Povestea celui mai norocos bărbat din lume. Trăiește în aceeași casă cu cele două prietene ale sale

Povestea celui mai norocos bărbat din lume. Trăiește în aceeași casă cu cele două prietene ale sale
Publicat: 18/05/2017, 19:17
Actualizat: 20/05/2017, 17:52

Adam a fost denumit „cel mai norocos om în viață” pentru că trăiește în aceeași casă cu cele două prietene ale sale. Bărbatul are un băiețel, Dante, în vârstă de doi ani, cu Brooke, însă îl așteaptă pe cel de-al doilea, de această dată, cu Jane.

Cei trei împart un pat matrimonial și sunt convinși că cel de-al doilea bebeluș va aduce și mai multă armonie în familia lor.

Adam are 36 de ani și, la origine, este britanic.

„Este atât de drăguț că vom crește copiii împreună. Am vorbit despre asta și, din toate punctele de vedere, ne considerăm cu toții părinți ai copiilor noștri. În relația cu copiii, noi suntem tata, mama și mama. Pentru noi, trei este mai bine decât doi”, povestește bărbatul.

Cei trei consideră că modelul lor de relație poate deveni unul care va lua amploare în viitorul relațiilor și al creșterii copiilor.

„Relația noastră merge pentru că toți reușim să ne facem viața zilnică mai bună. Prietenii noștri formează cupluri normale, de două persoane, au copii, job-uri și toate celelalte responsabilități tipice și îi văd cum se străduiesc să țină lucrurile sub control. Este greu pentru cuplurile tipice”, consideră Adam.

Și Jane, prietena sa care este însărcinată în prezent, a mărturisit că nu-și dorea să aibă copii înainte să-și dea seama cât de ușor este să-l crești într-o familie cu trei membri principali.

Brooke, care este bisexuală, are 28 de ani și mai are un copil dintr-o relație anterioară, se declară extrem de fericită că Jane va aduce și ea pe lume un copil. „Mi-am dorit întotdeuna patru copii și acum visul meu se va împlini”, a mărturisit aceasta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate,...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Un traseu popular din Barcelona, șters de pe Google și Apple Maps din cauza turiștilor...