mașină. Îmi spune că mi-a adus o plăcintă și un ceai. Persoana din spate lasă geamul jos ca să mă felicite și să îmi ofere puțină bucurie din ceea ce simțea.
La un moment dat vin lângă mine 3 tineri. Îmi spun că m-au văzut dintr-un taxi și s-au oprit când m-au văzut. Inima îmi fierbea și am stat de vorbă cu ei preț de 15 minute. Nu știam de ce să mă mai pregătesc în noaptea aceasta.

A oprit un domn de la o firmă de pază. Îmi spune că e în patrulă noaptea asta și că o să mai treacă să vadă cum mai sunt, neputând să mă convingă să mă ducă acasă. Apare după vreo oră jumătate cu o pâine românească tradițională și cu polistiren de la un aparat pe care l-a cumpărat mai de mult. Mi-l oferă să îl pun sub mine ca să mă ajute cu prietenosul asfalt. A vrut să mă filmeze pentru a le arăta prietenilor lui un spirit tânăr care luptă pentru bătălia pierdută de ei în ’89.

Două persoane au venit să vadă ce mai e prin piață, și au dat de mine. Mi-au spus că fac știri pentru o revistă belgiană, și că de obicei vin pe aici noaptea să vadă ce eroi mai rămân până târziu. Le-am răspuns cu drag la câteva întrebări și au spus că se bucură că rezist aici pentru ei și pentru toți ceilalți.

Un alt taximetrist oprește, se dă jos, vine în fața mea, se lasă în jos la nivelul meu, și îmi spune ca nu merită să fac asta, nu le pasă de mine, nu trebuie să stau aici. A spus că revine să discutăm mai multe, trebuia să ducă pe cineva care a intrat atunci în taxi. A venit spre dimineață și mi-a adus ceai și ceva de mâncare și am discutat împreună cu alți 2 oameni matinali câteva minute bune.

Am părăsit piața la 8:30 când au venit bicicliștii să pedaleze.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Patru tineri germani s-au dus până în Austria ca să pună flori la casa lui...
Ce făcea, de fapt, Vali Vijelie în timp ce soția lui anunța că divorțează după...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 30 de ani. Mărturia unui copil de 4...
A pierdut la Marriott banii de la cămătari și... De ce a cedat Mititelu Jr.?!...
Declarațiile SFÂȘIETOARE ale unei vedete: de ce nu a devenit mamă până acum!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de...
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Un nou val de praf saharian vine peste România zilele acestea! La ce trebuie să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
TRAGEDIE. A murit o legendă a fotbalului din România: Nu îl vom uita niciodată
Un nou Drum Expres în România. Conexiune mai rapidă spre Bulgaria
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
Mesaje de Sf. Gheorghe 2024: Urări și felicitări cu La mulți ani. „Îți doresc să...
De ce crede Patrick despre Ștefan că este un pârâcios. Rebecca și Roberta au ajuns...
De ce l-a părăsit Simona Florescu pe Ion Dichiseanu: "Eu stiu foarte bine ce s-a...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Musculițele care zboară în jurul fructelor nu sunt muște de fructe. Cum să scăpăm de...