Românul care a creat un joc celebru Disney, care i-a adus milioane de dolari, și-a închis firma

Românul care a creat un joc celebru Disney, care i-a adus milioane de dolari, și-a închis firma
Publicat: 12/10/2017, 22:29

Constantin Marcu a înființat Mobility Games în 2005, apoi în firmă s-a implicat și fratele său. El spune că nu a făcut studioul pentru a dezvolta un business, ci din pasiune pentru jocuri. La fel ca în multe alte domenii, pasiunea s-a transformat într-o afacere profitabilă. Mai mult de atât, Mobility Games avea să lanseze în 2013 Frozen: Free Fall, cel mai de succes joc video românesc din punct de vedere financiar, care ar fi generat în trei ani venituri în jur de 150 de milioane de dolari.

Bineînțeles că Mobility Games nu a încasat suma întreagă, o parte consistentă mergând către Disney, care deține licența Frozen, însă se vede influența în cifra de afaceri a companiei. Potrivit Ministerului de Finanțe, cifra de afaceri a explodat: de la 1,6 milioane lei în 2013 a ajuns la o valoare de zece ori mai mare un an mai târziu – 16,5 milioane lei în 2014; în același interval, profitul a crescut de aproape opt ori, de la peste 160.000 de euro la aproape 900.000 de euro.
La aproape patru ani distanță, Marcu povestește, pe terasa de la ultimul etaj al unui hotel din București, aventura sa de 14 ani în domeniul jocurilor.

Are un aer de vară; e îmbrăcat cu o pereche de pantaloni scurți, albaștri, la care a potrivit o cămașă albă, cu cotiere tot albastre. Are cămașa desfăcută la doi nasturi, este bronzat și are un aer atletic. Anii în care a făcut karate de performanță își spun cuvântul. Zâmbește mult și ai putea spune că plesnește de sănătate dacă nu ar avea nasul înfundat din cauza alergiilor sezoniere.

Marcu a pornit firma oficial în 2005, într-o perioadă în care în piață se aflau aproape exclusiv companii multinaționale precum Ubisoft sau Gameloft și alte câteva firme mici grupate în capitală. însă el avea ambiția de a crea un studio de jocuri video în provincie și a pornit Mobility Games în Iași. Studioul a început să producă jocuri pentru platforma de mobil Java: s-au dezvoltat jocuri sportive, simulatoare de fotbal și așa mai departe; treaba a mers o perioadă, până când ecosistemul s-a schimbat prin lansarea iPhone-ului de către Apple. „Am ales să continuăm pe platforma Java și după lansarea iPhone, tocmai pentru că încasările noastre creșteau pe măsură ce o mare parte din companii renunțau la Java și se îndreptau spre Apple”, spune Marcu.

Totul s-a schimbat când Apple a lansat magazinul de aplicații și percepea un comision de 30% din vânzări, spre deosebire de operatorii telecom a căror marjă era de mai bine de 70%. Atunci, dezvoltatorii de jocuri și aplicații au început să migreze spre iOS. Marcu spune că au tatonat ideea de a începe să dezvolte produse pe iOS, însă cum încasările din produsele Java erau relativ bune, au ales să facă acest lucru treptat.

Trecerea definitivă către noua platformă iOS a venit în 2010, cu cărți digitale interactive pentru copii, realizate în parteneriat cu gigantul Disney. Au sesizat această oportunitate și au văzut că nu există foarte mult companii care făceau acest tip de produse, fiind o nișă care merită exploatată.

Au intrat în contact cu Disney prin mai multe cunoștințe, realizate prin participarea la diferite târguri de specialitate precum 3GSM din Barcelona; astfel, Constantin Marcu a ajuns la un producător de la Disney Publishing. La momentul respectiv, compania era interesată să migreze conținutul tipărit al Disney către digital, fiind convinși că aceasta este direcția potrivită pentru consumul de carte pentru copii. „Am avut o relație extraordinară cu ei. Au fost foarte deschiși la a-și asuma riscuri privind forma produsului și ne-au oferit oportunitatea de a ne cultiva creativitatea prin produsele pe care le-am dezvoltat. Companiile mari sunt destul de rigide, însă ei au dat dovadă de flexibilitate și entuziasm”, povestește Marcu despre începuturile relației cu Disney.

El spune că astfel au putut vedea cum funcționează platforma iOS, cum evoluează produsele sau care sunt metodele de marketing. Așadar, micuțul studio din Iași primea de lucru de la un gigant internațional ca Disney. Au început prin adaptarea cărților clasice la produse interactive. „Noi lucram ziua, ei ne dădeau feedback noaptea. Am avut o perioadă când dormeam doar patru ore pe noapte, dar am lucrat cu foarte mare drag”, spune antreprenorul.

TOATĂ POVESTEA PE BUSINESS MAGAZIN

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alte vești proaste de la meteorologi. Ploi abundente, vineri
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York