L-au înjurat cu toții că a parcat în stația RATB, dar nu știau un lucru. Care este explicația șoferului: „Mașina mea era parcată la 30 de metri”

L-au înjurat cu toții că a parcat în stația RATB, dar nu știau un lucru. Care este explicația șoferului: „Mașina mea era parcată la 30 de metri

Șoferul bucureștean care a fost blamat de mii de oameni pe internet, pentru că și-a parcat mașina într-un refugiu acoperit, pentru călătorii RATB, a venit cu explicații, arătând că situația nu a stat așa și că nu este vina sa că s-a ajuns aici.

Andrei Olah arată că locuiește împreună cu soția și cu cei doi copii în blocul din spatele stației RATB care se vede în fotografie, de pe bulevardul Iancu de Hunedoara, din apropierea Guvernului, și își cere scuze pentru „neplăcerile” pricinuite de parcarea mașinii sale, gest pe care ține însă să îl explice și care consideră că a creat nejustificat un subiect de dezbatere, inclusiv cu implicarea autorităților.

„Astăzi s-au efectuat măsurători exacte din care rezultă că mașină mea era parcată la 30 metri față de stația RATB (distanța legală față de stație fiind de 25 m), așa cum puteți vedea în pozele atașate acestei postări. Refugiul RATB trebuia să fie mutat în urmă cu cca 2-3 ani, odată cu stația de autobuz pentru a putea adăposti călătorii, însă acest lucru nu s-a întâmplat, din aceeași nepăsare ca și cea pentru ridicarea zăpezii acumulate sau curățarea stației reale, (a se vedea în poză cum arată stația din spatele Guvernului României!!!) pe care nu mașina mea a blocat-o, ci munții de zăpadă care sunt încă în acea stație”, scrie șoferul nervos că a fost înjurat de mii de oameni pe internet.

El arată că refugiul uitat de RATB la 30 de metri de stația reală nu mai este folosit de călători, pentru că aceștia nu vor să fie nevoiți să alerge apoi după autobuzul care trage în stația aflată la distanță. Olah mai scrie că de obicei pe bulevardul respectiv se parchează paralel cu bordura, pe prima bandă a carosabilului, însă autoritățile care au deszăpezit bulevardul au lăsat nămeții pe margine, făcând imposibilă parcarea. El mai spune că românii care l-au criticat au uitat că trăiesc într-un oraș în care au obligații, dar nu și drepturi sau respect.

„Consider că atenția îndreptată asupra modului în care am parcat mașina a fost una exagerată, afectând dreptul meu la imagine și aducând injurii la propria persoană și familiei mele, din cauza intensei mediatizări nejustificate a unei poze „virale”, fără a se vedea de fapt esența problemei reale: trăim într-un oraș în care avem obligații, dar nu și drepturi sau respect. Spun asta pentru că în dimineața zilei de miercuri, chiar eu am deszăpezit acel loc de parcare, din fața refugiului RATB, unde aveam mașină parcată, așa cum eu sau oricare dintre vecinii mei de bloc, am parcat mașină în fiecare zi, în fiecare anotimp. După o muncă de câteva zeci de minute, ca și toți ceilalati, am reușit să ies cu mașina, iar seara când am revenit acasă cu copiii de la grădiniță, am constatat că locul de parcare, de mine deszăpezit, fusese umplut cu nămeți de zăpadă adunată acolo de către mașinile de deszăpezire, care au trecut cu lamele, nelăsând posibilitatea de a parca normal mașina, paralel cu bordura, singura modalitate de a putea coborî din mașină împreună cu copiii, fiind aceea de a parca atipic, fără a bloca banda de mers pe care fluxul de mașini este unul important”, explică șoferul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 1,5 miliarde de oameni din întreaga lume trăiesc cu durere cronică