no author
Silvana Chiujdea
388 vizualizări 10 iul 2018

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, a oficiat ceremonia. Evenimentul este prima manifestare publică la care prinţul William şi Kate, Ducele şi Ducesa de Cambrige, Prinţul George şi Prinţesa Charlote apar ca familie, arată Express.

Fraţii mai mari ai prinţului, George şi Charlote, au avut câte şapte şi, respectiv, cinci naşi, aleşi dintre apropiaţii familiei. Botezul regal este văzut ca o ceremonie intimă, la botezul prinţului George, din 2013, fiind invitate 22 de persoane, iar la cel al prinţesei Charlotte, în 2015, fiind prezenţi 30 de oaspeţi.

Dintre tradiţiile familiei regale pe care presa britanică se aşteaptă să le vadă reluate la St. James se numără folosirea baptisteriului sau cristelniţei Lily Font, care a fost folosit pentru a păstra apa de botez a membrilor familiei regale în ultimii 178 de ani. Conceput de Prinţul Albert în 1840, acesta este inclus între bijuteriile coroanei fiind realizat din argint aurit. Pentru ceremonie ar urma să fie transportat la capelă de la Turnul Londrei, arată Daily Star.

Şi apa folosită pentru botez este specială, obiceiul familiei regale fiind să aducă apă din râul Iordan. Una dintre vedetele ceremoniilor anterioare este un cărucior de epocă acelaşi în care au fost plimbaţi după botez fraţii micului Louis. Potrivit presei britanice acelaşi cărucior apare în imaginile care îi înfăţişau pe Prinţul Andrew, ducele de York şi pe Prinţul Edward, Conte de Wessex în anii '60.

Prinţul Louis, al treilea copil al Prinţului William şi al soţiei sale Kate s-a născut pe 23 aprilie. 

 

--

Citește și: