12 august 201716:241091

Întâlnirea lor decurgea prost până când un poliţist a ales să intervină. Ce a făcut tânăra, după ce iubitul său s-a ridicat de la masă

Un bărbat a avut parte de o adevărată lecţie de viaţă, după ce un poliţist situat în apropiere, care l-a auzit în timp ce îşi jignea iubita, în momentul în care cei doi luau cina în oraş, a hotărât să intervină. Episodul a fost povestit de un martor pe reţelele de socializare, care a asistat la întreaga scenă. În cele din urmă, bărbatul s-a ridicat de la masă, iar tânăra a ales să îşi petreacă restul serii alături de cel care o ajutase.

Asistând la dialogul celor doi, martorul, care a povestit cele întâmplate, a mărturisit că a avut tentativa de a se ridica de la masă pentru a merge să îi atragă atenţia bărbatului să îşi măsoare cuvintele faţă de iubita sa, potrivit BoredPanda.com. 
 
"Mă ridicasem pe jumătate de pe scaun când am simţit o mână pe umăr. Când îmi ridic privirea, zăresc un bărbat solid, pe la 50 de ani. 'Uşurel, am eu grijă', mi-a spus el pe ton grav", continuă martorul.
 
Mai departe, bărbatul înaintează către cuplu, trage un scaun la masă şi se aşază lângă ei. În următorul moment, scoate legitimiţia de poliţist şi o pune în faţa lor.
 
"Sărbătoream în linişte ziua de naştere a fetiţei mele, alături de familia mea, când te-am auzit ameninţând-o pe această tănără. Ai vreo explicaţie?", i s-a adresat poliţistul celui care părea a fi iubitul tinerei. 
 
Văzând că ezită, poliţistul a continuat: "Ce ar fi să îmi înmânezi cartea de identitate şi să te duci să achiţi nota de plată? Pentru a nu strica seara tuturor de aici''.
 
"Este în regulă", a răspuns bărbatul, după care s-a ridicat de la masă şi s-a dus să plătească cina, lăsându-şi cartea de identitate pe masă, poliţistul luându-i datele.   
 
În cele din urmă, după un ultim schimb de replici şi după ce bărbatul a plecat, la invitaţia poliţistului, tânăra a acceptat să meargă la masa unde se afla restul familiei sale şi să continue seara acolo.  

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.