Turismul și atacurile teroriste. Care sunt riscurile pentru turiștii români

Turismul și atacurile teroriste. Care sunt riscurile pentru turiștii români
Publicat: 26/05/2017, 02:10

Recentul atentat terorist din Manchester, Marea Britanie, a reamintit întregii lumi de conflictul dintre oragnizația Stat Islamic (ISIS), care dorește să semene groază în rândul occidentalilor, și autorități, care încearcă să contracareze acțiunile extremiste.

„Sunt țintite cluburi, săli de concerte, târguri, piețe publice pentru ca atentatul să aibă vizibilitate. Iar acestea nu sunt împotriva turiștilor, așa cum s-a întâmplat în Egipt sau Tunisia, ci împotriva localnicilor. Organizațiile teroriste din trecut, ETA, IRA, Luptătorii pentru Eliberarea Palestinei, organizau atentate teroriste fară victime, ținta lor era să demonstreze că pot produce teroare, nu să producă victime în rândul cetățenilor. În schimb, Al Quaida și ISIS tocmai asta își propun, să producă victime cât mai multe, fără a avea un scop anume, ci la întâmplare. Mesajul pe care vor să îl transmită, practic, este că Occidentul în general nu mai este sigur”, spune expertul în securitate, Hari Bucur.

Dacă cetățenii unui stat care a trecut printr-o asemenea experiență iau în calcul și riscurile unui atentat atunci când își planifică vacanța, nu sunt foarte mulți români care s-au lăsat influențați de aceste evenimente.

„Cam 10% dintre români pun întrebări despre siguranță, despre pericol de producere a atentatelor. Majoritatea deja a luat o hotărâre în momentul în care vin într-o agenție de turism, știu unde vor să meargă, și-au făcut o impresie și decid singuri. Dacă suntem turiști într-o zonă unde considerăm că e un risc mai ridicat de atentat terorist, e bine în primul rând să evităm zonele foarte aglomerate, să evităm zonele unde au loc evenimente cu foarte mulți oameni, e bine să evităm să călătorim noaptea în zone mai puțin centrale”, a mai spus Ciprian Enea.

Turiștii români știu că e greu de spus dacă există în Europa țări sigure în ceea ce privește terorismul. „În ceea ce privește Europa, preferințele au rămas aceleași. Vedem în continuare număr mare de turiști români care se duc în Franța, în Marea Britanie, se duc în Germania. Nu cred că turismul european depinde de acest fel de a stârni teroare al diferitelor organizații”, mai spune Ciprian Enea.

Nici nu trebuie să ne speriem, spun experții. Riscul unui atac terorist este similar cu cel al unui accident și totul depinde de noroc : „Probabilitatea ca un cetățean european să fie rănit într-un atentat terorist este mai mică decât aceea de a fi rănit de o cărămidă căzută dintr-un bloc. Deci, noi, ca cetățeni, practic nu avem cum să ne punem la adăpost în mod special, pentru că asta ar însemna, eventual, să nu mai ieșim deloc din casă. În plus, numărul teroriștilor sinucigași este extrem de mic, deci a nu ne mai duce la concerte, a nu mai merge în excursii, a nu mai ieși din casă ar fi absurd. Totul ține de hazard, iar probabilitatea producerii unui astfel de eveniment echivalează cu probabilitatea producerii unui accident aviatic”, a explicat Hari Bucur.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă românilor care vor pleca în următoarea perioadă în străinătate „să își procure un ghid de călătorie pentru destinația aleasă, să se informeze asupra situației de securitate din zonă, să acceseze periodic pagina web a MAE – rubricile „Sfaturi de călătorie>> și >, să verifice și informațiile altor instituții ale statului, precum Poliția sau Poliția de Frontieră, dar și informații furnizate de autoritățile țării în care dorește să se deplaseze”. De asemenea, SRI, recomandă românilor care vor pleca în vacanță să fie foarte atenți la informările care sunt emise de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), și la alertele de călătorie care pot prevesti producerea unor evenimente periculoase.

„Recomandăm tuturor turiștilor să intre pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe pentru a vedea care sunt regulile de călătorie în țara pe care vor să o viziteze, să resprecte recomandările MAE, să se informeze cu privire la gradul de alertă teroristă, să evite locurile aglomerate și să evite deplasarea în țările cu grad ridicat de alertă teroristă”, a precizat biroul de presă al SRI.

SRI ne învață și cum trebuie să reacționăm în cazul unui atac terorist. „În cazul producerii unui atac cu bombă, să nu intri în panică, să încerci să îți păstrezi calmul și să rămâi pe loc. Dacă ești rănit, oprește hemoragia, prin folosirea unor articole de îmbrăcăminte. Nu atinge instalații (fire, țevi etc.) care sunt la locul exploziei sau în vecinătatea acestuia, iar dacă ai cunoștințele necesare, acordă primul ajutor răniților”.

În cazul unui atentat terorist armat, SRI ne recomandă să nu intrăm în panică , să fugim de la locul atacului doar dacă acea cale de acces este sigură, iar în caz contrar, să încercăm să ne ascundem și să dăm telefonul pe silențios. De asemenea, dacă este posibil, să sunăm la 112 și, în șoaptă, pentru a nu atrage atenția atacatorilor, să dăm detalii despre locul în care ne aflăm, numărul atacatorilor, înfățișarea acestora, armamentul utilizat, victime sau ostatici.

În ceea ce privește România ca destinație de vacanță, niveltul de alertă terorită se mențione la albastru precaut. Cu toate astea, Ministerul Afacerilor Interne a înăsprit măsurile de securitate pentru concerte.

„Bineînțeles. Ori de câte ori există organizat un eveniment care presupune participarea unui public numeros, noi suplimentăm numărul de polițiști și de jandarmi care intră în dispozitiv”, a răspuns ministrul de Interne, Carmen Dan, întrebată dacă și la concerte vor fi întărite măsurile de securitate.

22 de persoane și-au pierdut viața, luni seară, iar 59 de persoane au fost rănite, în urma unei explozii care a avut loc la Manchester Arena, după ce un atacator sinucigaș și-a detonat centura cu explozibil.
Premierul Theresa May a anunțat, marți seară, că Marea Britanie a ridicat gradul amenințării de securitate la nivelul critic, ceea ce înseamnă că un atac este iminent

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Avertismentul lui Donald Tusk. „Ştiu că sună devastator, dar a început o nouă eră: era...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv,...
Autoritățile au decis. Cine va avea custodia Ritei, fiica regretatei Rona Hartner: ,,Tatăl are rolul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Metodă „DRONA” de a sancționa șoferii pe autostradă. Care sunt șoferi vizați - VIDEO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Răsturnare de situație la Survivor. Motivul real pentru care Alexandra a fost eliminată
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
"Nu-mi pare rău că sunt la închisoare". Mirel Dragomir nu are remușcări după fapta comisă....
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să...
Oamenii transmit mai multe virusuri animalelor decât invers