11 februarie 201709:0042901

Protestele şi „ţâfna infantilă” a României politice. Vintilă Mihăilescu: „Să te ferească Dumnezeu de omul fără simţul umorului, numele lui este ură”

Verdictele lui Vintilă Mihăilescu, antropolog şi profesor universitar, privind revolta 2017, într-un interviu în exclusivitate pentru Gândul.

Definiţie: ”Cultura revoltei a ajuns la maturitate.”

Motivul: Dictatură. ”Cineva acolo sus îmi dictează ce să fac, iar acest lucru constituie o ameninţare pentru viaţa mea”.

Poziţia Puterii:  ”Spune adevărul în anumite privinţe, dar nu tot adevărul şi doar adevărul”  

Clasa politică: Care ? ”Presiunea acestor proteste poate să accelereze această mult aşteptată primenire a clasei politice” 

Mass media: ne-a împărţit, ne-a fragmentat. ”Nu văd cum mai este posibil un dialog social.”

Patriotismul: Nici protestatarii din Cotroceni, nici cei de la Guvern nu sunt patrioţi câtă vreme refuză dialogul cu cealaltă parte a românilor. Dispreţul pentru Celălalt (în cazul de faţă concetăţeanul de altă părere) afectează demnitatea Celuilalt.

Creativitatea protestului : ”Să te ferească Dumnezeu de omul fără simţul umorului, numele lui este ură. În fine, dacă ar fi totuşi să aleg ceva, aş alege „Tineriada”. Este şi logo, şi ironie…”

Reporter: România se revoltă.1989, împotriva dictaturii, în 2012, motivul revoltelor-demiterea lui Arafat, secretar de stat de către preşedintele ţării. 2017?

Vintilă Mihăilescu: Şi dacă în toate aceste cazuri este vorba tot despre „dictatură”? Nu în vreun sens politic abstract, ci într-unul social trăit: cineva acolo sus îmi dictează ce să fac, iar acest lucru constituie o ameninţare pentru viaţa mea, ceva foarte important pentru mine. În plus, modul în care o face acel Cineva este profund jignitor, dispreţuitor şi afectează demnitatea mea, mai presus chiar decât  ameninţarea propriu-zisă. Reţeta pare să fie cam aceeaşi: ameninţare vitală + dispreţ. În 2012, ameninţarea a fost sănătatea noastră, demiterea lui Arafat fiind dispreţul cu care s-a încercat instrumentarea acestei ameninţări. În prezent, ameninţarea o constituie viitorul celor aflaţi la început de drum – drept care şi revolta este în primul rând una a tinerilor; dispreţul este noaptea lui Iordache & Co..

Ca să te revolţi, e nevoie să ştii profund Ordonanţa graţierii?

Legătura este cu intenţia percepută a ordonanţei, mai puţin cu detaliile sale tehnice. Iar pentru cei care cunosc şi detaliile tehnice, lucrurile nu se schimbă, căci PSD-ul spune adevărul în anumite privinţe, dar nu spune tot adevărul şi doar adevărul, ceea ce continuă să ascundă fiind de natură să confirme intenţia de ansamblu.

Vorbim de o nouă generaţie de protestatari, cea socotită inertă, absorbită de Facebook. Care-i molotovul ?

În primul rând, „generaţia internetului” (ca să folosesc cea mai generică formulare) are o altă dinamică socială, alte moduri de „a fi în lume”, cu ritmuri şi viteze diferite, care nu se mai potrivesc cu aşteptările şi criteriile clasice de „implicare socială” – drept care ne-a luat de fiecare dată prin surprindere. În al doilea rând, o generaţia tehnologică precum aceasta nu este neapărat şi o comunitate omogenă : unii reacţionează într-un fel, alţii în altul… Dacă ne referim deci la „generaţia Facebook”, m-aş abţine de la o caracterizare globală. Dacă ne referim însă la „protestatarii” actuali din această generaţie, este clar că aceştia au învăţat să-şi folosească mai bine avantajele şi mijloacele tehnologice în scopuri sociale mai clare şi mai profunde. Pe scurt, cultura revoltei, acumulată în ultimii câţiva ani, pare să fi ajuns la maturitate.

Cum arată cealaltă tabără, noua generaţie de politicieni?

Care este aceasta ? De la Dragnea şi Tăriceanu, la Iohannis, nu văd nimic nou ! Pe de altă parte, ambele partide mari joacă cu rezerve. Iar USR nu este încă un partid – ceea ce nu este un reproş, ci o constatare firească. Cât despre PMP, gestul lui Băsescu ar putea fi interpretat ca o elegantă predare a ştafetei către o „nouă generaţie”, dar asta doar dacă am uita, brusc, cine este Traian Băsescu. S-ar putea însă ca presiunea deosebită a acestor proteste să accelereze puţin această mult aşteptată primenire a clasei politice ; şi, să sperăm, în bine…

Mass media tradiţională a fragmentat radical publicul. De ce? Cum se poate ieşi din "bula" fiecăruia?

Este poate cel mai grav lucru al acestui moment istoric. Fragmentările s-au acumulat în ultimii ani, ele sunt reale, dar au rămas relativ în surdină sau doar la nivel discursiv : cele două Românii, conflictul între generaţii etc.. Acum li s-a dat o voce şi au fost radicalizate. Inegalităţile şi inechităţile sociale, diversitatea de probleme sociale reale, frustrările unor şi altora, toate acestea au fost traduse, maniheist, în Noi sau Voi, Noi pe Voi sau Voi pe Noi, ai noştri versus ai voştri. Care Noi, care Voi ? Pe moment, la cald, nu văd cum mai este posibil un dialog social. S-ar putea să existe totuşi şi o parte plină a paharului : lucrurile au ajuns atât de departe în această învrăjbire încât unii dintre protestatari şi, posibil, chiar şi unii dintre oamenii politici să conştientizeze „riscul de ţară” şi să înceapă să gândească mai matur.

În globalizare se vorbeşte despre patriotism. La Cotroceni sau în Victoriei sunt patrioţii?

Vintilă Mihăilescu: O mare greşeală (programatică) a „globalizării” a fost – şi este – subevaluarea şi chiar dispreţul faţă de particular şi diversitate. Or, particularul naţional, etnic, religios etc. nu a dispărut şi, reactiv, poate fi extrem de vehement – iar uneori distructiv. Dar „dreptul la diferenţă” există şi se manifestă, în bine sau în rău, că ne place sau nu. Deci trebuie luat în calcul. În ceea ce priveşte acum patriotismul nostru, el pare mai mult reactiv. Parafrazând un istoric francez : desigur că suntem români cu toţii, important este împotriva cui suntem noi români ? Unii sunt patrioţi români împotiva străinilor care vor să ne fure ţara, alţii sunt adevăraţi patrioţi împotriva falşilor patrioţi naţionalişti, care vor să ne compromită ţara. Or, patriotismul nu este o atitudine de forţă, ci presupune consens. Din acest punct de vedere, nici unii, nici alţii nu sunt patrioţi câtă vreme refuză dialogul cu cealaltă parte a românilor. Dispreţul pentru Celălalt (în cazul de faţă concetăţeanul de altă părere) afectează demnitatea Celuilalt, oricare ar fi el, exact aşa cum, cu toţii, s-au simţiţi afectaţi în demnitatea lor de către dispreţul Puterii, oricare ar fi aceasta.

Care sunt sloganurile/scandările cheie ale actualului protest? De ce?

Important aici nu este un slogan sau altul, ci faptul că toate s-au înscris într-o tactică explicită de creativitate şi diversitate. Simplă coregrafie, spectacol, carnaval ? Nu, semnificaţia este dincolo de aparenţă : unei politici încremenite în proiect îi opunem o lume creativă ; unei lumi obtuze, îi opunem simţul umorului. Poate părea trivial. Nu este ! Atâta lucru am învăţat şi eu din psihologie : să te ferească Dumnezeu de omul fără simţul umorului, numele lui este ură. În fine, dacă ar fi totuşi să aleg ceva, aş alege „Tineriada”. Este şi logo, şi ironie…

Cultura Trump este precum cultura Dragnea?

 Analogiile sunt, desigur, tentante, numitorul comun fiind un soi de iliberalism populist. Dar aici se opresc şi asemănările, măcar pentru faptul că România nu este SUA şi nici Dragnea nu este Trump. În plus, naţionalismul economic, discutabil în sine, poate avea efecte profund diferite pentru ţara care le practică atunci când aceasta este o super-putere şi atunci când este super-dependentă de alte puteri. Pe de altă parte, astfel de comparaţii sunt utile mai ales pentru a ne scoate puţin din parohialismul în care ne-am scufundat în ultima vreme: la noi ca la nimeni, şi doar noi între noi, fără să ne intereseze nimeni altcineva. Serios ? România există pentru că nişte bărbaţi de stat maturi au ştiut când şi cum să negocieze cu marile puteri această existenţă. Acum, când globalizarea a pătruns în mai toate casele, nu ne mai interesează să negociem cu nimeni? Demnitate, da, desigur ; dar nu ţâfnă infantilă ! Din acest punct de vedere, partea proastă este că, de ambele părţi, politicul semnalează demnitate şi practică orgoliu (ca să nu spun „ţâfnă”).

Cine este Vintilă Mihăilescu

Profesor universitar doctor - Facultatea de Ştiinţe Politice din Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

Domeniile sale actuale de interes sunt: comunităţi rurale, antropologia cotidianului, cultură materială şi istoria şi teoria antropologiei.

Cărţi: Fascinaţia diferenţei, Paideia, Bucureşti, 1999, Socio-hai-hui prin arhipelagul România, Polirom, Iaşi, 2006, Antropologie. Cinci introduceri, Polirom, Iaşi, 2007, Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Curtea veche, Bucureşti, 2010, Scutecele naţiunii şi hainele împăratului. Note de antropologie publică, Polirom, Iasi, 2013, Povestea maidanezului Leuţu. Despre noua ordine domestică şi criza omului, Cartier, Chişinău, 2013.

În 2006 a fost decorat de Preşedintele României cu Ordinul Naţional Serviciu Credincios, în rang de Cavaler iar în 2007 cu Ordinul Meritul Cultural, în rang de Mare Ofiţer.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.