De ce avem un sentiment atât de ciudat atunci când ne atingem buricul

De ce avem un sentiment atât de ciudat atunci când ne atingem buricul
Publicat: 22/09/2017, 09:10
Pentru unii, însă, problema poate fi mai mare decât pentru alții, întrucât atunci când își ating buricul simt subit nevoia de a merge la toaletă, iar un doctor american a dezvăluit care ar putea fi cauza.
Christopher Hollingsworth, membru al Asociației Chirurgilor din New York, a explicat pentru Lad Bible, citat de The Independent, că, în ciuda faptului că induce sentimentul că ai avea nevoie să mergi la baie, atingerea buricului stimulează mușchii stomacului, așa că ai putea avea această senzație, chiar dacă nu este o nevoie reală.
„Dacă îți pui degetul în buric, această atingere trimite un semnal care trezește întreaga cavitate abdominală, până la coloana vertebrală”, a spus acesta, explicând că fenomenul apare pentru că aceasta din urmă comunică prin impulsuri cu uretra și vezica urinară, semnal care poate fi confundat cu cel pe care îl primim atunci când avem nevoie la baie.
Oricum ar fi, acesta a precizat că sentimentul apare doar dacă apeși puternic într-un anumit loc, acolo unde mișcările pot fi simțite spre ombilic, o bucată extrem de sensibilă și cu o reacție puternică la stimuli.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Codul Rutier. Situația în care și pasagerii riscă dosar penal
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”