Interviu cu fizicianul român expert în teoria haosului, care schimbă modul în care privim lumea: ”Dacă aș ști o listă cu prietenii tăi, îmi pot da seama care este istoria ta”

Interviu cu fizicianul român expert în teoria haosului, care schimbă modul în care privim lumea: ''Dacă aș ști o listă cu prietenii tăi, îmi pot da seama care este istoria ta''
Publicat: 16/02/2017, 12:04

Albert-Laszlo Barabasi este unul dintre cei mai titrați oameni de știință. Fiind la bază fizician, specializat în teoria haosului, și-a început studiile universitare la Institutul de la Măgurele. În urma expulzării din România comunistă în anul 1989, a continuat studiile la Budapesta, de unde a emigrat în Statele Unite. Cei de la Popular Science au spus despre el că este omul care ar putea conduce lumea. Cei de la Wired, că știe și pe unde călcăm. Lucrările sale despre rețelele complexe au fost prezentate pe larg de cele mai prestigioase publicații și instituții media din lume, de la Nature, Science sau The New York Times, până la BBC sau CNN. Recent, ultima sa carte, „Linked,” a apărut la Editura Brumar în urma traducerii realizate de jurnalistul Marius Cosmeanu.

Interviul de mai jos acoperă multe aspecte. Începe cu detalii generale cu privire la începuturile sale în lumea științifică. Apoi urmează aspectele generale ale științei rețelelor, despre complexitatea și răspândirea acestora în natură, societate și tehnologie. Faptul că în mai puțin de 20 de ani există numeroase instituții de cercetare de renume în toată lumea sugerează cât de esențial este acest mod de a face știință în contextul lumii de astăzi.

Cine este Albert Laszlo Barabasi? Spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre tine.

M-am născut în Cârța, județul Harghita, am crescut în Bălan, iar apoi în Miercurea Ciuc. M-am mutat în București, unde am studiat fizică la Institutul de la Măgurele. Am făcut trei ani de facultate aici, în România, apoi, în vara anului 1989, eu cu tatăl meu, care era politician și directorul unui institut, am fost practic dați afară din țară. Atunci am ajuns la Budapesta, unde mi-am terminat studiile. Am mai stat doi ani la Budapesta, apoi am emigrat în Statele Unite, unde mi-am făcut doctoratul în fizică în Boston, după care am stat un an la IBM.

După aceea, am mers la Universitatea Notre Dame unde am fost profesor, și atunci a fost perioada în care am devenit interesat de rețele, deși prima întâlnire cu acestea a fost la IBM. La Notre Dame, totuși, am reușit să îmi public prima lucrare după 4 – 5 ani de încercări și din 1998 m-am concentrat pe rețele. În urmă cu 8 ani am mers la Boston pentru un post la Harvard Medical School și acum 7 ani m-am mutat în Boston. Am locuit în acest oraș în ultimii 7 ani lucrând atât la Universitatea Harvard cât și la Center for Network Science at Northeastern University. În ultimii 5 ani, locuiesc o perioadă din an și în Budapesta, și călătoresc între Boston și Budapesta, aceasta fiind viața mea în ultimii 5 ani.

Mai vin de câteva ori și prin România, în special în Transilvania, în Harghita, acolo unde locuiesc părinții mei.

Așadar, subiectul principal al studiilor tale a fost știința rețelelor. Ce reprezintă știința rețelelor?

Deseori ne scapă faptul că însăși existența noastră biologică și modul nostru de viață sunt determinate de rețele. Să fiu mai specific. O rețea este reprezentată de puncte legate între ele. Viața noastră socială este alcătuită din persoanele pe care le știm și cu care interacționăm, ceea ce reprezintă o mare rețea socială și profesională. Suntem conectați cu indivizii cu care comunicăm, cu care lucrăm, cu membrii familiei și așa mai departe.

Existența noastră biologică este determinată de moleculele din celulele noastre care interacționează între ele prin reacții chimice, iar viața nu este doar un amestec de chimicale, ci și abilitatea chimicalelor de a interacționa între ele pentru a crea activitate celulară și ceea ce înțelegem noi ca viață.

De asemenea, comunicarea noastră este determinată de rețele, precum internetul, World Wide Web-ul care ne oferă acces la informație. Capacitatea noastră de a accesa internetul este legată de curent electric, care reprezintă o altă rețea care ne este oferită. Astfel, într-un fel nevăzut de noi, tot ceea ce facem zilnic, este determinat în mod profund de rețelele care sunt parte a unor lucruri dar și de rețelele care sunt parte din noi.

Știința rețelelor s-a născut în jurul anului 1999 sau mai degrabă pe la începutul anilor 2000 pentru a ne ajuta să înțelegem, să cartăm și să cuantificăm aceste rețele și semnificația lor în viața noastră. Acum mă pot numi un savant al rețelelor, pentru că lucrez în această disciplină unde încerc să înțeleg aceste diverse rețele.

Citește în continuare pe descopera.ro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Am fost la ambasada Rusiei să văd „Provocarea”, filmul interzis în România. S-a stricat ceva...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Vedeta celebră, diagnosticată cu CANCER la sân. A suferit 4 operații în doar 10 luni
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
MAGHIARII, umiliți în România. Porneşte revoluţia: Reacţionăm!
Pozele devin filme cu un singur click. Vestea momentului de la Microsoft
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Modul ciudat prin care tardigradele supraviețuiesc radiațiilor