16 iulie 201709:248587

Misterul din spatele fostei soţii a lui Vladimir Putin. Cine este femeia care a fost spion alături de Putin în KGB

Lyudmila Ocheretnaya a fost căsătorită cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, timp de 30 de ani. În presă există foarte puţine detalii despre viaţa personală a lui Vladimir Putin şi a familiei lui. De alfel, majoritatea jurnaliştilor ruşi care au încercat să publice articole despre viaţa privată a liderului politic au sfârşit prin a demisiona, potrivit ZF.ro.

Înainte de a se căsători cu Putin în 1983, Ocheretnaya a fost însoţitoare de zbor pentru compania rusească Aeroflot. Vorbeşte fluent franceză, germană şi spaniolă.

Cei doi s-au cunoscut în Leningrad, actualul Sankt Petersburg, la începutul anilor 1980, printr-un prieten comun.

Ocheretnaya şi Putin au două fiice, Maria şi Katerina, născute în 1984, respectiv 1985. Foarte puţine detalii sunt făcute publice despre cele două fete, încât părinţii au încercat să le ţină departe de sfera publică. Chiar şi adulte fiind, cele două au dat admitere la facultate sub nume false pentru a-şi proteja identitatea.

După ce au lucrat amândoi ca ofiţeri KGB în anii 80, Putin şi Ocheretnaya s-au întors în St. Petersburg unde el a început să lucreze pentru guvern. Reuters relata că deşi Lyudmila avea propria ei ambiţie pentru a lucra, Putin a ales să o menţină în afara luminii reflectoarelor.

„El s-a gândit că o soţie trebuie să fie modestă şi să nu iasă în faţă”, a declarat o sursă anonimă pentru Reuters.

Slava Zaitsev, un designer rus care se ocupa de garderoba Primei Doamne pentru anumite ocazii a declarat în 2013 pentru Reuters: „ Obişnuia să imi spună că nu îi place prea mult să călătorească sau să apară în public. Spunea că nu este pregătită pentru asta şi că nu se aştepta la rolul de soţie a preşedintelui.”

Citeşte continuarea pe ZF.ro

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.