A fost aleasă cea mai frumoasă țară din lume: Nu e nicio surpriză pentru oricine a călătorit măcar o dată aici

A fost aleasă cea mai frumoasă țară din lume: Nu e nicio surpriză pentru oricine a călătorit măcar o dată aici
Publicat: 05/09/2017, 11:23

Aceștia au realizat un top 20 al celor mai încântătoare state de pe întreg Globul, în care au inclus și Noua Zeelandă, Finlanda, Norvegia sau Africa de Sud. „Cine poate nega că aceste plaje sălbatice, lacuri adânci și castele medievale dau unele dintre cele mai frumoase priveliști din lume?”, s-au întrebat mulți dintre cei care au decis să voteze.

Anglia a ajuns pe locul 7 în topul preferințelor, iar Țara Galilor a fost votată numărul 10. Operatorii de turism cred că după obținerea acestui titlu țara va atrage și mai mulți turiști.

„Suntem încântați că Scoția a primit o astfel de titulatură remarcabilă din partea cititorilor Rough Guide, cu toate că suntem convinși că nu e nicio surpriză pentru cei oricine a călătorit măcar o dată în minunata noastră țară.

De la peisajele care te inspiră și până la remarcabilele noastre atracții istorice, la centrele noastre urbane înfloritoare, Scoția taie respirația oamenilor”, a spus șeful unei agenții de turism.

„Cea mai nouă campanie a noastră, ‘Spiritul Scoției”, a fost bazată pe feedback-ul vizitatorilor, acela că experimentează un sentiment special atunci când vin în țara noastră, fie că vorbim despre sălbăticie și natură într-o zi cu furtună, fie că iau parte la un ritual tradițional, este ceva diferit la Scoția ce nu pot vedea nicăieri în lume. Desigur, odată cu frumusețea imensă vin și multe responsabilități, așa că îi rugăm atât pe turiști, cât și pe cetățenii scoțieni să protejeze frumsețile naturale ale țării și să le păstreze de acum înainte pentru generațiile care vor urma”, a mai spus acesta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Ion Iliescu și Petre Roman, acuzați de infracțiuni împotriva umanității în dosarul Mineriadei. Ce riscă...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Profeția lui Elon Musk: „A mai rămas doar un an”
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”