no author
Vasile Magradean
2125 vizualizări 13 iul 2017

Corina Chiriac şi Mirabela Dauer au cântat, miercuri seara, pe scena ”Hangar by BT” din cadrul Festivalului Electric Castle, care se desfăşoară la castelul Banffy din comuna Bonţida, judeţul Cluj, momentul ”Discoteca” fiind dedicat muzicii uşoare româneşti a anilor 1970 – 1980, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mirabela Dauer a plâns la final de fericire că miile de tineri prezenţi cunoşteau versurile cântecelor sale.

”Tinerii ăştia ştiau versurile mele şi atunci cum să nu plângi, am plâns de fericire. Datorită vouă, eu nu voi muri niciodată”, a spus artista. 

Sursa video: Someşanul

Corina Chiriac le-a urat tinerilor, la rândul său, să se bucure de libertate.

”Generaţia noastră probabil le-a făcut pe toate şi câteva în plus, dar pentru noi erau clipe furate, fiindcă nu aveam voie. Azi, vă doresc să vă bucuraţi de libertate”, a subliniat Chiriac.

Foto: ELECTRIC CASTLE

Joi, la Electric Castle vor fi deschise toate cele nouă scene ale festivalului, urmând să fie susţinute concerte de artişti şi trupe precum Moderat, Modeselektor şi Apparat.

Festivalul Electric Castle se desfăşoară în perioada 12 – 16 iulie la castelul Banffy din comuna Bonţida, judeţul Cluj.

Citește și: