Cum au ajuns USR-iștii să se certe între ei? Armand: Au fost frustrări care s-au adunat în campanie și acum au explodat

„Au fost frustrări care s-au adunat în timpul campaniei, noi niciodată nu am avut timp să dialogăm destul și aceste frustrări acum se văd. A fost o explozie, undeva. Soțul meu e în Comisia de etică. Sunt niște lucruri care, într-adevăr, l-au făcut să izbucnească. Echipa de campanie a avut niște constrângeri puternice. Nu am avut destui bani. Am avut mai puțini bani decât voiam, mai puțini decât ne așteptam și alocarea alor nu a fost făcută într-un mod democratic, pentru că nu a fost timp și am crezut că vor fi mai mulți bani. E greu să te promovezi când nu ești o persoană cunoscută”, a declarat Clotilde Armand.

Armand a explicat că șeful de campanie, Matei Păun, alături de echipa lui nu au făcut dovada de transparență totală pe care o dorea soțul său.

„Dar știți bine că fiecare are valorile lui personale la care ține și există un echilibru pe care trebuie să îl păstrăm. De aceea sunt aceste lupte, dar sunt sănătoase. Trebuie să le depășim, dar mi se pare că e normal”, a spus Armand.

Întrebată dacă știa de postarea soțului său, până să apară pe Facebook, Armand a răspuns negativ.

„Trebuie să învățăm să păstrăm și niște lucruri în familie. Am fost supărată”, a mai spus Clotilde Armand.

Totodată, Armand a admis că în timpul campaniei nu a comunicat destul cu șeful de campanie, lucru care s-a văzut.

„A fost foarte dificil ce am făcut, să creăm toate aceste filiale, să coordonăm acești mii de simpatizanți, fiind un nucleu mic care ne cunoaștem. Mai ales oamenii fiecare cu așteptări foarte mari, e o provocare. Am făcut față, acum va fi o perioadă un pic mai agitată, oamenii își vor exprima frustrările”, a mai precizat Clotilde Armand.

Întrebată dacă a discutat cu Nicușor Dan după acest mic incident, Armand a răspuns afirmativ, precizând că reacția sa a fost firească și că amândoi știu că trebuie să rămână uniți.

„Îl cunoaște pe soțul meu de mai mult timp de când îl cunosc eu. Ei se cunosc bine. El a fost supărat, bineînțeles, mai ales că el a păstrat o relație foarte apropiată, zi de zi, au fost unul lângă altul, vorbesc de șeful de campanie și Nicușor și atunci Nicușor a făcut un lucru firesc. A spus „ok, el m-a ajutat, a fost lângă mine, încerc să îl protejez”. Va trebui să mergem până la capăt în acest exercițiu de democrație și transparență. Să spunem acești bani cum au fost repartizați, alegerile față de mass-media cum au fost făcute”, a mai declarat Clotilde Armand.

„Noi trebuie să păstrăm acest echilibru între toți și toți să tragem în aceeași direcție”, a mai afirmat vicepreședintele USR.

Ce s-a întâmplat cu acea postare de pe Facebook?

„Suntem un partid unde așteptările pentru transparență și democrație sunt foarte mari. Oamenii au venit la noi pentru valori, au venit pentru că cred în niște valori puternice. Sunt foarte dornici ca lucrurile să se întâmple așa cum vor. E o motivație mult mai puternică decât banii. Războaiele mereu sunt pentru valori. Au fost frustrări care s-au adunat în timpul campaniei, noi niciodată nu am avut timp să dialogăm destul și aceste frustrări acum se văd. A fost o explozie, undeva”.

A fost o „explozie” din partea soțului dumneavoastră…

„Soțul meu e în Comisia de etică. Sunt niște lucruri care, într-adevăr, l-au făcut să izbucnească. Echipa de campanie a avut niște constrângeri puternice. Nu am avut destui bani. Am avut mai puțini bani decât voiam, mai puțini decât ne așteptam și alocarea alor nu a fost făcută într-un mod democratic, pentru că nu a fost timp și am crezut că vor fi mai mulți bani. E greu să te promovezi când nu ești o persoană cunoscută.

Nu am avut discuții ideologice, niște clarificări. Aceste tensiuni ideologice, dreapta-stânga, s-au acumulat și, într-adevăr, poate au fost și niște greșeli. Șeful de campanie, cu echipa lui, nu au făcut dovada de transparență totală pe care o voia persoana care a ieșit public. Și atunci, după alegeri, bine că a fost după, am ieșit. Noi avem această transparență în ADN. Pe moment eram foarte supărată că a ieșit public. Acum îmi dau seama, chiar dacă păstram în interiorul partidului, fiind un partid foarte transparent, oricum ajungea în mass-media”.

Nu e doar o chestiune de bani. Spune că ați fost izolată în această campanie. Cum v-au izolat colegii dumneavoastră?

„Pentru finanțe sunt frustrări mari. Prezența mea publică a fost așa: eu nu eram candidată și timpul, dreptul la antenă e gestionat centralizat. Deodată, eu care primeam invitații în mod personal, deodată nu am mai primit nimic, fiind eu o persoană publică, de fapt, și legată de partid. Și într-adevăr echipa de campanie a favorizat foarte mult candidații și nu am mai avut aceeași vizibilitate. Probabil că e și o parte ideologică aici. Am anumite preferințe. Vă dați seama, e o luptă în partid. Suntem oameni entuziaști. Noi ne ducem în această luptă pentru că avem aceste valori și idei. De aceea suntem uniți, e luptă pentru competență, democrație. Dar știți bine că fiecare are valorile lui personale la care ține și există un echilibru pe care trebuie să îl păstrăm. De aceea sunt aceste lupte, dar sunt sănătoase. Trebuie să le depășim, dar mi se pare că e normal. După o perioadă de tensiune, toți eram foarte obosiți, să duci o luptă, așa, pe stradă”.

Credeți că dacă mergeați la televiziuni, în campanie, în detrimentul celorlalți candidați mai puțin cunoscuți, ar fi fost un plus pentru partid?

„Trebuie să facem o analiză pentru asta să vedem ce s-a întâmplat în campanie. E prima dată când facem această campanie la nivel național. Noi învățăm, suntem meseriași, dar nu pe partea de campanie. Trebuie să avem timpul necesar pentru a analiza aceste lucruri, chiar dacă nu l-am avut până acum. Trebuie analizat. Vreau să menționez un lucru: a fost acest sondaj care a fost făcut. Eu sunt convinsă că a fost făcut cinstit și corect, dar ce a ieșit de acolo a fost nerealist. S-au iluzionat, eu eram împotriva publicării pentru că știam că nu era realist”.

Dumneavoastră nu ați știut de această postare a soțului dumneavoastră?

„Nu. Am aflat când m-a sunat un coleg. El a trimis tuturor din partid, a fost o serie de evenimente. Eu mă bucur, trebuie să fim partidul românilor și e bine ca totul să fie public. Trebuie să învățăm să păstrăm și niște lucruri în familie. Am fost supărată. Știți, suntem niște oameni liberi, și eu, și Nicușor Dan, și soțul meu și noi ținem mult la această libertate. Tot ce spun vine de la mine, nu e nimeni în spatele meu, soțul meu e la fel, așa ne-am construit. Acasă încercăm să nu vorbim de politică. Copiii noștri fac grevă, s-au săturat”.

De când îl cunoașteți pe domnul Păun?

„L-am cunoscut probabil aș spune în ianuarie-februarie, în 2016. E un om de business, eu fiind o femeie de business, am găsit un limbaj comun destul de rapid. E o persoană cu care se poate discuta și am avut încredere că vom putea să comunicăm împreună. În timpul acestei campanii nu am comunicat destul și se vede și rezultatul. A fost foarte dificil ce am făcut, să creăm toate aceste filiale, să coordonăm acești mii de simpatizanți, fiind un nucleu mic care ne cunoaștem. Mai ales oamenii fiecare cu așteptări foarte mari, e o provocare. Am făcut față, acum va fi o perioadă un pic mai agitată, oamenii își vor exprima frustrările. Într-o firmă, după o perioadă dificilă, e normal ca fiecare să spună care sunt problemele lui”.

Ați discutat cu dl Nicușor Dan după acest mic incident?

„Am discutat cu Nicușor Dan. Îl cunoaște pe soțul meu de mai mult timp de când îl cunosc eu. Ei se cunosc bine. El a fost supărat, bineînțeles, mai ales că el a păstrat o relație foarte apropiată, zi de zi, au fost unul lângă altul, vorbesc de șeful de campanie și Nicușor și atunci Nicușor a făcut un lucru firesc. A spus „ok, el m-a ajutat, a fost lângă mine, încerc să îl protejez”. Va trebui să mergem până la capăt în acest exercițiu de democrație și transparență. Să spunem acești bani cum au fost repartizați, alegerile față de mass-media cum au fost făcute”.

Acest domn Matei Păun este acuzat tocmai că susține pe o colegă de partid, care are o anumită legătură cu o fundație de-a lui Soros

„Noi nu am primit niciun ban de la dl Soros. Nici asociațiile, nici Asociația Salvați Bucureștiul, nici în jurul nostru și partidul nostru, asta se poate vedea foarte clar și se poate vedea cu banii pe care i-am cheltuit în campanie. Nu am primit nicio finanțare de la Soros. Problema chiar a fost că au fost foarte puțini bani. Faptul că dl Soros a promovat niște idei, societatea deschisă, asta e adevărat că a promovat niște idei care o parte dintre ele se găsesc în societatea civilă. Aici vorbim de niște idei, de democrație, societate deschisă, sunt mai acceptate de persoane care au creat niște asociații în România. Sergiu a scris ce a scris în numele personal, dar se vede acolo că e o persoană care face anchete, se vede de ce a fost ales să fie în Comisia de etică și arbitraj. Știu că Comisia a cerut de mai multe ori dlui Păun să dea fișa lui de simpatizanți. Nu au primit. Sunt niște lucruri interne pe care trebuie să le rezolvăm”.

E vreo diferență de viziune între dumneavoastră și Nicușor Dan în ceea ce privește Uniunea Salvați România?

„Nu, nu există o diferență de viziune. Nu numai că avem aceeași agendă, e ceea ce ne unește pe noi toți, lupta anticorupție, profesionalismul, de fapt, dar un plus: știm și el și eu că trebuie să rămânem uniți. Noi trebuie să păstrăm acest echilibru între toți și toți să tragem în aceeași direcție”.

Considerați că Uniunea Salvați România a obținut un scor corect la aceste alegeri?

„E un scor corect. Eu nu uit niciodată de unde plecăm. Îmi amintesc de promisiunile mele, am promis că o să lupt pentru București și așa voi face. Lupt și pentru USR la nivel național, dar angajamentul personal e București (…) Noi nu știam dacă vom trece pragul, nu am vrut să facem alianțe pentru că ni se părea că era un risc să nu atingem pragul de 7% și am tras foarte mult (…) Am ajuns unde voiam să ajungem. Faptul că noi când depuneam un efort intens, visam la mai mult, asta e normal, dar realist vorbind, ce am reușit să facem e extraordinar”.

Credeți că acest scor i-a demobilizat pe unii membri ai partidului?

„A demobilizat unii dintre noi care sunt din teritoriu, care au sacrificat foarte mult și nu au ajuns la un procent suficient de bun pentru a fi aleși. E normal. O să mă duc în teritoriu pentru a-i remobiliza. O să îi ținem aproape. O să ne întâlnim cu toții în curând și apoi și eu și Nicușor ne vom duce în teritoriu pentru a vedea care vor fi luptele noastre locale pentru a arăta ce fel de persoane suntem”.

Doriți să candidați la funcția de președinte al USR?

„Nu m-am gândit, eu cred că Nicușor e un președinte care a reușit să păstreze acest echilibru de care vorbesc, trebuie în continuare să facă asta. Deocamdată suntem o echipă bună și trebuie să rămânem o echipă bună. Sigur voi candida pentru vicepreședinte”.

În partid, în fața alegătorilor, credeți că sunteți mai iubită decât Nicușor Dan?

„Ar fi foarte pretențions din partea mea să răspund la acest lucru. Sunt o femeie care a născut șase copii, Nicușor are un copil. Într-adevăr, am acest atu că știu să mă fac iubită de copii. În timp probabil că va reuși să dezvolte această calitate. Fiecare are calitățile lui. Nicușor e o persoană extraordinară, cu multe calități, probabil că pe partea de căldură maternă, îl depășesc”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului