Minunea din Maramureș. Orașul în care se reciclează de 10 ori mai mult decât în restul țării

Minunea din Maramureș. Orașul în care se reciclează de 10 ori mai mult decât în restul țării
Publicat: 20/10/2017, 11:34
Actualizat: 14/04/2018, 21:20

În mod paradoxal, nu aceasta este cifra care ne arată adevărata dimensiune a incompetenței și a lipsei de viziune de la vârful statului român. Toate acestea sunt scoase în evidență de exemplele câtorva comunități care, prin propriile forțe, au dovedit că reciclarea gunoiului nu este o treabă chiar atât de complicată.

La Târgu-Lăpuș, în nordul țării, se reciclează între 40% și 60% din deșeuri, cam la nivelul Belgiei sau Austriei. S-a ajuns aici după ce autoritățile locale au hotărât să nu mai aștepte implementarea unor proiecte de la centru și au accesat fonduri europene care le-au permis să pună pe picioare propriul sistem de colectare selectivă. În loc să sprijine comunitatea, statul român a găsit că succesul lăpușenilor e cam suspect, așa că a încercat să le ia oamenilor pubelele din curte și să integreze sistemul local, care funcționează foarte bine, în actualul sistem național, care este un eșec.

CITEȘTE CONTINUAREA PE BUSINESS MAGAZIN

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Un studiu arată că vitamina D ar putea crește rezistența la cancer