Cărțile de colorat. Trend sau terapie? Psiholog: „Se activează sentimentul de siguranță din copilărie”

Cărțile de colorat. Trend sau terapie? Psiholog: Se activează sentimentul de siguranță din copilărie
Publicat: 20/05/2017, 10:44
Actualizat: 28/03/2019, 07:06

Șapte femei și un băiat de vreo 10 ani stau la masa pe terasă. Văd de la distanță creioanele colorate, cărțile și cariocile. Azi e zi de colorat.

„Nu am răbdare să colorez o pagină în mai mult de două zile. Vreau să o văd gata repede”, spune una dintre ele. „A, eu am răbdare. Uite, acest desen îl tot fac de vreo lună”, se aude răspunsul și o tânără de peste masă îi întinde pagina pe care a prins viață o prințesă.

Mă întind și iau un penar plin cu tot felul de creioane colorate. O întreb pe posesoare ce îmi recomandă. Îmi vorbește de o marcă de creioane, de alta, scoate cu răbdare și îmi arată nuanțele. O întrerupe prietena care stă lângă ea „Îmi colorezi și mie, te rog, această pagină?” și îi dă cu încredere cartea. Le face plăcere să aibă câte o „amintire” colorată de la altcineva. Și fiecare ține minte ce cărți aveau și cu ce desen se distrau celelalte din grup la întâlnirea anterioară. „Uite, aici vreau să îi cadă lumina pe păr”, aud în dreapta mea, în timp ce pe o altă pagină trandafirii prind contur. E lumea lor.

Cele șapte femei s-au cunoscut pe internet. Un grup special pe Facebook- Pasionati de Cărți de Colorat pentru Adulți, o comunitate din ce în ce mai mare, unde fiecare membru poate posta ce a realizat. E locul în care oricât de stângaci ești, oamenii vor aprecia că ai luat creionul în mână.

La un moment dat, mai mulți membri ai grupului au ales să se cunoască și în realitate. De atunci se văd periodic pe terase, în restaurant, în aer liber, vorbesc despre ce mai e nou în materie de cărți, de creioane, știu tot ce se întâmplă în grupurile online și bineînțeles, colorează.

Cristina Costache este, de exemplu, economist, Andreea Dragoi, cercetător, Corina Dorobanțu deține site-ul liveincolors.ro, este filolog și lucrează în media, Miruna Găman este fotograf, Iulia Dobra este web developer, Irina Ungureanu este economist, Monica Antonescu- programator. La masă nu contează însă de unde vine fiecare. Și nici diferența de vârstă. Doar culoarea de pe hârtie are un cuvânt de spus.

Corina Dorobanțu și-a început afacerea după ce a început să coloreze. Acum, întâlnirea cu cei care beneficiază de produsele de pe www.liveincolors.ro este foarte importantă pentru ea.

„Faptul că ne cunoaștem le dă încredere. Exist. Le aduc cărțile să le vadă (n.r.: la întâlniri). Așa își pot alege ce vor și văd și calitatea paginilor”, a declarat, pentru Mediafax, Corina Dorobanțu.

În timp, Corina a ajuns să le cunoască atât de bine, încât va ști ce anume cere fiecare și ce fel de cărți preferă. „Unora le plac mandalele, altora cărțile cu povești. Ajungi să înveți despre fiecare în parte. Discutăm foarte mult despre tot ce apare pe piață”. Și pentru a ajuta clienții dornici să își cumpere cartea dorită, chiar dacă prețul nu le este la îndemână, Corina Dorobanțu anunță că implementează cumpărăturile cu cardul, în rate.

„La început, am crezut că voi avea clienți cu vârste peste 35 de ani. Nu este chiar așa. Sunt de toate vârstele, pornind de la 20 de ani și până la 60. Uite, un client fidel este mama mea”, spune Corina.

Știe însă că afacerea poate fi una de succes doar dacă înțelege perfect cerința pieței și dacă oferă ceea ce omul nu poate să găsească în altă parte. Tocmai de aceea încearcă să aducă în România unele cărți abia apărute în străinătate și care sunt semnate de artiști cunoscuți în domeniu.

Pentru a vedea care sunt preferințele, a realizat și un studiu după prima jumătate de an de funcționare a site-ului www.liveincolors.ro

Așa a aflat că „Vivi soker en van by Maria Trolle” – a designerului Maria Trolle – a fost cea mai cautată carte de colorat pentru adulți pe Live in Colors. Este vorba despre povestea micuței Vivi, care locuiește într-o căsuță de lemn în mijlocul pădurii, și peripețiile ei în natură, în căutarea unui prieten. Pentru toate acestea nu e nevoie decât de culoare.

A doua în topul preferințelor a fost „Cele Cinci Regate Magice”, creată de românca Gizella Popescu care este convinsă că aceste cărți de colorat sunt o șansă extraordinară de a le demonstra oamenilor că pot face lucruri frumoase, fără limite.

Cele mai multe comezi au fost făcute în zilele de vineri, marți și luni, din București, Bacău și Prahova. Studiul arată și care sunt creioanele preferate. Fie că e vorba despre 24 în set, fie că sunt 48, toată lumea vrea cea mai bună calitate. „Uite, mi-au ajuns creioanele. Sunt perfecte”, spune una dintre tinerele de la masă. Are o cutie imensă, iar creioanele alese nu sunt deloc ieftine, dar nu mai contează prețul când a vorba despre acest hobby.

Apărută în ultimii ani în România, această metodă de relaxare și-a găsit tot mai mulți adepți. Unii susțin că este o modă care va trece. Alții că este un tratament perfect. Specialiștii merg mai departe și vorbesc despre întoarcerea la copilărie.

„Depinde de formele pe care le avem de colorat. Dacă este vorba despre forme geometrice, mandale, atunci te poti relaxa mult mai usor. Dacă mâna sa umple spațiul, mintea se eliberează de griji, poate fi un exercițiu de relaxare. În perioada aceasta în care oamenii nu mai văd imediat rezultatul muncii lor, prin desen pot să vadă atunci și acolo care este efectul. Pe de altă parte, se activează elementul de siguranță pe care îl aveam în copilărie. Ne simțim din nou copii, nu mai avem griji”, a declarat, pentru Mediafax, psihologul Dorina Stamate.

Mai mult, atunci când părinții colorează, alături de copii, efectele se vor vedea în relație, care poate să devină mult mai strânsă.

„Orice activitate pe care părintele o face cu copilul stă la baza relației, cu atât mai mult cu cât copilul vede că și mama și tata au activități pe care le fac la fel. De exemplu, atunci când vorbim despre activitatea de a citi o carte copilului, pentru că el nu știe încă să citească, părintele este superior. Când este vorba despre desen, amândoi sunt egali. Amândoi colorăm și putem greși împreună. Nouă, părinților, ne vine greu să greșim în fața copiilor. Dar la colorat, mama sau tata pot să greșească, să depășească linia, iar copilul va înțelege că să greșești nu e ceva capital. Și de aici se dezvoltă încrederea în propria persoană”, a mai afirmat psihologul Dorina Stamate, pentru Mediafax.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
”Eu nu mai vorbesc cu ea, mă are la block” De ce l-a blocat Andreea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine