Un actor celebru pentru rolurile sale de gentleman 100% englez a devenit cetățean italian, în urma votului pentru Brexit

Un actor celebru pentru rolurile sale de gentleman 100% englez a devenit cetățean italian, în urma votului pentru Brexit
Publicat: 24/09/2017, 16:34

„Actorul extrem de faimos, câștigătorul Premiului Oscar pentru prestația din filmul ‘Discursul Regelui’, este căsătorit cu o cetățeană a țării noastre și și-a declarat în repetate rânduri dragostea pentru statul nostru”, a transmis Ministerul printr-un comunicat de presă.

Firth a explicat că va rămâne cu dublă cetățenie, adăugând că și soția sa, originară din Italia, va aplica pentru cetățenia britanică.„Nu ne-am gândit niciodată prea mult la pașapoartele noastre diferite. Dar acum, cu acest climat de incertitudine, am crezut că e o chestiune de siguranță ca ambii să avem același statut”, a precizat actorul, făcând referire la votul de anul trecut prin care Marea Britanie a decis să iasă din UE.

Colin Firth s-a căsătorit cu producătoarea italiană Livia Giuggioli în 1997, iar cei doi locuiesc în Regat împreună cu cei doi copii. Spre deosebire de alte state ale Uniunii, atât Italia, cât și Marea Britanie permit deținerea de dublă cetățenie. „Eu și soția mea suntem amândoi extrem de mândri de țările noastre de origine”, a mai ținut să sublinieze Firth.

Mai multe state din blocul comunitar, inclusiv Germania, Franța și Irlanda au raportat o explozie a cererilor de cetățenie din partea britanicilor, după votul prin care Regatul Unit va ieși din UE.

Anunțul Ministerului italian de Externe a venit la doar câteva ore după ce premierul britanic Theresa May a zburat la Florența pentru a ține un discurs în încercarea de a readuce pe linia de plutire negocierile pentru Brexit, dându-le asigurări politico-fiscale liderilor extrem de îngrijorați ai pieței financiare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”