700 vizualizări 29 apr 2018

“Cred că sunt ataşată de toţi pacienţii care mă lasă să mă ataşez de ei. Loredana Groza, când intră în cabinet luminează cabinetul. Se pupă cu asistentele, vorbeşte cu toată lumea, este foarte prietenoasă. O iubesc!”

Despre miscarea #metoo: “Şi eu am avut nişte probleme în mediile în care am lucrat, le-am tratat absolut ca o războinică, m-am certat, m-am impus şi am mers mai departe. Cred că poţi să pui la punct un barbat şi să- l faci să înţeleagă că nu are nici un succes cu tine, sexual, că despre asta e vorba, nu?”

Redăm intergral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX şi Gândul.info de dr. Anca Vereanu.

Reporter: În ce stă puterea ta?

Anca Vereanu: Puterea mea…Cred că în felul meu de a fi. În energia pe care o am, am foarte multă energie! Şi foarte multă dorinţă de a face, de a proba lucruri noi, de a cunoaşte oameni, cred că în asta stă puterea mea (râde).

Reporter: În ce stă libertatea ta?

Anca Vereanu: Libertatea mea stă în spiritul meu. Şi în ceea ce stăpânesc, cred ca eşti liber atunci când te bazezi pe cunoştinţe, pe ceea ce ştii, pe ce ai învăţat şi pe o situaţie profesională pe care ţi-ai creat-o şi care iţi dă siguranţă, şi atunci cred că te simţi liber.

Reporter: În ce stă frumuseţea ta?

Anca Vereanu: Frumuseţea mea, nu neapărat ca frumuseţe fizică, cred că stă în felul meu de a fi, că sunt o fire veselă, sunt prietenoasă, îmi plac oamenii. Soţul meu se miră tot timpul că unde mergem cunosc o gramadă de lume, pentru ca îmi plac oamenii. Cred că stă în felul meu de a fi şi, ca un amanunt, aşa, cred că stă şi în ochii mei (râde)….

Reporter: Ce este extraordinar în viaţa ta?

Anca Vereanu: Ştii că toată lumea ar răspunde “extraordinar, în viaţa mea, sunt copiii”. Sunt copiii, întotdeauna copiii reprezintă extraordinarul într-o familie, dar cred că pe planul doi extraordinar înseamnă că fac ce îmi place şi asta îmi dă libertate şi puterea de a fi independentă, veselă şi de a fi eu. Cred că asta mi se pare extraordinar: că am reuşit să îmi fac o cale pe care nu neapărat mi-am ales-o iniţial, am fost sfătuită de părinţi, dar am găsit modalitatea de a mă simţi fericită şi de a face ce îmi place. Şi cred că asta îţi dă echilibru.

Reporter: Cât din cea care eşti acum este rezultatul greşelilor pe care le-ai făcut?

Anca Vereanu: O, foarte mult …Mă gândesc des la lucrul acesta, mă gândesc foarte des că am fost perfectibilă tot timpul şi încă sunt, încă fac greşeli. Fac 51 de ani anul ăsta şi nu cred deloc că m-am maturizat complet, încă am de învăţat. Ştii ce mă face cel mai mult să mă gândesc la greşeli? Tinerii din jurul meu! Poate n-aş conştientiza cât de mult greşeam înainte dacă n-aş fi înconjurată de foarte mulţi tineri în clinică şi le observ comportamentul. Am devenit mai tolerantă, pentru că exact la fel eram şi eu. În prima fază mă enervează greşelile lor, dar mi-aduc aminte că aşa făceam şi eu şi-l enervam pe şeful meu la Spitalul Militar cumplit, că eram atât de zăpăcită şi mi se părea că lumea e a mea şi că le ştiu pe toate! Şi din toate greşelile astea cred că am devenit mai bună.

Reporter: Care a fost cea mai mare şansă pe care ai primit-o de la viaţă?

Anca Vereanu: Eu cred că am primit mai multe şanse de la viaţă. Cred că am fost înconjurată de oameni de calitate şi în general mi-am ales oamenii din jurul meu şi cred că una din cele mai mari reuşite a fost faptul că m-am măritat cu un barbat care m-a susţinut mult, profesional şi familial, deci am avut susţinere, şi în al doilea rând am nimerit în tinereţe într-un mediu profesional foarte bun şi în care am putut să mă dezvolt. Eu consider că asta a fost o şansă foarte mare, care m-a definitivat profesional. A fost, consider, o întâmplare, nu ştiu cât am ales-o sau cât m-a ales. Cred însă că familia şi profesia iţi dau echilibru. Cred că astea au fost şansele: să fiu înconjurată de oameni care m-au susţinut, care m-au iubit, pe care i-am iubit şi în acelaşi timp un mediu profesional în care am putut să mă dezvolt pentru că de fapt viaţa ce înseamnă, profesia şi familia!

Reporter:Dacă te-ai întâlni cu tine cea de la 20 de ani, ea ar fi mulţumită de tine? Îi mai eşti datoare cu ceva?

Anca Vereanu: Eu lui Anca de 20? (râde) Da, nu ştiu, cred c-ar fi mulţumită, cred c-ar fi mulţumită că am facut multe lucruri de care sunt mândră! E o întrebare foarte draguţă! Cred ca aş fi mulţumită, nu ştiu dacă mai am să îi datorez ceva. Poate pe plan privat, aşa, profesional, cred că am făcut foarte multe şi singură! Deci aici sunt self made women dar privat poate aş mai fi putut să fac nişte lucruri, poate să stau mai mult cu copiii, să fiu o mamă mai bună. Din punctul ăsta de vedere. Am sacrificat mult din prezenţa mea alături de copii, am vrut să am un al treilea copil şi am renunţat şi ăsta este regretul vieţii mele, poate asta ar avea să îmi reproşeze. Că n-am mai mulţi copii, să las mai mulţi următori.

Reporter: Ce crezi că te-ar face atât de fericită încât să spui „clipă, opreşte-te!”?

Anca Vereanu: Aş spune acum să se oprească! Deci în momentul acesta, la vârsta asta de 50 de ani împliniţi mi se pare ca sunt realizată, simt asta, exact cum am spus şi mai devreme, familial îmi merge bine, copiii sunt bine, soţul meu, părinţii mei, tata are 85 de ani, mama are 80, sunt foarte bine, eu sunt sanatoasă, din câte ştiu, am putere de muncă şi experienţă foarte bună acumulată şi profesional simt că pot, simt de câţiva ani lucrul ăsta, că pot orice! Că pot să fac lucruri grele şi că le fac bine şi dacă ar fi să opresc momentul, acum l-aş opri! Şi ştii de ce? Că simt un pic că încep să îmbătrânesc, că-mi apar nişte riduri, şi nu vreau, că mai îmi place să fiu frumoasă şi nu vreau bătrâneţea! Doar din punctul ăsta de vedere l-aş opri, că cine ştie ce experienţe minunate viaţa îţi mai dă!

Reporter: Cum comentezi mişcarea #metoo? Tu ai fost vreodata hărţuită ?

Anca Vereanu: Dacă mă uit la cariera mea profesională şi eu am avut parte de aşa ceva, aş putea s-o numesc aşa, deci noi în România putem să numim hărţuire în mediile în care lucrăm şi eu am avut-o de foarte multe ori, dar n-aş putea să spun nici că m-a influenţat nici că m-a oprit, dar depinde, cred, de personalitatea fiecărei femei. Consider că atunci când eşti harţuită cu adevărat, ar trebui să spui pe loc, nu cred că trebuie să treacă 15-20 de ani ca să recunoşti lucrul ăsta sau ca să acuzi, nu? Înseamnă că undeva ai acceptat această hărţuire, pentru un motiv anume, pentru un avantaj. Şi eu am avut nişte probleme în mediile în care am lucrat, le-am tratat absolut ca o războinică, m-am certat, m-am impus şi am mers mai departe. Deci cred că trebuie să ai putere ca să faci aşa ceva. Scandalul #metoo cu hărţuirea din SUA cred că n-ar fi trebuit să fie un scandal dacă a fost acum 20 de ani. Ce-au făcut acele femei acum 20 de ani? Cred că poţi să pui la punct un barbat şi să-l faci să înţeleagă că nu are nici un success cu tine, sexual, că despre asta e vorba, nu? Deci nu te duci cu el în privat niciodată când nu e cazul.

Reporter: Ce-ţi place şi ce nu iţi place la România astăzi?

Anca Vereanu: Îmi place România! Avem o ţara superbă, chiar de curând am traversat-o când, am venit din străinatate cu maşina, şi de fiecare dată mă bucur de Valea Oltului, de peisaje, îmi place firea românului, dar nu îmi plac cei care au putere şi ne conduc. Mi se pare că nu sunt nişte români adevăraţi. Dar îmi place România, n-aş pleca de aici, multă lume m-a întrebat, am avut oferte de lucru în străinătate, niciodată n-am plecat, mă simt foarte bine, faptul că ştiu atâta lume, că îmi ştiu locurile, părinţii sunt aici, familia, pot să-i ajut, pot să m-ajute. Îmi place foarte tare să fiu în ţara mea, dar într-adevar nu-mi place ce se întamplă. Mi se pare că mergem într-o direcţie foarte proastă, că superficialitatea şi nonvaloarea sunt promovate, iar oamenii aceia valoroşi pe care eu îi cunosc, am o gramadă de prieteni, noi nu facem nimic, pentru ca fiecare are businessul lui, îşi vede de treaba lui, la un moment dat te şi temi, pentru că parcă ne întoarcem aşa cumva pe vremuri şi începe să fie aşa o teama de cei care conduc, care sunt foarte răi. Deci îmi place România, n-aş pleca de aici, o iubesc. N-aş vrea să-mi plece copiii de aici. Toţi copiii familiilor prietene pleacă în Anglia la studii, în America, mie mi se pare aşa o destrămare de familii, să-ţi trimiţi copilul la 16 ani sau la 18 ani în străinătate, îl rupi de valorile familiei. Nu sunt egoistă când mă gândesc că vreau copilul meu să rămână să mă îngrijească la batrâneţe, dar vreau copilul cu mine la bătrâneţe! Văd ce sprijin sunt pentru părintii mei, adică mi se pare şi firesc, nu?! Undeva se întoarce. Am făcut tot ce am putut în viaţa asta pentru copiii mei, poate vine un moment când eu n-o să mai pot. Mie mi se pare foarte firesc să te ajute copiii, eu cred că aşa ar trebui să fie crescuţi copiii. Sunt mulţi care spun “ăsta e egoism, gândeşte-te la copil!”. Da, mă gândesc la copil, niciodată n-o să se simtă dezvoltat şi liber într-o ţară straină în care nu are acele relaţii pe care şi le face în gradiniţă şi în şcoală, colegii, nu!? Eu nu consider că sunt egoistă când mă gândesc că vreau ca fetele mele să fie alături de mine şi nu aş vrea să trăiască în altă ţară. Deci numai pentru gândul ăsta aş face ceva să rămână România, măcar cât mai e, şi s-o facem înapoi bună, s-o luăm înapoi.

Reporter: Care a fost cea mai frumoasă zi din cariera ta ?

Anca Vereanu: Da… nu m-am gândit…care-i cea mai frumoasă zi din cariera mea….cred că este când am deschis clinica asta, dacă mă gândesc, pentru că a fost un vis realizat. Eu am lucrat mulţi ani de zile la Spitalul Militar şi am avut şefi şi toate lucrurile care m-au definitivat, si bune şi rele, s-au întâmplat acolo, dupa care la facultate, unde am predat 20 de ani şi am fost o veşnică subalternă (râde) şi am visat mult un loc unde pot să fiu eu, să decid şi să mă formez în continuare. Deci cred că momentul când am dat drumul la această clinică în care suntem acum. M-am simţit extrem de fericită şi fericirea aceea cu teamă, că de fapt răspund şi de greşeli. Totdeauna, când lucrezi într-o instituţie, greşeala e a instituţiei, foarte puţini, mai ales în România, unde nu prea avem legislaţia să răspunzi personal pentru nişte greşeli, de obicei instituţia şi le asumă, se spală o mână pe alta. Cînd eşti pe treaba ta, în clinica ta, cam eşti răspunzător de tot ce se întâmplă, mai ales că ea îmi poartă numele. Cred că ăsta a fost unul dintre momentele cele mai fericite. Aşa nu-mi aduc aminte, poate a fost prima oară când am extras o măsea singură, poate sunt lucruri mici pentru alţii dar pentru mine au fost bucurii enorme, pentru că eu am putut să fac singură ceva, când am extras primul dinte, când am pus primul implant, când am făcut prima lucrare şi pacientul a fost foarte fericit după, a fost o realizare foarte mare pentru mine.

Reporter: Care a fost cea mai fericită zi din viaţa ta personală?

Anca Vereanu: Păi cred că atunci când m-am măritat, am plâns de fericire. Eu m-am măritat de doua ori, am fost de doua ori căsătorita şi am plâns de fiecare dată când m-am măritat. Cred că şi acum aş plânge dacă m-aş mărita a treia oara! Glumesc, sunt foarte bine în căsnicie, dar mi-a plăcut foarte mult momentul ăla când m-am măritat. Mi s-a părut aşa, că mă ia cineva de la mama, de la tata, şi are grijă de mine în continuare, cu toate că eu pot să am grijă de mine singură. Întotdeauna am avut această nevoie şi o simt în continuare. Îmi place să aibă cineva grijă de mine. Să nu ştiu eu că toate problemele sunt ale mele. Cu soţul meu, cu Mihai, cu care sunt împreuna de 19 ani, ne-am căsătorit dupa 6 ani de prietenie, deci ne cunoşteam foarte bine, nu ştiu ce m-a apucat plânsul când ne-am căsătorit, dar în orice caz, cred, ca femeie, că îţi trebuie chestia asta, trebuie să aparţii unui bărbat, sau aşa am simţit eu şi aşa simt în continuare, simt că are grijă de mine şi chiar are! Sunt multe lucruri de care se ocupă el şi cât sunt eu de puternică, toata lumea mă vede, aaaa, eşti super power, am nevoie sa aibă cineva grijă de mine. Şi mi se pare că atunci când m-am măritat am fost foarte fericită. Când am născut nu, pentru că m-a durut! Multă lume, femeile spun “vai, când a venit primul copil pe lume am fost cea mai fericită”. Mie îmi venea s-o strâng de gât când am văzut-o prima oară, pe ambele fete, pe rând! (râde) Pentru că cu prima am avut placenta previa, am avut sângerări, m-a durut burta, am stat în spital, cu a doua am făcut o cezariană, am avut nişte dureri îngrozitoare, deci ţin minte că n-au fost deloc nişte momente fericite. Au fost nişte “must”-uri, trebuie să trecem prin ele ca să avem copii, nu?! Şi copilul e frumos după aia! Cu ambele fete am avut acelaşi sentiment la ele, le-am iubit pe zi ce trece! În prima zi când mi-a adus-o, am zis, săraca, ce mică e, trebuie să am grijă de ea, era o responsabilitate, dar după aia devine drăguţă, frumuşică, e a ta, nu, te atinge, e un sentiment care creşte. Pe când măritatul a fost aşa, că ai vrut tu, că iubeai foarte mult, şi cred că dacă nu suntem cu false sentimente, mie mi se pare că ăla a fost un moment fericit.

Reporter: Cum ţi-ai câştigat locul pe piaţă după ce ai făcut clinica?

Anca Vereanu: Păi cred că mi l-am câştigat puţin înainte! Eu am venit deja când am făcut această clinică, în 2010, am avut un cabinet în casa în care locuiam şi eu când am venit aici aveam deja pacienţi. Eu am avut cabinet deschis din 2003, dar era mic, era la noi acasă. Aşa că am venit deja cu pacientură, dar aici am resimţit într-adevăr dezvoltare, pentru că ăsta a fost şi motivul pentru care m-am mutat. Eu aveam nevoie de interdisciplinaritate şi am luat doctori în colaborare care să se ocupe de anumite specialităţi şi aşa m-am dezvoltat şi am simţit că încep să fac lucrurile foarte bine. Când am simţit dezvoltare, când am început să simt ce spuneam mai devreme, că pot să fac lucruri grele. Asta nu demult. Eu consider că un doctor, ca să fie un doctor cu experienţă şi un doctor bun, trebuie să treacă cel puţin 10 ani de la terminarea facultăţii, nu cred că mai devreme un doctor e bun. Poate să aibă talent, poate să aibă voinţă, dar bun în adevăratul sens nu are cum să fie, că n-are cazuistică. Aici am venit după 7 ani de la primul cabinet şi după mulţi ani de la…, din 1997 eu lucrez la Spitalul Militar, deci după mulţi ani de pacientură, şi am simţit, cred, că după 40 de ani aşa că pot să fac totul şi că nu mai îmi stă nimic în cale. Dar este un ciclu de învăţare permanent, asta vreau să spun că dezvoltarea asta are la baza foarte mult învăţat, şi cursuri, şi mers încontinuu, şi văzut ce e nou, atunci probezi tot timpul şi tot timpul îţi dezvolţi abilităţile şi experienţa pentru că apar lucruri noi.

Reporter: Ce şi cât ai câştigat realizând clinica de stomatologie?

Anca Vereanu: Clinica eu am făcut-o şi o conduc cu ideea de a fi o oază de medicină adevarată, să facem lucrurile corect. Asta nu îţi aduce neapărat câştigul financiar, nu spun că nu câştigăm, e o afacere, trebuie să câştigăm, dar am câştiga mult mai mult dacă afacerea ar fi condusă cu spirit financiar. Celalalt câştig este mult mai important. Am câştigat pacienţi, cu unii m-am împrietenit, mi se potriveşte foarte bine mediul ăsta fiindcă socializez, eu de dimineaţă până seara socializez aici, în timp ce lucrez vorbesc cu oamenii, dezvolt tot felul de teme de conversaţie, facem şi politică (râde).

Reporter: Care sunt pacienţii de care te-ai ataşat cel mai mult?

Anca Vereanu:Cred că sunt ataşată de toţi pacienţii care mă lasă să mă ataşez de ei.

Reporter: Sunt foarte multe vedete care au venit la tine pentru servicii. Cum a fost să ai staruri în cabinet?

Anca Vereanu: Una dintre vedete, putem să îi dăm numele, că ea e şi la mine pe facebook, cu care am rămas prietenă, dar pentru că este un om deosebit, Loredana Groza. Am făcut foarte multe concesii în relaţia mea medic-pacient pentru că am înţeles-o. Ea are un program foarte greu, are concerte îi apar filmări, apar reclame, am fost extraordinar de flexibilă în a o primi în cabinet când vrea ea, la ce oră, am tratat-o chiar ca pe un adevărat star. Deci ea când intră în cabinet luminează cabinetul. Se pupă cu asistentele, vorbeşte cu toată lumea, este foarte prietenoasă.…. adică o iubesc! Ce să zic, am fost acum la Roma, acum o săptămână şi am văzut o pereche de cizme de la Yves Saint Laurent, pline de cristale Swarowski, deci nu există să fiu undeva pe lumea asta să văd ceva pentru scenă să nu-i trimit mesaj cu ele, eram cu fi-mea, zic îi trimit lui Loredana, mamă cum sunt astea pe scenă, pentru ea. Bineinţeles că le are (râde)! Mi-a dat mesaj: “le am”. Adica avem o prietenie, nu ne vedem des că suntem amândouă ocupate, dar nu există suntem la zile de naştere una la alta, sunt tot timpul pentru ea şi pentru familia ei când are nevoie pentru că mi-e foarte aproape. Altă persoană cu care am ramas în relaţii bune este Cotabiţă, Gabi, şi pe el l-am operat şi, tot aşa, am empatizat mult cu situaţia lui şi am vrut să-l ajut pentru că puţini s-ar fi băgat, nu putea fi tratat, pentru că lumea se sperie, el a avut o patologie cardiacă, se ştie, a fost în comă, şi pentru mine a fost o provocare profesională, şi eu ştiu că pot dacă fac totul ca la carte şi cum trebuie. De ce să nu ajuţi un om pentru că el a avut un trecut. N-am avut nicio problemă, l-am operat, şi tot aşa, e o persoană foarte blândă şi caldă când vine aici, şi draguţă, am rămas prieteni.

Reporter: Ce ai câştigat din experienţa de prezentator de televiziune ?

Anca Vereanu: Am câştigat foarte multe şi asta a fost o experienţă minunată! Ce să zic a fost un an în care m-am mirat că nu m-a părăsit barbatul, vă spun serios, veneam numai la 11 noaptea acasă! A fost o experienţă în care am văzut puţin aşa cum te percepe lumea şi am fost uimită de ce răi sunt oamenii de lângă tine, colegii mei de la facultate. Trei lucruri mi-au rămas în cap, unul mi-a spus “auzi, n-are ce face bărbat-tu cu banii, ţi-a cumpărat o emisiune ca să te ocupe?” Incredibil! Altul mi-a zis că am un iubit în ProTV şi că mi-a facut o emisiune, poate că există staruri care au susţinere în spate şi s-or fi gândit că şi eu trebuie să fiu în acelaşi registru şi al treilea, care de fapt m-a supărat cel mai tare, coleg de UMF, mi-a zis “Vezi, Ancuţo, că se vorbeşte în facultate că nu-ţi prea merge clinica, bine că te-ai apucat de televiziune, te dai starletă!”. Colegii de catedră erau foarte neînţelegatori, aveam şedinţe uneori aiurea, în care oricum nu se discuta nimic şi eu întârziam sau anunţam că nu pot să vin că am filmare, deci ma executau de fiecare dată când mă vedeau: “ce mă te dai vedetă, eşti star de televiziune, nu mai vii la noi la şedinţe” şi, nu ştiu, foarte răi, de fapt nimeni nu avea în cap cât am muncit noi, nu? Cât munceam eu, mă sculam dimineaţa că aveam trei subiecte pe săptămână pe care trebuia să le filmăm, din alea trei subiecte trebuia sa filmăm în spitale, în spitale ne chemau la ora 9 dimineaţa şi ei nu erau pregătiţi încă. Începeam filmarea la 11 că pacientul a mâncat, că a vomitat, că doctorul nu a venit, că sala e ocupată, că s-a schimbat programul, stăteam ca fraierii pe holuri pe acolo cu cameramanii 2 - 3 ore. Între timp eu ştiam că am filmare dimineaţa şi îmi puneam pacienţi de la ora 2. La ora 11-12 începeam filmarea, n-ajungeam nici la pacientul de la ora 4, îi amânam, munceam pana la 10 seara să mulţumesc şi pacienţii, ajungeam seara la 11 acasa chioară de somn şi a doua zi gândindu-mă ce filmez să iasă bine şi la filmare să n-am nici cearcăne, să fiu şi cu vorbele la mine şi s-o iau de la capăt. Aveam şi studenţi de 2 ori pe săptămână, aveam şi ore şi bârfele astea …. am muncit foarte mult, dar m-a şi educat aceast an de televiziune, m-a făcut să fiu mai rezumativă, mai concisă, să nu mai vorbesc atâta, tu m-ai educat foarte mult, m-ai format, adică am avut oameni lângă mine care mi-au vrut binele şi pentru mine a fost o experienţă pe care aş repeta-o oricând, mai ales că m-am mai maturizat, au trecut 4 ani. Aş face oricând o emisiune, mi-a plăcut foarte mult şi cred că îmi place să vorbesc şi de aia mi s-a potrivit.

--

Citește și: