O mireasă nu a lăsat inundațiile să-i strice nunta și a mers spre altar în apă până la glezne

O mireasă nu a lăsat inundațiile să-i strice nunta și a mers spre altar în apă până la glezne
Publicat: 13/08/2018, 16:00

În timp ce sezonul musonului continuă să facă ravagii în Filipine, Jobel Delos Angeles, de 24 de ani, a decis să ignore efectele inundațiilor în timpul nunții sale.

Într-un videoclip postat pe Facebook, mireasa poate fi văzută zâmbind, în timp ce încearcă să-și păstreze rochia albă deasupra apei și ține buchetul în cealaltă mână.

Mirele, îmbrăcat într-un costum și în sandale, părea, de asemenea, indiferent, în timp ce îi ia mâna miresei și o conduse la altar.

Culoarul inundat a fost cea mai mică problemă a cuplului. Străzile inundate i-au forțat să ajungă la biserică cu barca – pentru că nici o mașină nu i-a putut aduce.

„Chiar dacă sunt inundații sau ploi, nimic nu mă poate opri. Te căsătorești doar o dată, o vei amâna? M-am căsătorit cu bărbatul pe care-l iubesc „, a declarat Delos Angeles pentru AFP.

În ciuda vremii nefavorabile, cei doi nu s-au gândit nici o clipă să oprească ceremonia pentru că ziua a avut o dublă semnificație. Pe lângă schimbul de jurăminte, a avut loc și botezul fiicei lor de cinci luni în fața prietenilor și a familiei, care au urmărit ceremoniile desculți.

Potrivit miresei, orașul lor natal este predispus la inundații, astfel că reprogramarea ar fi fost doar un motiv pentru mai mult stres.

Videoclipul postat pe Facebook a fost vizionat de peste 115.000 de ori, iar internauții au lăsat mesaje de felicitare.

„Dragostea întotdeauna câștigă!”, a scris o persoană.

Și, deși nunta nu a ieșit exact așa cum au planificat, noii soți sunt fericiți că s-au căsătorit.

„Este cu adevărat memorabil. Sunt așa de fericită”, a spus mireasa.

Foto:Bautista Bañarez Tere/ Facebook

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este, de fapt, relația dintre Mariana Ionescu Căpitănescu și sora sa, Marcela Fota, dincolo...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
(P) Descoperă care e grosimea ideală a unor geamuri de tip termopan pentru un nivel...