Descoperirea care ar putea revoluționa știința și zborurile spațiale: „Este Sfântul Graal al fizicii de înaltă presiune”

Descoperirea care ar putea revoluționa știința și zborurile spațiale: „Este Sfântul Graal al fizicii de înaltă presiune
Publicat: 27/01/2017, 13:00
Actualizat: 25/03/2019, 23:52

Profesorul Isaac Silvera, care a făcut descoperirea alături de Dr. Ranga Dias, a declarat: „Acesta este Sfântul Graal al fizicii de înaltă presiune”.

„Este primul eșantion de hidrogen metalic obținut vreodată pe Pământ, iar atunci când te uiți la acesta, te uiți la ceva care nu a mai existat niciodată până acum”, a explicat savantul.

Timp de aproape 100 de ani, cercetătorii au visat să transforme hidrogenul într-un metal, iar acum visul lor, odată cu reușita experților de Harvard, pare să prindă contur.

Potrivit revistei Science, hidrogenul metalic ar putea revolutiona întreaga tehnologie, prin crearea unor calculatoare super-rapide, trenuri pe levitație și vehicule ultra-eficiente. Teoretic, aproape orice implică electricitate poate fi perfecționat astfel în mod uimitor. De asemenea, omenirea ar putea explora cosmic într-un fel în care n-a mai fost posibil până la acest moment.

Cu toate acestea, optimismul oamenilor de știință este temperat de îngrijorarea ca acest metal s-ar putea dovedi instabil la presiuni și temperaturi normale.

În prezent, mica mostră de hidrogen metalic poate fi văzută doar prin intermediul a două diamante, care au fost folosite pentru a zdrobi hidrogenul lichid la o temperatură mult sub punctul de îngheț.

Oamenii de știință au explicat că pentru reușita experimentului cantitatea de presiune necesară a fost imensă, este mult mai mare decât cea care se află în centrul Pământului.

Eșantionul de metal a rămas prins în „capcană” în această aderență uimitoare, dar în următoarele săptămâni cercetatorii au în plan să scadă ușor presiunea la care este ținut.

Potrivit unor teorii, hidrogenul metalic ar trebui să rămână stabil și la temperatura camerei, o predicție pe care profesul Silvera o consideră crucială: „Aceasta înseamnă că, dacă presiunea scade, hidrogenul va rămâne metalic, similar cu modul în care diamantele se formează din grafit sub presiune și căldură intensă, dar rămân tot diamante atunci când presiunea și căldura dispar”.

Hidrogenul metalic poate transforma dramatic modul în care s-ar putea explora sistemul solar, oferind o formă de combustibil de aproape patru ori mai puternic decât ce s-a descoperit până acum.

„Este nevoie de o cantitate foarte mare de energie pentru a face hidrogen metalic”, a atras atenția Isaac Silvera. „Și dacă-l convertiți înapoi la hidrogen molecular, toată acea energie este eliberată, așa că ar putea fi cel mai puternic propulsor de rachetă cunoscut. Astfel, s-ar putea explora cu ușurință și alte planete”, a adăugat el.

„S-ar putea trimite rachete pe orbită cu o singură treaptă, comparativ cu două, și masa obiectelor trimise în spațiu ar putea fi mult mai mare, ceea ce este important”, a subliniat savantul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești în piețele din București! Ce...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Studiu: Aproape jumătate dintre români preferă să aibă în case între 22 şi 24°C
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Victorie ISTORICĂ pentru România. Europa a spus Da: Suntem aici pentru a sărbători
Băutura demult dispărută din România. Era cea mai populară pe vremea bunicilor
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Momentul în care o femeie merge cu unchiul mort la bancă să ia un împrumut:...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete